Ioana Nicolaie a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti in 1997 si cursurile de masterat din cadrul aceleiasi institutii in 1998. A lucrat apoi in presa, invatamint si ca redactor la mai multe edituri de prestigiu. A debutat cu volumul de versuri Poza retusata la Editura Cartea Romaneasca, 2000, in urma unui concurs. Este prezenta in mai multe antologii si volume colective si a publicat: Nordul (Editura Paralela 45, 2002, nominalizat pentru premiul ASPRO), Credinta (Editura Paralela 45, 2003, nominalizat la Premiile Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), Cerul din burta (Editura Paralela 45, 2005), Cenotaf (Editura Paralela 45, 2006), Aventurile lui Arik (Editura Corint Junior, 2008).
de Daniela Fugaru Kammrath

Ioana ne-a spus povestea romanului Cerul din burta, povestea unei mamici in devenire.

Ce ai simtit cand ai aflat ca vei fi mama?
Uimire. Bucurie. Panica. Frica... Nu neaparat in ordinea astea. E ca atunci cand esti pe punctul de a te rataci intr-un oras strain: iti pare familiara straduta din dreapta, muscata de la balcon iti spune ceva, parca ai mai vazut acea curte interioara si totusi ti-e greu sa-ti dai seama unde te afli. Scoti, prin urmare, carnetelul din geanta si incepi sa notezi. In ce ma priveste, n-am scris nimic la intamplare. Inca inainte sa-mi umplu caietul cu foi albe, stiam ca va ajunge o carte. Doar ca se va numi Cerul din burta, am descoperit mai tarziu. Cand deja cartografiam tot mai mult din ce se gaseste acolo. Acolo unde am facut cu totii popas, venind din mister, nascandu-ne apoi ca sa punem sigilii.

Care sunt cele mai frumoase schimbari din viata ta in cele noua luni de sarcina?
Esti un glob si-n preajma sarbatorilor de iarna ajungi sa stralucesti. Ai un palton rosu, ti-e cald, parca tii lumea de toarta. Nu spargi nimic, auzi si asculti. Parul iti creste, esti semn pe un disc derulat cu viteza mai mare. Undeva, la finele lunii a patra, o manuta straina iti ciocane-n burta. Ai ajuns, incredibil, usa care da dintr-o lume in alta.

 

Ai regrete? Ai pierdut ceva?
Atunci nu. Mai tarziu, insa, m-a cuprins oboseala; dormeam putin, eram un teritoriu ocupat de noi griji (nu stiam cum sa-mi fac ziduri de aparare; cum sa-mi dramuiesc mai intelept bucuria). Dar asta s-a intamplat dupa coperta a patra din carte. Fiindca in Cerul... e vorba doar despre ce se intampla atunci cand esti insarcinata. Personajul meu e ca o camera care inregistreaza; nu doar voci, ci si multe imagini, povesti despre alte gravide, stiri citite in ziare sau amanunte pur medicale. Caramizile textului sunt biologia, poezia, mirarea - in sens filozofic - , teologia, dar si portiuni de existenta bruta, neslefuita. Mi-am fost confesor si pacient, jurnalist de investigatii si artist fotograf. Am vrut sa dau seama cat mai complet despre lumea atat de tacuta pana atunci a femeilor insarcinate.

Cand te gandesti la copil, care sunt primele lucruri referitoare la viitor?
Esential pentru mine a fost sa desfac firul in patru, si-apoi, fiecare nou fir, tot in patru. Si sa nadajduiesc ca la finele lunilor, cand drumul se va fi terminat, fiintei noi i se va permite sa intre rezonabil in lume. Mi-am dorit, deci, si pentru unul si pentru altul - dar mai ales pentru el - sanatate. Fiindca acesta-i singurul bagaj cu care intri in cursa nu tocmai usoara - fiind ea adevarata, de nepacalit si, din nefericire, de nerepetat -, din aceasta singura si dezarmant de enigmatica viata. Si-n paginile cartii am vorbit in cateva randuri si despre rabdare. Ca in romane, avem si-n biografie climaxuri; si, fara rabdare, totul se surpa, aidoma muntelui in proaspatul vulcan.