Altfel de cursuri
de Florentina Bratfanof
15/12/2008
Altfel de cursuri
|
||
|
||
|
|
Cum ai reusit sa faci sa functioneze o fundatie care nu a fost sprijinita de niciun fel de sponsorizare importanta?
S.B.: Cu foarte multa pasiune, incredere, multe ore de munca si sute de idei. Cred ca esentiala a fost pasiunea si onestitatea cu care povesteam lectorilor ce ne propunem sa facem la fundatie, ce tip de scoala vrem sa fim. A contat cred mult dialogul normal si prietenos (telefonic sau pe mail) pe care l-am purtat cu fiecare cursant sau persoana care s-a interesat de fundatie si in anul acesta au fost peste 700. Un rol important l-au avut si partenerii nostri media, printre care as mentiona parteneriatul cu Sapte Seri, niste oameni extraordinari care inteleg sa sustina cultura si proiectele pentru tineret. Ce planuri de viitor are Fundatia Calea Victoriei? S.B.: Avem multe planuri de viitor, dar as vrea sa le facem o surpriza celor care vor sa vina la noi sau celor care sunt deja cursantii nostri. Deci, pana cand nu le conturam clar, nu le pot povesti. In schimb, orice plan conturat apare pe site si saptamanal introducem cate un curs nou. Eu personal vreau sa schimb lumea si sunt convinsa ca daca oamenii inteligenti si de buna credinta fac lucruri impreuna, copiii nostri nu vor fi nevoiti sa vada aceleasi emisiuni sinistre la televizor sau aceleasi reclame agresive pe posturi pentru copii. Am o fetita de 7 ani si proiectul fundatiei a pornit de la dorinta de a ma schimba pentru a fi o mama mai buna, un om intreg, nu o rotita intr-o uriasa masinarie absurda in care toti alearga pentru a produce bani si apoi pentru a-i consuma prin magazine. Cand ma intreba Mara inainte ce fac la serviciu, nu stiam cum sa ii explic ce inseamna afacerile sau de ce e atat de importanta munca mea incat trebuie sa stau atat de putin acasa sau sunt deseori foarte obosita si nervoasa. Acum pot sa ii spun ca am o scoala unde oamenii invata cu bucurie despre pictura, muzica, istorie si unde curand va putea si ea sa vina ca elev. Multumesc Sandra pentru ca mi-ai acordat acest interviu. Cat despre mine, eu incep sambata cursul de antropologie culturala pus la cale de Fundatia Calea Victoriei. |
© copyright 121.ro |

