V-ati intrebat vreodata cum se poate ca unor oameni sa le mearga bine mereu si sa aiba parte numai de castig, laude si lucruri minunate in viata lor? Si in acelasi timp altor persoane sa li se intample numai lucruri neplacute? Poate e vorba de noroc, veti spune. O explicatie mai aparte am primit de la Romeo Cretu, trainer, coach si consultant HRD in cadrul intalnirii cu membrii 121.ro din 9 octombrie 2009, la Orange concept store
de Iohanna Purdea

. 'Eu creez realitatea mea. Cu fiecare secunda, cu fiecare ora, zi, saptamana, luna, an. Eu creez realitatea mea. Eu creez realitatea mea prin ceea ce gandesc, ceea ce simt, ceea ce cred ca simt, ceea ce fac, ceea ce cred ca fac, ceea ce aleg, ceea ce vreau, ceea ce vad, ceea ce cred ca vad si asa mai departe. Ceea ce traiesc ca si realitate este creatia mea proprie. Sunt creatorul propriei mele vieti.'

Aceasta este ceea ce crede si afirma Romeo Cretu in cartea sa Ce merita sa stii despre viata. La inceputul intalnirii Romeo ne-a explicat una dintre ideile de baza ale temei discutate. 'Credintele noastre nu au nicio legatura cu realitatea!'. Tot ce ne spunem noi sunt povesti pe care tot noi le inventam si apoi credem in ele ca si cum ar fi adevarul suprem. 'Nu pot sa fac asta, nu sunt in stare, e prea greu...' sau 'nu pot sa slabesc', 'nu merita sa vorbesti cu el', 'este o persoana ingamfata' - sunt o multime de lucruri de acest gen pe care le credem despre noi sau despre altii.

Cine sunt eu?

De-a lungul vietii intram in contact cu foarte multi oameni si preluam din credintele lor. Parintii, familia, prietenii, profesorii si mai ales partenerii de viata ne transmit ideile si convingerile lor, iar o parte din ele le adoptam si ni le insusim. In timp, aceste credinte devin ale noastre si uitam ca le-am 'mostenit'. Ne obisnuim sa traim cu convingerile si ideile celor din jur si astfel ajungem sa ducem o viata care nu e a noastra, ne-a explicat Romeo Cretu.

Vine un moment cand incepem sa ne dam seama ca gandim precum tata sau actionam precum mama intr-o serie de situatii. Treptat, incepem sa constientizam credintele 'straine' si ajungem sa ne intrebam cine sunt eu cu adevarat?. Cine suntem noi, dincolo de ideile mamei si de felul a a gandi al tatalui, dincolo de modelele mostenite, invatate sau copiate involuntar?

Pentru a intelege cum functioneaza creierul si mintea noastra, Romeo ne-a dat un exemplu simplu si clar. Putem sa ne imaginam ca noi functionam ca un calculator; partea constienta este ca un display - mintea este monitorul pe care ne proiectam imaginile si lucrurile pe care le facem in mod constient. Partea inconstienta este asemenea unui hard-disk, unde sunt stocate toate acele lucuri invatate, mostenite, insusite de la cei din jur. Ajungem sa preluam automat de pe hard-disk o multime de 'programe' (comportamente, obiceiuri, credinte) si sa le rulam pe display / ecran (constiinta) fara sa mai gandim, fara sa mai procesam. Pur si simplu le luam 'de bune' si le 'rulam'.

Cum imi creez realitatea?