Mai real ca "realitatea"
de Osmanda
30/09/2008
Mai real ca 'realitatea' |
||
|
||
 |
img1.jpg) Intotdeauna imi dau seamna cand citesc o carte 'geniala'. O carte 'buna' este distractiva si te face sa-i intorci paginile pentru ca vrei sa stii cum se termina si ce se intampla cu fiecare personaj. Dar asta este una din limitarile unei carti bune- pare ca totul se intampla altundeva, altcuiva. O carte 'geniala' e cu totul si cu totul altceva. Cand citesc o carte geniala, sunt acolo, in carte. In fine, nu chiar in carte, ci in situatia descrisa de autor. Ma contopesc in intriga. Ma detasez. 'Intru' in carte asa cum 'intru' in fiecare dimineata in haine. Uneori, atunci cand sunt intrerupta din citit o carte geniala ma simt nedumerita, caci imi ia o clipa sau doua pana sa realizez unde sunt si sa ma pot adapta la cealalta realitate, cea pe care o numim viata.de Osmanda Cred asta pentru ca o carte geniala este scrisa de un maestru, un magician, care, cu cateva cuvinte, te poate face sa 'vezi' lucruri ce nu sunt acolo, te poate face sa te emotionezi atat de tare incat sa plangi si te poate face sa te simti familiarizata cu un loc unde n-ai fost niciodata cu doar cateva fraze pe o pagina. Este uimitor, daca stai sa te gandesti putin. Cred ca secretul marilor autori, adevarata dovada a artei lor, este ca ceea ce scriu este, adesea, mai adevarat decat viata reala. Ii credem; credem ca ceea ce scriu ei este adevarat. Chiar ii credem. Poate ca te intrebi ce legatura au toate acestea cu bucataria... Ei bine, unele dintre 'scenele' mele preferate din literatura includ si mancare si sunt de fiecare data stupefiata de cat de bine marii autori stiu ce sa puna in fiecare scena ca sa sporesca 'credibilitatea' istorisirii. Sa-ti dau un exemplu: Weekend-ul trecut, fiind primul weekend rece al toamnei, am vrut sa 'evadez' intr-un roman bun, pe care nu-l mai citisem. Asa ca, sambata dupa-amiaza, m-am ghemuit intr-un fotoliu cu un pahar de scotch, imbracata in puloverul meu cel vechi si drag, impreuna cu Ambasadorii de Henry James. N-am sa te plictisesc cu intreaga poveste, dar iti voi spune ca foarte multe lucruri se intampla atunci cand Lambert Strether o invita pe misterioasa Mademoiselle de Vionnet sa ia pranzul intr-un restaurant din Paris. Nu in ultimul rand, Lambert doreste foarte mult sa afle care este natura relatiei domnisoarei cu Chad Newsome, iar ea este la fel de hotarata sa nu-i spuna. Si... in ce a constat pranzul? Omelettes aux tomates si niste vin 'de culoarea fanului'. Nimic mai mult. Nimic mai putin. Perfect. Masa este de o simplitate fermecatoare, atat de rafinata incat face ca rautatea unuia dintre personaje sa para departe de ceea ce este. M-a adus in dispozitia pe care James vroia sa mi-o induca pentru a ma pregati pentru finalul surprinzator (care a contribuit semnificativ la placerea lecturii). In acea scena, mancarurile pretioase ar fi parut vulgare, grosolane. In plus, personajele nu-si doresc o mancare grea, sau care le-ar putea distrage de la jocul pe care-l joaca amandoi. La asta ma refeream cand spuneam ca unele carti sunt mai reale decat viata reala - nu ti-ai dori ca viata 'reala' sa aiba o astfel de logica, simetrie si organizare uneori? Bineinteles ca da! Tocmai de aceea iti voi explica cum sa prepari o omleta ca cea din fata personajelor lui James. Daca se intampla sa te gasesti vreodata intr-o situatie 'beletristica' precum aceea, vei stii exact ce sa mananci la pranz! |
© copyright 121.ro |
