Acum cateva saptamani am primit prin posta noul roman al Danielei Zeca, "Istoria romantata a unui safari". Ma pregateam pentru acest interviu si am citit cartea pe nerasuflate in incercarea de a o cunoaste mai bine pe autoare. Iti dezvalui mai jos dialogul meu cu Daniela Zeca.

Daniela Fugaru Kammrath: Am primit cu interes invitatia de a realiza un interviu. CV-ul dumneavoastra este impresionant. Ati scris pentru reviste de cultura si pentru propriile emisiuni de autor. Ati publicat fictiune si carti de analiza. De curand a aparut la Polirom ultimul dumneavoastra roman, Istoria romantata a unui safari. Care tip de scriitura va atrage cel mai mult? Care considerati ca este mediul care va transpune cel mai bine mesajul catre public?

Daniela Zeca: Va ofer un raspuns cu totul subiectiv si indepartat de postura mea de jurnalist sau de manager al unui post de televiziune cultural: in situatiile in care nu citesc ca un initiat, ci ca un gurmand care asteapta provocari perceptive din partea lecturii, caut scriitura senzoriala, discursul indragostit daca vreti, reluand o sintagma alui Barthes si, de altfel, un asemenea roman am si intentionat sa scriu, tocmai pentru ca nu mai citisem o proza precum Istoria romantata... in ultimul deceniu. Nu insinuez in niciun caz ca as fi publicat o carte asa cum nu s-a mai scris, insa cred cu tarie in forta ei proiectiva si in insolitul unei povesti de dragoste pe care, probabil, fiecare dintre noi ne-o dorim. Cat despre mediul care ar putea sa transpuna in mod optim un mesaj artistic catre public, consider ca aici nu se poate vorbi la singular ori absolutizand si desemnand doar internetul sau doar televiziunea. In plus, am crea clasamente artificiale, in timp ce abia initiativa concertata a mai multor medium-uri face ca respectivul produs (devenit inevitabil, prin expunere, inclusiv un produs mediatic!) sa-si atinga target-ul.

D.F.K: De ce ati ales litere?

D.Z.: Pentru mine, specializarea litere a fost un stagiu riguros si profund in practica interpretarii, a limbajului critic si a atitudinii fata de un text. Am fost studenta la Universitatea din Bucuresti in momentul in care, la sectia mea, erau 23 de locuri si se inscrisesera 300 de candidati. Dupa ce am trecut de pragul acelui examen dur am inceput un traseu intelectual ocolit de toate libertatile studentiei de azi. Studentii mei de acum imi plac atat de mult tocmai pentru ca sunt neconstransi si isi pot actiona in orice mod liberul arbitru, dar, in acelasi timp, nu regret nicio clipa primii mei ani de studiu, de o severitate spartana. A fost o experienta care m-a imbogatit.

D.F.K.: Cum impacteaza dezvoltarea internetului felul in care citim? Dar felul in care comunicam?

D.Z.: Din pacate, internetul, care instituie o comunicare nelimitata, rapida, dar dispusa pe orizontala (deci fara ierarhizari) actioneaza reductiv asupra lecturii, in primul rand transbordand-o in alt registru - de la pagina tiparita, la ecran - deci conferindu-i o vizualitate implicita, de-a gata, care anuleaza proiectiile posibile cu cartea in mana. Dulcea leneveala a celui care isi imagineaza personaje, situatii si locuri intr-o reverie cu ochii intredeschisi e prompt substituita de sugestii complementare (fotografii, link-uri, spam-uri care intersecteaza mesajul) sau, uneori, simpla prezenta a tastaturii modifica ecuatia clasica a lecturii, simplificandu-i spectrul.

 

D.F.K.: Inainte sa trecem la a discuta despre romanul dumneavoastra as dori sa ne spuneti cateva cuvinte despre femeia Daniela Zeca. Cum va descurcati cu echilibristica intre viata personala si cea profesionala?

D.Z.: Femeia Daniela Zeca, judecata in circumstante obisnuite, ale unei zile de lucru, s-ar putea sa va dezamageasca: e destul de anosta si functioneaza programat, ca un soi de agregat eficient - pe ore, pe minute, cu ceasul in mana si anuland de fiecare data surplusul (pentru care nu mai exista timp in cele 24 de ore). Adica fara viata mondena, fara timpi morti, cu evadari minime dintr-un orar aiuritor. Nu fac o echilibristica reala intre viata mea personala si cea profesionala pentru ca, din pacate, foarte des ele functioneaza 2 in 1. Nu am copii, sunt casatorita de zece ani cu Mihai-Adrian Buzura, care este director de imagine la Televiziunea Romana (in aceasta institutie ne-am si cunoscut, altfel cred ca fiecare dintre noi ar fi fost si astazi celibatar) asa ca ne completam reciproc in ceea ce facem si, probabil, avem si o toleranta mai mare fiecare fata de amanarile celuilalt. Eu sunt dinamica si vorbesc continuu, sotul meu e taciturn si introvertit, dar a stiut sa fie mereu in echipa cu mine. De pilda, el a realizat coperta de la Istoria romantata..., el a suportat cu stoicism variantele textului in lectura autoarei si a indurat cu intelepciune si calm decizia urgenta ca... trebuie sa plec in Africa singura (e vorba despre ultimele calatorii, in primele doua m-a insotit), fiindca altfel nu pot sa scriu!