Singura la 35 de ani
de Simona Olteanu
23/09/2011
Singura la 35 de ani |
||
|
||
 |
img1.jpg) Pentru acest articol am avut nevoie de ajutorul unei prietene care se potriveste exact subiectului pe care il voi aborda acum. Astfel, ea- sa-i spunem Dorina (cu mentiunea faptului ca este pur si simplu un nume luat la intamplare si nu se vrea a fi o atingere la adresa vreunei persoane), are 35 de ani si... este singura. Pentru a va prezenta totul intr-o maniera realista, am sa va relatez, cu acordul ei, o discutie de-a noastra, discutie legata de varsta si de faptul ca inca nu si-a intemeiat o familie. Asadar, imagineaza-ti o tipa preocupata de cariera, mereu activa, mereu incercand sa rezolve cate o problema. de Simona Olteanu Stam de vorba la o cafea si dintr-o data imi spune: 'Stii, m-am saturat sa tot incerc sa ma ascund sub imaginea asta de femeie ocupata. Alerg de dimineata pana seara si ma plang ca nu mai am timp pentru viata personala. Sincera sa fiu, vreau sa alerg. Vreau sa alerg ca sa nu mai ma gandesc la viata mea. Niciodata nu m-am gandit ca o sa ajung sa am 35 de ani si o sa fiu singura. M-am vazut mereu cu cel putin 3 copii in jurul meu si cu un sot tandru, cu simtul umorului. Si totusi sunt singura. Poate asa a fost sa fie. Poate am fost eu prea pretentioasa, poate nu am am stiut sa aleg sau poate nu am fost in stare sa am ochii larg deschisi sa pot sa-l vad. Pe el. Pe cel pe care il astept de o viata intreaga. Inainte eram si eu mai aranjata, aveam mai multa grija de mine. Acum, pentru ca nu prea mai exista speranta, nici nu ma mai intereseaza cum mai imbrac, daca... 'ma asortez' sau nu. Nici macar nu mai ma machiez. Pentru ce?' Si ofteaza. Un oftat prelung, din adancul sufletului. Are o privire trista, fara speranta. Incerc sa o incurajez si ii spun ca niciodata nu este prea tarziu. Si ca, daca isi da seama de toate lucrurile acestea, de ce nu face ceva?! De ce nu isi acorda mai mult timp pentru viata personala si prefera sa alerge atat?! Raspunsul ei a fost unul trist: 'Pentru ca mi-am pierdut speranta. Nu cred ca exista si pentru mine cineva. M-am gandit de multe ori, atunci cand am intalnit pe cineva, sa raman insarcinata. Chiar daca acea persoana nu era una potrivita, m-am gandit sa fac un copil si apoi sa rup relatia cu tipul respectiv. Iar eu sa imi cresc copilul singura. Dar cum sa imi creasca micutul fara tata? Si daca, mai apoi, voi intalni pe cineva care nu ar accepta copilul altcuiva, ce as face atunci? Nu, Simona, nu cred ca mi-a fost scris sa am familie. Ci sa fiu singura. Singura.' |
© copyright 121.ro |
