Ploaie in luna lui mai, raze jucause de soare si zambete timide de indragostiti. Maini ce se cauta si se regasesc intr-un joc firesc si candid al primei iubiri. Priviri ce se imbratiseaza si buze care se ating, hranindu-se cu frumusetea unor clipe ce transced uneori locul si timpul reunirii lor. Fluturii din stomac sau visele desenate cu ochii larg deschisi sterg o vreme orice nor aparut pe cerul unei iubiri destinate sa fie cea dintai.
de Marina Rasnoveanu

In acele prime zile ai crede ca viata sau iubirea se aseamana filmelor regizate sau povestilor rostite intotdeauna de altii. Privesti chipul celui iubit si te intrebi oare ce ai facut pentru a merita si tu un astfel de dar. Clipele in care tanjeai dupa alungarea singuratatii sunt din ce in ce mai departe, iar in fata ta sta doar soarele ce nu se indura sa apuna. Iti uiti dezamagirile, sperantele tradate, durerile sufletului sau ale trupului pentru ca pur si simplu ea le vindeca pe toate. Pe chip ti se sculpteaza si tie zambetul acela larg si aparent inexplicabil al indragostitilor. Il porti cu mandrie. Nu iti este teama sa prinzi mana celuilalt in causul palmei tale, sa te afunzi in imbratisarea lui calda sau sa tanjesti dupa sarutarea sa atunci cand e departe.

Prima iubire e altfel. E altfel decat tot ceea ce ai trait pana atunci si diferit de tot ceea ce va urma. Da, ele, iubirile viitoare ar putea fi marete, pasionale, adevarate, insa nu vor fi niciodata primele. Se vor aseza firav sau hotarat pe ramasitele unei prime iubiri ce spun multi 'nu se uita niciodata'. Nu credeam asta. De fapt... nu credeam nici macar in mitul primei iubiri. Pentru mine nu era decat singura si ultima.

Insa... dintr-o data lanturile se rup, furtuna incepe, aruncand pe Pamant zeci de fulgere orbitoare. Din doi ramane unul. Sufletul pierdut printre picaturile ce nu contenesc sa stearga urmele iubirii de-abia plecate. Pasii nu se mai aud pe asfaltul rece si privirile nu se mai intorc ca altadata pentru a readuce zambetul pe un chip trist si prea fraged pentru a intelege viata. Si, odata cu capul plecat ce nu doreste sa accepte prezentul, timpul coboara rabdator, incepand sa teasa incet, dar sigur zilele si, odata cu ele, uitarea.

Zambesc incet la auzul acestor secvente odata petrecute undeva in viata mea. Aproape ca mai aud si acum ticaitul ceasului prea incet ce nu voia deloc sa imi arate si mie ca 'timpul vindeca toate ranile', privind tragic la roata aceea care 'desi patrata tot se intoarce ea intr-o buna zi'.