Vedetele sustin a treia editie a campaniei 'Sansa la viata, sansa la noi amintiri' pentru ajutorarea copiilor prematuri. Pe site-ul www.sansalaviata.ro sunt cele mai frumoase amintiri din copilaria celor care astazi au devenit celebri.
de Ana Maria Godja

Andreea Raducan, Alina Sorescu, Calin Goia, George Ivascu, Medeea Marinescu si Monica Davidescu vorbesc despre visurile pe care le aveau in copilarie si care s-au transformat in viata pe care ei o considera un dar pretios. Vedetele noastre ii incurajeaza pe copii sa viseze, iar pe cei mari sa le ofere micutilor 'sansa la noi amintiri'.

'Nu am avut timp sa visez la prea multe cand eram mica, pentru ca deja m-am trezit in sala de gimnastica. La varsta pe care o aveam atunci, 4 ani, a fost cel mai frumos mod in care am putut sa ma joc si sa-mi consum energia. Cand antrenamentele au devenit mai dure, ma gandeam ca atunci cand voi fi mare o sa ma fac antrenoare. Mi se parea totusi mai simplu sa dau indicatii copiilor decat sa execut elementele din gimnastica. Sa le repet si sa le tot repet pana ajungeam sa le invat. Destinul a facut ca performanta sa o obtin ca sportiva si nu ca antrenoare, iar acum nici nu pot sa spun ca mai sunt asa dornica sa intru in sala si sa antrenez. Cel putin pentru moment. Oricum nu cred ca as fi avut atata imaginatie si asa mult curaj incat sa visez tot ce am trait datorita sportului de performanta', declara Andreea Raducan.

'Nici nu stiu daca visul m-a ales pe mine sau eu pe el... Cert este ca de cand ma stiu sunt pe scena. Cred ca ma numar printre putinii norocosi care au avut ocazia sa-si cultive harul inca de la o varsta frageda. Imi amintesc si acum cu placere de turneele cu Ioan Luchian Mihalea si grupul Mini-Song, de primul premiu castigat la un concurs de muzica, de prima transmisie in direct, de primul autograf pe care l-am acordat, de primul album lansat... Pastrez cu sfintenie aproape toate inregistrarile emisiunilor la care am luat parte, le am la bunica mea si de fiecare data cand o vizitez le revad si ma intorc in timp; un timp trecut, prezent si viitor...', spune Alina Sorescu.

Calin Goia de la Voltaj isi aminteste: 'Cand eram mic, la fel ca si acum, eram plin de energie... si-mi placea sa fac o groaza de lucruri... si asa am tinut-o pana pe la 20 de ani, cand drumul meu a luat-o spre muzica... la fel de bine putea s-o ia spre sport sau economie... visam sa ajung fotbalist, artist, doctor, politist... nici acum nu m-am oprit din visat... si cred ca nici unul dintre noi nu ar trebui sa o faca'.

 

'Intotdeauna mi-a placut sa visez si mi-am imaginat ca depasind lumea reala, orice mi-am dorit se putea transforma in concret reinventand o lume mai buna decat aceea in care traiam. Visul meu devenit din fericire realitate, a fost uniunea mea cu jocul in toate formele lui de manifestare. Sunt foarte fericit de faptul ca provin dintr-o familie care nu a avut nici o legatura cu teatrul si nici conditia financiara care sa ma propulseze cumva in aceasta lume. Familia mea este o familie cu foarte mult umor si multa energie - bunicii mele i se spune 'sageata albastra'. Toate acestea mi s-au daruit mie cu foarte multa iubire. De unde teatru? Tocmai din acel moment, din copilarie, cand toata lumea te intreaba: 'Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?'. Eu ma gandeam ca, daca m-as face arhitect, le-as face alor mei o casa, daca m-as face doctor, as avea grija de sanatatea lor… Pana intr-o seara, cand m-am intrebat daca n-as putea oare sa le fac pe toate. Mi-am dat seama ca cea mai frumoasa profesie este actoria. Iarasi ceva foarte interesant este ca mie nu mi-au placut niciodata jucariile, ci jocurile. In copilarie spalam vasele cu atata spor, pentru ca, in lumea mea, eu nu spalam vasele, eram un medic chirurg, care opera. Fiecare farfurie era un pacient cu o afectiune, iar eu, cu ajutorul apei si al detergentului, le vindecam miraculos. In unele zile eram acel arhitect celebru de imaginatia caruia depindea infatisarea lumii, iar in toate aceste zile eram de fapt Actorul care-si indeplinea toate visele. Visele chiar pot deveni realitate!', conchide George Ivascu.

Medeea Marinescu spune: 'Toti copiii viseaza. E o forma de a se juca, de a percepe si recompune o realitate de cele mai multe ori plictisitoare. Asa ca se viseaza printi si printese, stapani peste o lume unde toate animalele vorbesc, se lupta cu cei rai, intruchipati tot de ei, reusesc sa zboare sau sa se teleporteze, si cate si mai cate. Am avut si eu o gramada de vise de genul asta. Dar cel pe care l-am ales sa-l povestesc e unul nespectaculos, dar e cel mai valoros, pentru ca proiectandu-ma in acest vis, intr-o buna zi m-am trezit ca-l traiesc de-adevaratelea. Imi imaginam o casa mare, cu gradina plina de flori, o dezordine de nedescris din cauza sutelor de jucarii imprastiate pretutindeni, vacarmul de nedescris ale copiiilor jucandu-se de-a hotii si vardistii, genunchi juliti, chiote de bucurie, frenezia jocului, mama (adica eu) incercand sa-si domoleasca fiul ce alearga prins de febra jocului, tatal zambind complice fiului, toata energia descatusata a fiului meu inconjurat de liota de prieteni si parteneri de joaca. De un an si ceva acest vis a inceput sa prinda contur. Acela de a fi mama, de a avea propria familie. Si, sincer, am inceput sa iubesc si dezordinea... inseamna Viata'.