De cand incepe tradarea? De la primul gand adulterin, de la primul gest? Sau de la primul act ce transforma conjugalitatea intr-un angajament sezonier?
de Camelia Patrascanu

Cat de vinovati ar trebui sa ne simtim daca zambim prea mult unui coleg sau unei colege de serviciu, daca ne face prea mare placere sa stam la taifas cu un amic, daca simtim prea emotionant si complice farmecul unei confesari?

Cat de mult ar trebui sa ne simtim arondati relatiei parteneriale, angajati fata de parteneriat si fata de persoana de langa noi? Pana intr-acolo incat sa ne suprimam trairile, emotia, gandul tentant? Sau toate acestea sunt normale, dar depinde de noi cat curs dam fiorilor firesti ce ne parcurg celulele si sufletul? Cat de vinovat sau periculos ar putea fi FLIRTUL, atunci? Meditam candva...

Chiar daca tratam flirtul ca pe o joaca nevinovata, el se dovedeste repede a nu fi nici joc si nici nevinovat. Zambetul de raspuns la un compliment nu este, de cele mai mutle ori, flirt. Pentru ca flirtul inseamna aprobare si complicitate. Iar un zambet poate fi doar o replica de genul: am sesizat, sunt vie, dar nu am nimic de spus in aceasta directie, inchid acest subiect politicos. Atat. Flirtul, insa, e o aprobare.

Deliciile, ca si avantajele flirtului, sunt evidente. Toti ne simtim bine cand flirtam. Pentru ca suntem incurajati, apreciati, in atentie, si de aici facem transfer catre autovalorizare: am atras atentia, suntem vizibili si importanti pentru cineva. Nu doar pentru partenerii conjugali. Ego-ul nostru jubileaza. Dar trebuie sa stim capcanele: ajunge sa ne placa foarte mult. Tanjim dupa revedere, dupa joc. Din punctul acesta nu mai poate fi vorba de nevinovatie sau spontaneitate. Intretinem voit legatura. Sau legaturile. Ele se produc cu participarea noastra. Celalalt se simte la randul lui incurajat. Riscurile sunt minimalizate din dorinta ne-suspendarii emotiei. Ajungem sa ne hranim cu propriile emotii. Traim din ele si de la unele la altele. Asa se intampla si cu idilele virtuale - traind de la un mesaj la altul. De la o incitare la alta. E ca un drog. Joc deloc nevinovat - de la un punct, foarte devreme, incolo.

E bine sa stim in ce ne bagam. Intretinerea unui flirt este o incurajare permanenta.

La un moment dat devine greu sa spui stop, dincolo de linia asta nu trec. Poate nu treci tu, dar celalalt, colegul tau de flirt, este dispus sa treaca peste demarcatia ta. Se simte indreptatit. De ce ti-ar lua NU-ul in serios cand atata timp ai cochetat cu trecerea liniei? Flirtul repetat devine repede un joc cu tine si celalalt, cu propriile senzatii si emotii si jocul scapa cel mai adesea din mana. Intr-un fel sau altul. Este adevarat, poti avea unele revelatii in urma unui flirt - descoperi ce te incita, ce nu te mai incita acasa, cat esti dispus sa cedezi, prin ce atragi, de ce atragi (uneori nu datorita calitatilor tale, ci datorita atmosferei plate pe care o are celalalt in viata sa si a lipsei de atentie primita de la partenerul sau).

Citeste continuarea articolului in pagina 2.