Am descoperit-o intamplator, in timpul documentarii pentru una dintre cele mai puternic emotionante campanii de caritate - programul 'Sisters in arms', despre care veti gasi informatii si in interiorul acestui articol. Am fost inclinata sa cred ca ceea ce scrie pe site-ul ei este fictiune. Calatoreste printre oglinzi, dar nu este un personaj din tara minunilor. Cunoaste jocul cu margele de sticla, dar alege sa transforme lutul in margele vii. Si-ar gasi cu usurinta un loc in romanele Americii Latine, dar traieste intr-un spatiu imblanzit pe tarmul Portugaliei. A imprumutat putin din forta culorilor Fridei, dar este inseninata de expresia echilibrului.
de Cosmina Cornea

Este Lola B Lou, creator de bijuterii. Povesteste despre margele si viata, despre zero si unu in matematicile transcendente si despre cum se planteaza si se ingrijesc visele.

Cosmina Cornea: Cine este Lola? Cum crezi ca ar raspunde acestei intrebari copilul tau, bunica ta, prietenii tai sau fetele cu margele? Cine esti tu - cum ai raspunde in acest moment acestui gand?

Lola: Pentru copil Lola e mama lui cea aiurita, pentru bunica voi ramane vesnic fetita, pentru prieteni sunt aceeasi dintotdeauna, pentru fetele cu margele sunt un om de incredere, pentru ca le simt venind spre mine cu inima deschisa. Eu as raspunde la intrebarea asta prin versul unui cantec: 'Soy como el polvo que flota por el mundo' (sunt ca praful plutind prin lume). Asa ma simt in acest moment.

C.C.: Am descoperit de curand atelierul tau de creatie, pe care la inceput l-ai numit Lola Dream Factory, iar acum Lola Factory. Este acesta un spatiu magic? De ce?

Lola: Este un spatiu magic pentru ca poate fi creat si imaginat in mii de feluri. Are niste coordonate geografice, exista fizic intr-o tara pe care o iubesc cu rasuflarea taiata, dar in acelasi timp e in mintea celui care se gandeste la el. Cuvintele poate ma ajuta sa-l sugerez, insa las suficient loc fiecaruia sa fie creativ. Mai spun ca e magic pentru ca, intrand zilnic in el, am acces la vastul spatiu aflat dincolo de ceea ce numim realitate cotidiana.

C.C.: Cum ai scos la lumina acest talent al tau - maiestria de creator de bijuterii (sau bijuterii-concept, daca accepti termenul acesta). Am vazut pe site-ul tau cateva crampeie din procesul de creatie al margelelor care iti poarta amprenta. Ce sunt pentru tine margelele pe care le creezi? Si fetele pentru care le creezi?

Lola: Vine un timp pentru toate lucrurile, tine de noi si de context. Intr-o zi am aflat pur si simplu ca stiu sa fac margele. Am gasit in asta o bucurie cum nu mai simtisem pana atunci. Oamenii s-au prins imediat in joaca mea. Margelele sunt un limbaj prin care comunic profund cu lumea, sunt suportul pe care transcriu vise si povesti, sunt parte din mine, pentru ca ma risipesc fara rezerve in fiecare bila de lut. Fetele pentru care le creez sunt minunate. Imi dau mereu sentimentul ca pot impartasi ceea ce simt.

C.C.: Daca esti de acord, as vrea sa vorbim putin si despre biografia ta. Ai trait in Romania, pana in urma cu doi ani. Ai 'bifat' realizari pe care si le doreste tot omul: ai fost copywriter in TVR, ai un copil desprins parca din povesti, ai foarte multi prieteni aici, in Bucuresti. Apoi, te-ai ridicat si ai plecat - pur si simplu. Ne povestesti, te rog, despre aceasta aventura in Portugalia, pe malul oceanului, intr-un orasel cum cei mai multi dintre noi mai vedem doar in albumele de arhitectura sau in cele de poze invechite de timp...

Lola: Uneori trebuie sa te ridici si sa pleci. Adica sunt momente cand ti-e clar ca viata inseamna mai mult decat o existenta confortabila. Atunci desprinderea e foarte fireasca. Portugalia m-a atras mereu, dar nu ma gandisem s-o vizitez ca turist. Era altceva. De cate ori vedeam tara asta pe harta ma apuca o emotie stranie. Initial am stat in Spania. Parasind Romania am zis ca vreau sa merg intr-un loc la malul marii, unde iarna sa fie blanda. Erau singurele repere. Stiam ca exista un loc al meu la marginea apei si voiam sa-l gasesc. E bizar sa povestesc toata intamplarea, dar pe scurt, am primit un soi de confirmare ca locul pe care il caut e in Portugalia. Am plecat intr-acolo in miez de noapte impreuna cu sotul, copilul si cainele din dotare.

Ne-am oprit in Lisabona, care nu m-a impresionat deloc, in schimb cand am intrat in Cascais am stiut ca acolo e locul meu. Si pentru ca asa era, totul s-a rezolvat foarte simplu - de la actele de rezidenta pana la gasirea unei case cum visam.

E un orasel mic, dar apar mereu, ca din jobenul unui scamator, alte si alte lucruri de descoperit. Sunt plajele si oceanul, soarele la apus, linistea de la 5 dimineata, furtunile, cerul plin de stele, farurile de pe coasta, casele, stradutele din centrul vechi. Incalecand bicicleta mea rosie ma aventurez in lumea asta care se lasa mai degraba simtita decat povestita.

C.C.: Ai fost dintotdeauna ceea ce se cheama 'o artista' - in adancul sufletului ori ai inceput sa fii, la un moment dat? Citindu-te si contempland bijuteriile tale, am inclinatia sa spun ca ai traversat si poate treci inca printr-o perioada de profunda nevoie de self-expression... TU ce crezi?