Beneficiile mancarii pregatite in casa pentru copilul tau
de Silvia Marinescu
08/04/2011
Astazi gasesti la magazine foarte multa mancare destinata copiilor, pe grupe de varsta, diversificata si care arata delicios. Insa eu am sa-ti propun sa discutam impreuna despre beneficiile mancarii preparate de tine pentru copilului tau.
de Silvia Marinescu
Alimentele cu care el va fi familiarizat in primele luni de viata ii vor modela gustul pentru multi ani de acum inainte. Asadar te invit sa ii oferi copilului tau cat mai multe mese pregatite de tine in casa, proaspat si natural. Daca ii dai copilului numai hrana procesata, se va obisnui cu acest gust, insa daca ii dai o varietate de legume si fructe, in combinatii uluitoare, care sa respecte varsta lui, lumea gusturilor lui bebe va ajunge sa fie si mai bogata. Sunt o multitudine de beneficii ale prepararii in casa a hranei pentru bebelus.
Hrana pentru bebelusi pregatita in casa nu are nici o necunoscuta pentru tine. Asta pentru ca tu te ocupi de ea, tu o pregatesti, tu o alegi. Alege cartofii si merele cu coaja subtire si citeste cu atentie etichetele ingredientelor cumparate.
Hrana pentru bebelusi este adaptabila: de exemplu, poti dilua piureul preparat in casa cu lapte praf sau matern sau cu apa in care au fiert legumele. Poti sa pregatesti altfel toate alimentele, in functie de varsta copilului tau.
Pentru ca tu poti sa gatesti si sa pasezi orice aliment permis copilului tau, hrana pregatita in casa este mai variata. Poti face orice combinatie doresti, in functie de legumele proaspete pe care le poti cumpara in sezon.
Hrana pentru copii pe care o prepari tu este mai nutritiva, pentru ca timpul de pregatire a legumelor este mai mic si astfel contine mai multe vitaminele.
Si nu in ultimul rand, hrana pe care o prepari tu este mai gustoasa, din simplul motiv ca e facuta de tine, cu grija si dragoste pentru copilul tau. Poate ti-e greu si nu ai intotdeauna chef sa stai sa faci de mancare, dar rezultatele se vor vedea pe termen lung: un copil mai fericit si mai bine hranit!

