Felicia este acasa si doarme intr-un pat inconjurat de o biblioteca umpluta pana la refuz cu carti mai vechi si mai noi. Imprejurul patului: alte mobile vechi. Atmosfera imi e de la inceput familiara, patrund in ea si ma simt ca acasa.
de Florentina Bratfanof

Felicia trebuie sa se trezeasca pentru ca azi este ziua in care trebuie sa se intoarca acasa, un alt acasa, dobandit in urma cu 19 ani prin plecarea ei in Olanda. Este trezita de ceasul desteptator de la telefon si suna imediat in Olanda, la fostul sot, Maarten, ca sa vada daca i-a trimis pensia alimentara...

Intre timp, mama revine acasa de la alimentara si pregateste micul dejun pentru Felicia si tatal ei, un barbat firav - din cauza bolii.

De aici, filmul descrie atmosfera creata in jurul unui om intors temporar acasa la parinti, fiind plecat de multa vreme in strainatate. Felicia este pe pozitia unui outsider. Revenita acasa de o saptamana, asteapta cu nerabdare momentul intoarcerii in Olanda. Problema este ca notiunea de acasa s-a modificat de cand a plecat, Felicia nu mai reuseste sa simta acest acasa de langa parintii ei, ca fiind locul ei. Astfel, spatiul in care a crescut si a fost educata, pentru ea ramane in trecut.

Simti enervarea continua a Feliciei, o enervare gradata, care o determina sa izbucneasca in fata aeroportului Otopeni, la replicile mamei si la faptul ca nu simte ca mama o asculta cu adevarat. Suvoiul de replici deja uzate ale mamei sunt replici universale, pe care si spectactorul a avut ocazia, cu siguranta, sa le auda de la mama lui.

Si de fapt aici voiam sa ajung. Radulescu si de Raaf reusesc sa faca un film in care spectatorul reactioneaza perpetuu la niste replici atat de bine cunoscute si la o atmosfera de 'sacaiala' continua a mamei asupra fiicei. Dozajul scenaristilor este perfect pentru ca intri in atmosfera, in locul Feliciei (loc in care eu, personal, m-am aflat de atatea ori) ajungand pana la a lua totul personal.

La inceputul filmului, cand identifici replicile arhicunoscute, prima reactie este sa razi incercand sa te distantezi de o ipostaza deja cunoscuta. Dar incet-incet te lasi cotropit de senzatia de deja-vu si intri in film, ca si cum este evident vorba despre tine, fara drept de apel si fara posibilitatea de a 'scapa'.

Cu toate ca este vorba despre o romanca plecata in Olanda, si care revine acasa, filmul functioneaza si intr-o alta situatie: un copil care a plecat la facultate dintr-un oras mic si s-a stabilit in Bucuresti, intr-un oras mare. Este acelasi tip de instrainare, iar orasul mic conserva atat de bine traditiile, ritmul fiind mult mai incet acolo.

Filmul m-a marcat. Si l-as vedea si l-as revedea de mii de ori. Nu-mi ofera o iesire posibila din problema comunicarii cu persoanele care ar trebui sa-mi fie cei mai apropiati oameni din viata mea, parintii, dar imi ofera un sentiment ca nu sunt singura in aceasta problema si ca pot continua sa incerc mai departe sa ma apropii de ei.

Citeste continuarea articolului in pagina 2.