Eram prietena cu Mos Craciun de multa vreme. Dintotdeauna, ca sa fiu sincera. Relatia noastra era perfecta. Eu eram o fetita cuminte, asa cum auzisem ca ii place, iar el era mai mult decat receptiv la dorintele mele. Intotdeauna imi pusese sub bradul de Craciun exact ce imi dorisem. E drept, meritam. Da, da, chiar meritam. Nu spun asta asa, ca sa ma laud ci ca sa intelegi ca Mosul avea toate motivele ca sa imi faca pe plac.
de Anca Neagoe

Ca orice copil, imi supuneam parintii unor intrebari existentiale: Cine este, de unde vine, incotro se duce... Mosul? Multa imaginatie trebuie sa aiba parintii pentru a gasi raspunsurile corecte la intrebarile astea care nu lipsesc din lista misterelor pe care vor sa le elucideze copiii. Imaginatie si inteligenta. Pentru ca mici sunt copiii, dar mari si iscoditoare sunt intrebarile lor. Trebuie sa ai grija sa nu te incurci in propriile-ti raspunsuri, sa fii sigur pe ele si sa le adaptezi vremurilor, dar si varstei micutilor. Adica nu care cumva prichindelul tau sa afle din alte surse ca Mosul... de fapt... arata, este, vine dintr-o alta directie decat cea povestita de tine.

Imi placea scenariul asta: copil cuminte, cadouri sigure. Cantecele si poezioare invatate, sosirea lui Mos Craciun asigurata. Pozele cu mine din acele vremuri sunt mai mult decat graitoare pentru fericirea care ma incerca dar si absoluta siguranta ca Mos Craciun exista.

Povestea s-a complicat in momentul in care Mos Craciun a inceput sa ia alt chip. Tipul are un brand personal complex. Atunci cand am inteles ca el nu e chiar atat de batran pe cat se spune, nici la fel de gras sau cu o barba ori mustati asa cum le vedeam prin cartile cu povesti sau in istorioarele parintilor mei. Pentru o vreme mi-am pastrat convingerea ca lucrurile nu pot sta altfel decat stiusem pana atunci. Adica Mos Craciun nu poate fi decat un nene batran, putin plinut, cu barba lunga si alba care aduce cadouri tuturor copiilor. De aici, de acolo... de pretutindeni. Convingerea asta am vrut sa mi-o pastrez chiar si atunci cand lucrurile pareau a nu se mai putea pune cap la cap. Intrebarile de genul Cum de ajunge Mosul la toti copiii in aceeasi noapte? Ajutoarele mosului ce limba vorbesc? Pe unde vine Mosul? Merge Mosul cu masina si bicicleta cand e nevoit sa-si lase acasa sania? Dar pe unde intra in casa pentru ca noi nu avem horn? au inceput sa necesite raspunsuri din ce in ce mai mature. E drept, nu am descoperit niciodata vreun unchi sau vecin in spatele mustatilor groase si batrane ale Mosului. Insa ceva, parca, nu se mai lega. Si cand lucrurile nu s-au mai legat am inteles ca Mos Craciun e o poveste pe care am sa o pierd...

Lumea mea s-a rupt in doua in momentul in care, intr-o dimineata de iarna, am intrebat-o pe mama cu lacrimi in ochii mei cei mici Deci nu exista Mos Craciun? Pesemne cercetarile si cautarile mele personale ma impinsesera inspre aceasta concluzie, in ciuda impotrivirii mele mai mult decat curajoasa. Imi amintesc si acum mirarea si fastaceala care au cuprins-o pe loc pe mama. Nu aveam nevoie de niciun raspuns din partea ei pentru a sti ca Mosul nu e un nene in carne si oase, ci mai degraba un intreg complot, placut, ce-i drept, insa total nepotrivit cu tot ceea ce crezusem eu pana in acel moment. Nu aveam nevoie de un raspuns care ar fi facut ca lucrurile sa devina din acel moment iremediabil, pentru totdeauna, altfel. Intr-un fel care nu avea cum sa-mi placa. Stiam ca Mos Craciun nu exista. Varsta la care ajunsesem imi rapea cumva din aceasta bucurie.

Mama a incercat sa ma convinga ca lacrimile mele nu isi au rostul... Ca e mai mult decat inutil sa ma gandesc ca Mosul nu exista. Da, nu a recunoscut. Mama nu a recunoscut ca Mosul nu exista. Cum ar fi putut explica unui copil in ai carui ochi curgeau lacrimi de disperare ca Mosul nu e mos... ca el, de fapt, nu exista? Insa, din acel moment, am stiut ca acel Mos batran cu barba care aduce cadouri tuturor copiilor in aceeasi noapte, care le cunoaste adresele, notele de la scoala, faptele bune sau mai putin bune... ei, acel Mos nu e decat o poveste pentru copii.

Cand un copil descopera ca Mos Craciun nu exista, renunta la o parte de copilarie. Cum as fi putut lasa ca lucrul asta sa mi se intample? Ca sa pot face fata unei asemenea realitati crunte, am ales o varianta intermediara. Am inceput sa cred ca Mos Craciun exista altfel. Cum anume altfel, nu am reusit sa inteleg sau sa imi inchipui la acel moment. Insa m-am gandit ca trebuie sa existe un raspuns la o astfel de problema pe care am sa il aflu singura sau cu ajutorul parintilor mei. Da, cu siguranta ca un astfel de raspuns trebuia sa existe.