Mihaela Berciu: DRESS FOR SUCCES
de
02/06/2009
| De curand, Mihaela Berciu a publicat un ghid vestimentar pentru femei de cariera. In mintea mea, cartea a venit ca o continuare fireasca a prezentei ei in viata publica din mediul in care traiesc. Se implica creativ si neobosit in campanii sociale de impact in care isi pune la lucru experienta de consultant de imagine. de Daniela Fugaru Kammrath Ati citit si urmarit pe 121.ro interviul realizat cu ocazia proiectului 'Natural Born Beauties', realizat impreuna cu Gabriel Hennessey in beneficiul bolnavilor de cancer de san. A creat conceptul si a implementat Proiectul 112 care a avut ca scop strangerea de fonduri pentru lupta impotriva violentei domestice. Poti fi un activist fervent al campaniilor sociale doar atunci cand iti cunosti valoarea ta ca om si profesionist, cand manuiesti abil si onest atuurile cu care te-a inzestrat natura, adaugand la asta cunostintele de imagine pe care le-ai studiat in diverse forme. Mihaela este profesionista in PR, singurul consultant de imagine din Romania acreditat de Association of Image Consultants International (AICI). A studiat design la American International University de la Londra si are un MBA in finante. A urmat cursuri de public speaking la London Academy of Media, Film & TV. Este o mama devotata pentru Petra si Alexandru, cei doi copii carora le multumeste in prefata cartii pentru suportul neconditionat. 'Imbracati-va pentru functia pe care v-o doriti, nu pentru cea pe care o detineti in prezent!', este sfatul Mihaelei. Urmareste interviul meu cu Mihaela in seara lansarii ghidului la 'The Office' in Bucuresti. |
|
|
| Am intrebat-o pe Mihaela care sunt cele mai importante trucuri pentru o tinuta de succes. Mi-a raspuns fara sa stea pe ganduri: 'Primul sfat si cel mai important este de a depasi ideea preconceputa ca 'nu conteaza cum arati, important este ce spui'. Apoi, sa invatam sa cumparam lucrurile corect si sa ne reimprietenim cu garderoba pe care o avem.' 'Poate vi se pare ca exagerez in cele spuse mai sus, dar tot studiile arata ca oamenii evalueaza si judeca o persoana dupa aparenta in aproximativ 60 de secunde, 'in a blink of an eye'! ', conchide Mihaela la finalul ghidului. Cartea Mihaelei a aparut la Editura Coreus Publishing. Mai multe despre autoare gasiti pe siteului ei, www.mihaelaberciu.com. Sfatul meu: Dress for succes si lucreaza neobosit la brandul tau personal; este foarte important! |
|
© copyright 121.ro
|

