Anxietatea la copii
de Silvia Marinescu
16/09/2011
Anxietatea la copii |
||
|
||
 |
| De cand am inceput sa privesc mai cu atentie in jurul meu si sa ma interesez mai mult cu privire la psihologia infantila, am constatat ca am vazut multi copii cu un comportament ciudat, plangand fara motiv, fiind furiosi sau, dimpotriva, speriati, nelasandu-si mama sa plece de langa ei, desi sunt intr-un mediu cunoscut, familar, care nu prezinta niciun pericol. de Silvia Marinescu Dat fiind ca parintii sunt deseori dezarmati de aceste manifestari ale copiilor lor, nu stiu ce sa le faca si mai ales nu stiu de unde provine aceasta frica irationala, aceasta stare de anxietate. Problema ramane nerezolvata, pusa pe seama unor disconforturi de ordin fizic sau doar pe seama toanelor pe care stim cu totii ca le poate avea un copil. De cele mai multe ori refuzam sa credem ca un copil, un ghem de mai putin de un an, poate sa fie anxios. Atribuim aceasta stare mai mult adultilor tracasati, adolescentilor complexati, nu si copiilor. Mai ales daca ne gandim ca anxietatea e definita ca o tulburare a afectivitatii, care se manifesta prin stari de neliniste, de teama si ingrijorare, toate nemotivate, neexistand un obiect care sa le produca, asa cum este cazul unei fobii. Pentru copii, anxietatea se manifesta prin comportament si prin simptome fizice. Copilul poate sa para sperios, ingrijorat, sa tremure, sa transpire, sa faca febra - lucruri care indeptatesc parintii sa creada ca sufera de gripa sau guturai. Din pacate, anxietatea exista si la copii si trebuie sa stim asta si sa stim cum putem sa o tratam, inainte ca ea sa lase urme. In plus, odata facuta constatarea ca cel mic este anxios, situatia trebuie supravegheata si tinuta sub control, pentru a nu se ajunge la situatii mai grave si pentru a nu permanentiza situatia. La copiii de pana la varsta de un an se crede ca exista o anxietate numita anxietatea primara, care apare atunci cand copilul este separat de mama sa. Aceasta anxietate provine din faptul ca bebelusul nu poate intelege ca despartirile de parinti sunt temporare, ca cei care ii inlocuiesc pe parinti - bunici, bona - nu fac asta permanent. Astfel, copiii devin fricosi, prea atasati de parinti, supradependenti de atentia acestora, au un somn agitat, ca atare au si crize de plans sau manifesta simptome ca febra, greata, varsaturi. Aceasta situatie, avand in vedere cat de mic este copilul, se rezolva in timp, dar si parintii trebuie sa-l faca pe cel mic sa inteleaga ca nu-l vor parasi sau abandona. Iar copiii au resurse nebanuite, inca de mici, de a intelege orice din gesturi, tonul vocii, postura etc. |
© copyright 121.ro |
