Rodica Draghincescu
de
27/01/2003
|
||||
|
||||
 Cand
scriam?Cand ma "apuca ". Treceam peste orice, lasam orice de izbeliste, "intr-o rana". Si scriam. Imi trebuia multa hartie. Cum scriam? Nu intr-o pozitie normala, nu la birou. Pe covor, in pat, in bucatarie, langa oalele fierbatoare, in tren, in masina, in avion, cu capul in jos, cu sangele in obraji. Genunchii mei erau un soi de birou biped, sigur si asigurat de/la caldura trupului. Scriam si desenam cum trece viata prin trupul meu, cum vine muza in capul meu. Ma descarcam, emotional, in scris, scapam de scris ca de un imprumut important, scriam ca sa imi treaca frica, spaima ca nu inteleg ce este viata si cum ar trebui traita, ca sa nu mai fie totul atat de trist si ingrijorator. De
ce scriam?Aveam mereu o stare de hoinareala filozofica, de nemultumire inteleapta, imi lipsea ceva important, aveam un "nod in gat", eram o distonica bogata in idei nastrusnice, scotoceam in privirile si gandurile oamenilor, descopeream mizerii si puritate, judecam oamenii si ii eliberam, imi imaginam orice, ca o despotica inocenta... Eram utopica si fermecata de utopii. Scriam , caci nu puteam trai altfel... Cui
ii scriam?Mie, intai si intai. Fetei mele, in al doilea rand. Celor care imi semanau, ca structura, in al treilea rand si in ultimul rand. Mi-am scris cartile cu bucuria umilintei triste, cu bucuria celui care citeste un testament si iese dintr-o saracie jalnica, salvandu-si familia de la inanitie. Mi-am conceput cartile ca un testament intelept si vesel, "sapantos". Scriam din lipsa de intreg, de fericire, de fericire, de fericire, fericire, de echilibru interior. Cu primul volum de versuri "Aproape cald", editura "Plumb", Bacau, 1993, am intrat pe un sofisticat si ultracolorat traseu destinal, intr-un tunel rodicist, intr-o forma de permanenta zbatere, intr-un mers cu multe serpentine. Inca mentin ritmul, inaintez, marsaluiesc in forta. Ma opresc sa plang sau sa rad. Imi las mesaje, ca sa nu ma intorc in locuri si clipe neplacute, sa nu revad oameni care m-au ravnit si lovit din directii neasteptate, imi las formule rupestre ori epidermice, cuvinte bune de invins cuvinte rele. Multumirea e ca sunt , de la natura, precauta, nu ma reintorc in locuri nefaste. Imi ajunge ca niciodata nu stiu ce rau ma asteapta a doua zi. Ce
simt cand scriu?Mai intai ma pierd, ma zapacesc, ma incalzesc, ma despart de mine, cumva, imi stiu doar numele, apoi uit tot, mi se face dor de ceva nedefinit, ma nedefinesc, ma neclarific, iau forma fara forma, fara culoare, fara sunet. Sangele se dilata in vene, ochii privesc in gol, golul porneste spre mine, o magie barbara ma inhata rapid. Magia este, tehnic vorbind, un motoras de pornit limba magica. Magia mea vorbeste cu mine o limba "aspra". Numai dupa ce mesajul acestei magii se incheie, abia atunci, pe hartie, in scris, imi pot traduce mesajul in proza sau poezie. Se pare ca ma las cuprinsa de stari usor delirante, mergand pana la dedublarea eului. Ma simt ciudata, ma dedublez, plec din mine, sunt departe si caut, caut, caut. De atata cautare nu realizez ca , de fiecare data, ma gasesc doar pe mine, pe mine, pe mine, singura si investita cu puteri magice. Ce
imi vine sa scriu?Imi vin propozitii bizare, pline de durere, de revolta, crude, pline ochi de mesaje pentru cei care vor astfel de mesaje. Scriu exact ce imi cere launtrul, pentru a iesi in afara lui: enunturi revoltate, fragmente de jurnal intim sau social, revelatii poetice sau poetologice. Si nu ma inteleg. Si imi e frica. Nu ma inteleg, nu inteleg de ce nu ma inteleg cand ma inteleg. De ce? Nu sunt parsiva, nu am ticuri de mironosita, nu cred ca as putea fi banuita de patetism. Sa fie scrierea mea confirmarea prezentei mele in absenta celeilalte din mine? Totul este posibil cand intri in cuvant. Cat
de adevarat scriu?Scriu. Nu pe oglinda, nu dinspre oglinda, nu cu oglinda. Nu din orgoliu. Scriu cum as vrea sa fiu sau sa nu fiu. Scriu vrajita. Imi fac vraji albe, vraji, pe ici-colo, negre, ca sa ma autoflagelez cand devin prea, prea, prea bleaga, prea comuna, prea plictisitoare, prea derivata, ca feminin, de la masculinul "scriitor". Scriu cat mai aproape de adevarul meu. |
||||
| ©
copyright 121 |
||||
img1.jpg)
