1 2 3 4  

Tango: Cum l-ai cunoscut pe Adrian Pintea? Cum v-ati indragostit?

Lavinia Pintea: Ne-am intalnit pe 3 ianuarie 1997, in miezul iernii, pe o zapada foarte frumoasa, desprinsa parca dintr-o poveste. Eram la Craiova, acolo unde tocmai fusese montat spectacolul 'Hamlet', cu Adrian in rolul principal. Dupa zile de repetitii epuizante, Adrian a ramas fara voce. Regizorul tehnic al spectacolului, Mircea Varzaru, un bun prieten de familie, i-a vorbit despre mine si capacitatile mele. Adrian, dupa cum marturisea chiar el, avea deja 'informatii despre zona preocuparilor mele', ma vazuse la televizor si il fascinase darul meu, despre care era convins ca nu e doar un fenomen placebo. Si si-a dorit imediat sa ma cunoasca.

Adrian ma fascina demult, de copil. Intalnirea noastra a fost foarte stranie, asemeni unei regasiri peste timp. Ne fascinam reciproc, de fapt! Intre noi s-a dezvoltat o foarte serioasa si pretioasa prietenie a gandurilor. Ne intrebam, stand de vorba, daca nu cumva, candva, intr-o viata anterioara (in posibilitatea careia credeam amandoi), nu am fost frati sau tata si fiica. Si aici, in aceasta viata, iata, am devenit... sot si sotie! Cand m-a cerut in casatorie, tocmai implinisem 20 de ani, eu inca ii vorbeam cu 'dumneavoastra'.

Ceea ce m-a fascinat la Adrian a fost, dincolo de eruditia, de rafinamentul sau desavarsit si de frumusetea aproape ireala, faptul ca era un om de o moralitate ireprosabila.

Tango: Poti spune ca Adrian a fost marea ta iubire?

L.P.: Da, Adrian a fost singura mea mare iubire, unica. Este ceea ce simt profund! Eu asa cred, ca am fost sortita unei singure mari iubiri, dupa cum inteleg ca alti oameni sunt sortiti mai multor iubiri. Dar, desigur, in cazul fiecaruia in parte, este vorba de imprejurari, de educatie si disponibilitate afectiva, poate chiar de o anume amprenta genetica. Adrian a fost, cu siguranta, marea mea iubire. El a intrunit profilul moral, fizic si intelectual perfect pentru mine si dorintele mele.

Tango: Au trecut mai mult de doi ani de cand Adrian a plecat dintre noi. Cum e viata fara el?

L.P.: Viata in absenta lui fizica, pentru ca, altfel, el e cu mine mereu. Nu mi-am pierdut luciditatea, sunt om de stiinta, si totusi imi asum responsabilitatea de a-mi exprima aceasta credinta, aceea ca exista o matrice energetica a fiintei noastre materiale, care transcende realitatea cunoscuta si isi duce existenta proprie intr-un alt plan, spiritual, desigur, poate mai apropiat de noi decat ne putem inchipui. De altfel, era o opinie impartasita si de catre Adrian. Asadar, fac exact ceea ce as fi facut daca el ar fi fost langa mine. Incerc ca, rand pe rand, toate visele pe care ni le fauriseram impreuna sa prinda contur. Si chiar reusesc!

Nu mi-am dorit niciodata sa se ajunga aici, mi s-a parut dezonorant pentru memoria lui Adrian

Tango: Ai trecut si printr-un proces greu si istovitor, cu sora si cu tatal lui vitreg. Cat de greu ti-a fost? N-ai avut momente cand ai vrut sa renunti?

L.P.: Acest proces nu s-a terminat inca. Am castigat la nivel de Judecatorie si Tribunal, desi consider ca acesta nu a fost un razboi cu invinsi si invingatori, pentru ca in cazul nostru nu s-a intamplat altceva decat sa se aplice legea. Nu mi-am dorit niciodata sa se ajunga aici, mi s-a parut dezonorant pentru memoria lui Adrian. A si fost astfel, pentru ca titlurile de presa precum 'Razboi pe averea lui Pintea' nu au facut altceva decat sa aduca deservicii numelui sau si amintirii sale.

Nu a fost altceva decat o continuare a dezbaterii succesiunii pe calea instantei, dupa ce nu reusiseram, cu toata bunavointa mea, sa ne intelegem pe cale notariala cu avocata si mandatarul surorii si tatalui lui Adrian, care aveau pretentii absurde. Asadar, nu puteam sa renunt. Am fost pusa in ipostaza de a ma apara, de a apara lucruri pentru care doar eu si Adrian munciseram, cu extrem de multe sacrificii doar de noi cunoscute, si de a salva apartamentul pe care tatal meu mi l-a daruit mie, atunci cand eu si Adrian ne-am casatorit.

Mi s-a parut nedrept si revoltator ca oameni care niciodata nu ne-au sustinut financiar sau moral in vreun fel sa ridice asemenea pretentii dupa moartea lui Adrian. Experienta tribunalului este una traumatizanta, trebuie sa recunosc, dar daca a trebuit sa trec si prin ea, inseamna ca am avut de invatat o lectie dura. Aceea ca niciun bine nu ramane nepedepsit!

Citeste despre cartile scrise de Lavinia in continuarea interviului in pagina 4.