Cum sa hranesti un copil care are alergie la lapte
de Silvia Marinescu
21/11/2011
Iritatiile, stomacul cu probleme si chiar problemele respiratorii pot sa duca la concluzia ca un bebelus este alergic la lapte. 2-3% dintre sugari sufera de o boala care face ca sistemul lor imunitar sa reactioneze negativ la proteina continuta in lapte. Stiu ca procentul poate parea mic, insa gandeste-te: ce ai face daca copilul tau ar fi cel care sufera de aceasta afectiune?
de Silvia Marinescu
Primul pas e sa fii atenta la aceste semne de mai sus. Apoi, odata ce si medicul constata ca bebelusul tau este alergic la lapte, trebuie sa stii cum sa schimbi dieta copilului in asa fel incat acesta sa nu fie incomodat de alergia sa si, in acelasi timp, sa creasca mare si sanatos.
Primul pas ar fi ca, daca esti o mama care alapteaza, sa nu mai consumi produse lactate. Proteina din lapte la care bebelusul tau e alergic trece si in laptele de mama, asa ca este important ca tu sa renunti la lactate in perioada in care alaptezi. Nu uita sa treci pe la medic pentru a ti se prescrie niste suplimente din calciu, dar si sa intrebi un nutritionist ce alimente ar trebui sa consumi, cu precadere, astfel incat sa iti asiguri necesarul de vitamine, minerale si proteine.
Apoi, daca bebelusul tau este hranit cu lapte praf, incearca ceva pe baza de lapte de soia. Insa trebuie sa stii ca unii bebelusi, din pacate, sunt alergici si la proteina de lapte din laptele de soia, asa ca, daca nu observi nicio imbunatatire, incearca o formula de lapte hipoalergenica. Acestea sunt procesate in asa fel incat proteinele sunt dezasamblate si usor de digerat.
In general, trebuie sa tii minte ca laptele de soia este recomandat de catre medici pentru orice nou-nascut la termen care nu poate beneficia dintr-un motiv sau altul de laptele de mama, chiar daca bebelusul nu e alergic la lapte. Asta pentru ca valoarea nutritiva, continutul in proteine, grasimi si carbohidrati este acelasi ca cel din laptele obisnuit.
Asa cum spuneam, sunt unii bebelusi care sunt alergici si la preparatele pe baza de soia. Exista si pentru acestia o solutie: formule specializate, care contin, in loc de proteine si lipide, aminoacizi si uleiuri vegetale usor digerabile. Sunt formule recomandate si pentru bebelusii care au anumite probleme digestive deosebite, nu numai pentru cei alergici la lapte si la soia. Totusi, nu le utiliza 'preventiv': sunt destul de scumpe si, in plus, nu aduc beneficii deosebite pentru bebelusii care nu au probleme.
Nu uita sa citesti cu atentie toate etichetele produselor pe care le cumperi. Pe masura ce un copil creste si i se diversifica meniul, introducand in alimentatie si hrana solida, trebuie ca parintii sa se asigure ca nu exista produse lactate in acesta. Spre exemplu, mancarea 'la borcan' pentru bebelusi care contine o varietate de legume sau carne, poate include si produse lactate: lapte, branza, iaurt. Nu uita sa citesti cu grija eticheta fiecarui produs pe care il cumperi pentru copilul tau!

