Mobilitatea profesionala - avantaj competitiv
de Cosmina Cornea
11/01/2010
Sigur ai vazut deja rubricile unui CV european (format europass). Acolo se pot specifica, in plus fata de studiile si experientele tale profesionale - diverse competente si abilitati, grupate in functie de specificuri si niveluri. In general, acestea pot deveni puncte de reper pentru oricine doreste sa se dezvolte - foarte probabil intr-o pozitie mai bine platita sau mai provocatoare vei avea nevoie de foarte bune abilitati de comunicare si relationare, niveluri avansate de utilizare a computerului, foarte buna cunoastere cel putin a limbii enleze... Deci: viitorul incepe acum (vorba sloganului!)... Viitorul tau profesional va fi asa cum iti doresti, daca te pregatesti neincetat sa faci fata intr-un mediu competitiv.
Indiferent de domeniul in care lucrezi acum sau in care iti doresti sa lucrezi, sunt cateva deprinderi/competente/abilitati sau capabilitati pe care este util sa ti le dezvolti cat poti tu de mult. Sigur ca personalitatea ta, vocatia ta sau talentele tale sunt foarte importante in orice ecuatie a carierei tale. Totusi, recomandabil este sa poti bifa ca arii de competenta sau spatii in care te misti confortabil urmatoarele liste de deprinderi:
Competentele generale - comunicare, eficienta personala (capacitatea de a realiza sarcini), relationare si lucru in echipa.
Competente de organizare si management - analiza, planificare, implementare si control. Aici sunt incluse si leadership skills.
Competente tehnice - aici sunt cuprinse competentele din domeniul principal de expertiza si specializarile ulterioare/secundare/complementare.
Comunicarea in limbi straine (scris, citit, vorbit).
Utilizarea tehnologiilor IT&C.
Stiai deja toate aceste lucruri? Ceea ce poate nu multa lume stie este ca - in momentul selectiei sau evaluarii mai multor candidati pentru un anumit job sunt luate in considerare - si de multe ori - fac diferenta - nivelurile competentelor acestor persoane. Din acest motiv sunt la fel de importante experienta anterioara intr-o activitate (din care decurge competenta implicita), pregatirea profesionala sau specializarea (teoretica si practica - este cu atat mai bine cu cat diplomele sunt emise de catre scoli valoroase sau de catre institutii autorizate sa furnizeze programe de formare profesionala) si profilul individual al unui angajat - cu inclinatiile sale, stilul personal de realizare, afinitatile si compatibilitatile sale cu identitatea si scopurile organizatiei in care isi doreste sa munceasca.
Pe termen lung, in cariera se disting si castiga cei mai adaptabili. Si adaptabilitatea include mobilitatea profesionala. Un avantaj pe care ti-l poti asigura si tu!

