Elimina dismenoreea, scapa de durerile menstruale
de Simona Esanu
30/11/2011
Elimina dismenoreea, scapa de durerile menstruale |
||
|
||
|
|
| Durerea pe care o resimte o femeie in timpul menstruatiei este denumita dismenoree. Desi foarte multe femei sufera de aceste dureri menstruale, multe dintre ele nu au auzit niciodata de... dismenoree. In urma unei cercetari de piata s-a observat ca femeile aflate in perioada ciclului menstrual au anumite tendinte. de Simona Esanu Ce este dismenoreea Dismenoreea reprezinta durerea care apare inainte de si in timpul menstruatiei. Este localizata in partea abdomenului inferior. Bineinteles ca intensitatea durerii difera de la o femeie la alta. Un studiu national efectuat in randul femeilor de la 15 pana la 25 de ani a aratat ca 70% dintre ele nu stiau ce este dismenoreea, desi 82% sufera de dureri menstruale, iar 97% se trateaza cu medicamente. S-a constatat ca dismenoreea afecteaza circa 50% dintre femeile de varsta reproductiva. Cel mai des este prezenta la femeile cu varste intre 15 si 25 de ani. 10% dintre ele sunt in incapacitate fizica una pana la trei zile pe luna. Calitatea vietii lor are de suferit pentru ca nu pot avea acelasi volum de munca sau aceleasi activitati ca intr-o zi fara menstruatie. Durerile menstruale sunt una dintre cauzele frecvente care le fac pe fetele si femeile intre 15 si 25 de ani sa lipseasca de la scoala sau de la serviciu cel putin o zi pe luna. Conform studiilor, dismenoreea este principala cauza de absenteism a peste 50% din fetele de 19 ani. Fetele de 20 de ani au mai mereu dureri in timpul ciclului menstrual, pe cand femeile de 40 de ani au doar cateodata. Cum se manifesta Dismenoreea in forma ei cea mai des intalnita se manifesta prin spasme, crampe menstruale la nivelul abdomenului inferior. Durerea este fie difuza, fie violenta (ca o intepatura de cutit) si iradiaza in coapse, vagin, rect. Acest gen de durere este resimtita in primele 4-6 ore de la inceputul menstruatiei si poate continua pana in a treia zi a ciclului. Durerea menstruala este adesea insotita si de alte simptome precum: tulburarile digestive (varsaturi, greata, diaree), durerile de cap, de spate, de sani. Se pot constata si transpiratii abundente sau poti simti ca iti vine sa lesini (lipotimie). Factorii de risc Printre factorii de risc asociati aparitiei dismenoreei se numara: - inceputul precoce al pubertatii (sub 11 ani); - varsta mai mica de 20 ani; - fluxul menstrual abundent (menoragie); - dietele pentru slabit, mai ales intre 14 si 20 de ani; - depresia, anxietatea; - fumatul; - stresul emotional (simti ca ai dureri mai puternice); - lipsa efortului fizic; Tipuri de dismenoree Dismenoreea poate fi catalogata astfel: dismenoree primara si dismenoree secundara. Cea primara este cel mai des intalnita si reprezinta o forma mai usoara, iar cea secundara este cauzata de o anomalie fizica sau o boala. Dismenoreea primara este specfica primului an de la prima aparitie a menstrei. S-a observat ca in primii 3 ani de menstruatie circa 80% dintre femei acuza dureri specifice dismenoreei primare. Aceasta nu este un motiv de ingrijorare, caci foarte multe femei se confrunta cu asa ceva, adica cu perturbarea ciclului ovulator (procesul de formare si eliberare a ovulului de catre ovar), care nu este asociata cu o afectiune a organelor genitale. Citeste in pagina 2 despre dismenoreea secundara si cum poti sa scapi de dureri. |
© copyright 121.ro |

