ABC-ul Comunicarii

de Silvia Marinescu

26/11/2008




1
ABC-ul Comunicarii
Publicat la data de
La Baby Expo, editia de iarna, aglomeratie mare. Parinti si pitici, care mai de care mai veseli. Noi, echipa 121, impreuna cu Fundatia Romania Angel Appeal, aveam o misiune: sa le explicam mamicilor cum sa invete copilul sa socializeze.
de Silvia Marinescu


Clubul parintilor s-a umplut, incet-incet, de parinti curiosi si copii asemenea. Mariana Arnautu, psihopedagogul ce ne-a vorbit despre socializarea copiilor, a avut in fata multe priviri intrebatoare carora le-a facut fata cu brio. Sala s-a dovedit neincapatoare pentru parinti, care au tinut sa participe la aceasta intalnire.

Primul lucru pe care parintii l-au aflat: cele trei surse din care ei pot invata - de la specialistii in dezvoltarea copilului, de la parintii lor si, nu in ultimul rand, de la copiii lor - cu alte cuvinte, nu numai parintele este cel care isi poate asuma un rol de profesor, ci si copilul; privindu-l, avem multe de invatat, atat despre el cat si despre noi insine.

Parintii mai trebuie sa tina cont de faptul ca un copil se dezvolta extraordinar de mult in primii trei ani de viata si nu doar fizic. Spre exemplu, micutul tau nu va spune niciodata mai des 'nu' decat o face la varsta de doi ani.

Si, in caz ca va intrebati care sunt nevoile copilului, iata ce am aflat de la Mariana Arnautu: copiii au nevoie sa se simta iubiti, sa li se acorde incredere, sa fie liberi sa experimenteze viata (sa se joace, sa descopere, sa se exprime), sa fie invatati, indrumati, stimulati, incurajati, sa-l cunoasca pe Dumnezeu.

Mamicile din sala au fost foarte curioase sa vada care sunt principalii pasi in dezvoltarea copilului de la 0 la 6 ani. Pasii au fost trecuti in revista foarte repede, pentru ca, asa cum se intampla cand te distrezi sau afli ceva folositor, timpul trece foarte repede. Atentie mare, parinti! Trebuie sa va ingrijorati cand copilul dumneavoastra nu se preface in joaca (nu pretinde ca este politist, doctor, cowboy etc), timpul in care acorda atentie unui obiect este extrem de scurt, afiseaza un comportament fara un scop final, nu raspunde cand este chemat pe nume, este indiferent fata de ceilalti, efectueaza miscari repetitive ale trupului, se invarte in cerc, isi fixeaza privirea asupra unui obiect, se impotriveste in mod neobisnuit la schimbarile din rutina zilnica, devine manios cand nu primeste ce vrea, nu gangureste pana la 12 luni, pare ca prefera sa se joace singur - toate acestea sunt doar cateva semne ca ceva nu este in regula cu copilul dumneavoastra din punct de vedere al socializarii si ca trebuie sa contactati un specialist.


Cu ce ramanem dupa acest seminar? Cu ideile finale ale prezentarii: copilul nu este un obiect al parintilor! El trebuie vazut, inca dinainte de a fi nascut, ca o fiinta aparte, cu trupul si sufletul sau; el isi apartine siesi si nu vine pe lume pentru a indeplini dorintele ascunse si neindeplinite ale parintilor sai. Un copil isi apartine siesi. O lectie simpla, pe care insa multi parinti o uita undeva, pe drum.

Prezentarea a fost de un real interes pentru parintii prezenti in sala in numar mare. Am terminat pe fuga si cu promisiunea de a ne revedea pentru a mai discuta acest subiect. La urma urmei, socializarea copilului este un subiect profund si greu de aprofundat in totalitate. Noi am incercat sa trasam cateva linii pentru parintii care doreau sa invete cate ceva despre cum socializeaza copilul si speram ca am putut fi de ajutor pentru ei!

Multumim partenerului nostru Nestle pentru cadourile oferite invitatelor noastre la eveniment. Multumim Romanian Angel Appeal pentru sprijin.

© copyright 121.ro
1

Recomanda acest articol:

Comentarii

0 comentarii A


Spune-ti si tu parerea

Castiga puncte!

1 comentariu = 5 puncte

Stiai ca daca esti logat poti castiga puncte pentru comentarii?
Nickname: E-mail: CAPTCHA Image Reload Image
Trimite comentariul tau

Legate de acest articol

Publicitate

121 Live

23
May

Tema emisiunii:

Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz

Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]


Vezi toate emisiunile

Publicitate

Puncte 121

Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.

Citeste mai multe despre puncte

Publicitate