C.C.: Ai fost dintotdeauna ceea ce se cheama 'o artista' - in adancul sufletului ori ai inceput sa fii, la un moment dat? Citindu-te si contempland bijuteriile tale, am inclinatia sa spun ca ai traversat si poate treci inca printr-o perioada de profunda nevoie de self-expression... TU ce crezi?

Lola: Tot ce pot spune e ca am simtit imens dintotdeauna. Multa vreme am incercat sa gasesc o cale de exprimare. Stiu sa cos, sa tricotez, sa gatesc, sa amenajez case, sa tund, etc. Am scris multi ani jurnale cifrate, apoi am scris scrisori si texte de promo, am desenat. Toate astea mi-au adus momente frumoase, dar as fi vrut ceva mai putenic de-atat. Ani de zile mi-am dorit o pasiune care sa ma bantuie, sa ma arda, ceva necesar ca aerul, ceva in care sa ma pot pune cu totul. Cred ca acum am gasit.

C.C.: Care au fost scriitorii tai preferati in copilarie si in adolescenta? Dar acum? Ai descoperit vreun scriitor portughez fascinant pe care sa ni-l recomanzi?

Lola: In copilarie adoram poeziile lui Cosbuc si povestile din cele 1001 de nopti. In adolescenta imi placeau Mihail Sebastian, Gib Mihaescu, Camil Petrescu, Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Nichita Stanescu, Rodica Ojog Brasoveanu, Ioan Grosan.

Acum imi plac Gellu Naum, Simona Popescu, Amos Oz, Bukowski, Palahniuk, Adrian Chivu si oamenii care scriu jurnale.

Dintre portughezi am citit unul singur - Jose Saramago si m-a cucerit, asa ca il recomand.

C.C.: Care sunt artistii tai preferati sau pe care i-ai aduce in centrul atentiei, daca ai fi impresar sau manager cultural?

Lola: Imi plac cei care creeaza pentru ca altfel nu pot trai, imi plac marginalii. Pe ei i-as aduce in centrul atentiei.

C.C.: Tot pe site-ul tau, am urmarit filmul campaniei 'SISTERS IN ARMS'. Cum te-ai alaturat acestui proiect? Ce inseamna el? Care au fost asteptarile tale - cum credeai ca va fi, de ce ai ales sa participi. Cum a fost experienta pentru tine? O crezi posibila ca actiune si in Romania?

Lola: Trei romance stabilite in Canada au participat anul trecut la weekend-ul pentru lupta impotriva cancerului la san - un mars pe distanta de 60 de km in Montreal. Una dintre ele mi-a trimis jurnalul celor doua zile si m-a rugat sa fac trei siraguri care sa marcheze experienta lor. M-a impresionat sentimentul de solidaritate care razbatea din poveste. Ca sa intru in starea necesara pentru margelele acelea am simtit nevoia sa marsaluiesc si eu cateva zile pe malul oceanului. Mersul este eliberator. Te dor picioarele, dar ti se limpezeste mintea.
Mi-am dorit sa experimentez pe viu solidaritatea umana. Am hotarat sa particip la marsul din 2009. Asa a pornit campania 'Sisters in arms'. Ca sa pot lua parte la mars era nevoie sa adun donatii in valoare de 2000 de dolari canadieni. N-am vrut sa cer bani pur si simplu, am considerat ca trebuie sa fac ceva palpabil, concret. Asa au aparut simbolurile portocalii, cu inimi. Am facut cateva sute. Oamenii au inteles ca si un gest mic e important, au cumparat simboluri. Asa am putut merge in Canada.

Desi aveam idee despre ce e vorba, participand efectiv, m-am simtit coplesita. Am trait ceea ce din pacate tara mea nu mi-a oferit niciodata, sentimentul ca ceea ce fac foloseste si ca ceilalti sunt alaturi de mine, incurajandu-ma.

As putea vorbi in cifre despre demersul asta umanitar si credeti-ma ca sunt impresionante, dar prefer sa spun despre cat de mult inseamna, atunci cand esti epuizat, sa auzi 'multumesc ca faci asta pentru noi', 'bravo', 'ai nevoie de ceva?'.

In Romania exista oameni extraordinari, dovada e faptul ca mi-am putut implini visul cu sprijinul lor, dar cred ca lipseste masa critica pentru actiuni de amploare. Constiinta sociala cred ca e inca la cote joase. Probabil e nevoie de timp ca lucrurile sa se schimbe.

C.C.: Exista cateva personaje in noua ta viata, despre care povestesti uneori pe site-ul tau. Ne poti spune si aici cateva cuvinte despre ele?

Lola: Sunt oameni pe care cred ca nu i-am intalnit intamplator. Tin de o zona unde miraculosul e, sa spunem, obisnuit. Mi-e greu sa vorbesc de ei pe scurt. Fiecare poate fi povestit intr-un roman. Prezenta lor ma ajuta sa inteleg si sa accept lumea, sa ma eliberez de spaime si prejudecati.

C.C.: Incotro, Lola?
Lola: Nu stiu incotro, dar am de gand sa merg mai departe, tot mai departe...

Lola este online pe www.lolafactory.wordpress.com. Bucurati-va de creatiile ei si lasati-va atinse si inspirate de povestea pe care o gasiti in jurnalul 'sisters in arms'.