Relaxare, carti si frumusete
de
15/07/2010
'La Bibliotheque este un spatiu in care fiecare descopera propria varianta de frumos. Este o dimensiune in care, odata intrat, imaginatia devine realitate: te relaxezi in saloanele de coafura, cosmetica sau masaj, te bucuri de momente de liniste rasfoind o carte si ascultand muzica soptita. La Bibliotheque este un univers al frumosului.'
de Iohanna Purdea
Acestea sunt cuvintele care te intampina cand deschizi site-ul salonului 'de frumusete si carti bune', asa cum se auto-intituleaza La Bibliotheque. Situat intr-o zona cocheta din centrul Bucurestiului, chiar in spatele Palatului Victoria, salonul deschis de curand se afla intr-o casa veche, foarte frumoasa si eleganta. Despre aceasta locatie si cum a prins ea viata am discutat cu Iulia Tataru, initiatoarea proiectului La Bibliotheque.
121.ro: Cum ti-a venit ideea deschiderii unui salon de frumusete si de carte totodata?
Iulia Tataru: Ne-am gandit sa fie ceva special, un loc de infrumusetare a corpului si a mintii, un loc de relaxare, putin atipic pentru Bucurestiul din zilele noastre. Un loc care sa respire frumusete si putere (cele doua concepte de baza ale La Bibliotheque). Am asociat frumusetea cu serviciile de salon, iar puterea cu cartile (puterea mintii). Pe scurt, am combinat o pasiune (cartile) cu business-ul (salonul).
121.ro: Cum ai ales locatia?
I.T.: A durat ceva vreme pana cand am ajuns pe Duiliu Zamfirescu nr. 10. Cautarile au fost pe parcursul a cateva luni. Stiam ca locatia pentru La Bibliotheque trebuie sa fie aproape de Piata Victoriei (sa fim aproape de clientela noastra tinta), dar in acelasi timp intr-o zona linistita si eleganta (zona de case din Dorobanti Capitale era cea mai potrivita). Casa trebuia sa fie obligatoriu monument istoric, sa aiba arhitectura, spatii generoase, camere inalte. Obligatoriu trebuia sa aiba parchet pe jos si nu gresie, tamplaria exterioara de lemn si nu din PVC.
121.ro: Care este povestea casei in care se afla in prezent La Bibliotheque?
I.T.: Casa a apartinut lui Gheorghe si Elena Esanu, care au lasat-o mostenire celor doua fiice ale lor. Expropriata de comunisti, casa a avut mai multi chiriasi, iar de curand a fost retrocedata. Este o casa in stil neo romanesc cu elemente brancovenesti.
121.ro: Cu cine ai lucrat penru designul salonului? Cine a lucrat mobilierul?
I.T.: Corvin Cristian este arhitectul care a materializat ideile mele si lui trebuie sa-i multumim pentru eleganta, simplitatea, cromatica spatiului La Bibliotheque. Cea mai mare parte a mobilierului a fost facut la comanda de catre Kaustik. Scrinul de la receptie l-am cumparat dintr-un anticariat din zona Lipscani, iar cei de la Kaustik l-au revopsit. Mobilierul specific de salon (scaunele, scafele, paturile de cosmetica si masaj) le-am achizitionat de la Ecovital.
Identitatea vizuala La Bibliotheque (logo, materiale de administrare, signalistica, materiale de comunicare) a fost facuta de Ana Tautu, ajutata de Andrei Munteanu care a facut comunicarea scrisa.
121.ro: Ce ai pastrat din vechea infatisare a casei?
I.T.: Aproape tot. Usile, geamurile, parchetul, ceramica de pe jos. Am reconditionat tot ce se putea reconditiona, iar elementele noi am incercat sa nu fie intruzive.
121.ro: Ideea de a imbina serviciile de frumusete cu lectura este originala in Romania? Mai exista si alte saloane de acest fel in Bucuresti sau in tara?
I.T.: La momentul la care a luat nastere La Bibliotheque acest concept nu mai fusese folosit absolut deloc in Romania. Si foarte putin in strainatate. Ulterior infiintarii La Bibliotheque, in urma unui research, am mai descoperit un singur loc asemanator in Stockholm, Barber & Books. Si in Romania se pare ca a placut foarte mult conceptul nostru fiindca, pe alocuri, unele saloane au preluat din ideile noastre.
121.ro: Ce parere au femeile care vin la salon despre conceptul La Bibliotheque?
I.T.: Pe multe le ia prin surprindere, multe nu inteleg ce suntem (salon sau librarie/biblioteca), dar si foarte multe exclama 'in sfarsit, un loc in care ma regasesc!'
121.ro: Ce fel de carti aveti la salon?
I.T.: Suntem o librarie si biblioteca in adevaratul sens al cuvantului. Avem carti din toate domeniile: literatura, arta (pictura, sculptura, arhitectura, muzica, film, teatru, design, fashion), istorie, filozofie, psihologie, sociologie, carte practica, carte pentru copii. Mai multe detalii despre cartile noastre gasiti pe www.labibliotheque.ro/ro/carti.
121.ro: Carui tip de clienti se adreseaza La Bibliotheque?
I.T.: Ne adresam femeii inteligente, independente, o femeie stapana pe ea, cu simtul umorului, iubitoare de frumos, preocupata de imaginea ei (interior si exterior), care are o cariera sau tinde spre una. Si barbatilor boemi.

