Reteaua ta
de Sabina Petrescu
11/01/2011
Reteaua ta |
||
|
||
|
|
| Networking! De ce este acest concept atat de folosit azi? Exista cursuri speciale de networking, carti si site-uri care ne invata cum sa folosim networking-ul si de ce e el important. Sa definim acest concept si sa vedem ce spun expertii despre modul in care networking-ul poate sa ne ajute sa potentam brandul nostru personal. de Sabina Petrescu Ce este networking-ul? Indiferent de domeniul in care lucrezi, indiferent de pozitia pe care o ocupi in cadrul unei afaceri, interactionezi si stabilesti diferite relatii cu oamenii cu care intri in contact, fie ei clienti, furnizori, distribuitori. De modul in care gestionezi relatiile cu acestia si de modul in care iti creezi aceste relatii in cadrul unei comunitati de afaceri, depinde si brandul tau personal. Cu cat ai mai multe relatii si cunostinte in domeniul tau de activitate si cu cat acestia cunosc mai bine activitatea ta si cea a companiei pe care o reprezinti, cu atat business-ul si brandul tau vor creste. Networking-ul este definit ca fiind activitatea de creare de noi contacte si cunostinte. Aceasta activitate are insa un scop destul de bine definit in domeniul afacerilor - profitul, accesul la informatie (pentru ca informatiile relevante de la specialisti costa), transmiterea de informatii despre business-ul pe care il reprezinti. Astfel, networkingul in lumea afacerilor, in viata profesionala, are un dublu rol, acela de a cunoaste oameni din cadrul unei industrii in care activezi si acela de a fi cunoscut de acestia, de a construi niste relatii durabile si de incredere cu ei. Crearea unei retele de cunostinte relevante din domeniul tau de activitate sau in domeniile conexe este vitala atunci cand incerci sa construiesti imaginea ta sau a companiei din care faci parte. De unde incepi? Se zice ca o persona obisnuita are cam 250 de cunostinte. Gandeste-te, deci, cam cati oameni cunosti tu si cati ai putea cunoaste daca ar incepe sa te intereseze crearea unei retele de cunostinte. De ce sa ai cat mai multe cunostinte, de ce sa iti creezi o retea personala de cunostinte? Aici trebuie sa raspunzi chiar tu - beneficiile pe care networkingul ti le poate aduce, scopurile networkingului in ceea ce te priveste trebuie sa le stabilesti chiar tu. In functie de domeniul in care lucrezi si de pozitia pe care o ocupi sau pe care doresti sa o ocupi intr-o companie, poti incepe activitatea de networking cu un curs/seminar de networking - oferta este destul de variata. Cand ai decis ca vrei sa devii un 'networker' sau, sa zicem, o persoana cu multe relatii in bransa ta, trebuie sa te gandesti ca relatiile pe care ti le vei crea trebuie sa aiba ca scop nu doar beneficii petnru tine, ci si pentru cei cu care vei intra in contact. |
© copyright 121.ro |

