1 2  

Fiica regelui Mihai a contribuit timp de douazeci de ani, prin fundatia care ii poarta numele, la recuperarea demnitatii si reconstruirea vietilor a mii de romani. A fost raspunsul sau firesc in fata suferintei si lipsurilor pe care le-a intalnit cand a pasit pentru prima oara pe pamant romanesc.
de Daniela Oancea, articol preluat de pe www.cariereonline.ro

S-a nascut la Lausanne, in Elvetia, dar n-a crescut acolo. O vreme a locuit in Anglia, alta vreme in Elvetia. Parintii sai erau stabiliti in Anglia. La momentul nasterii sale, regina Ana s-a dus la Lausanne, pentru ca era un medic foarte bun acolo. In primii ani, casa lor era in Hampshire si apoi la Ayot St. Lawrence, in Hertfordshire. Atmosfera era ca in orice familie... erau foarte uniti. O atmosfera normala, e adevarat, insa, ca Principesa era mai apropiata de sora sa, Elena.

De sarbatori, de Craciun si de Pasti, mergeau la bunici in Italia si in Danemarca. La fel si in vacantele de vara. Nu va duceti cu gandul la Londra; locuiau intr-un sat, la tara. Au trait in natura si la St. Lawrence Regele Mihai avea o ferma, unde crestea gaini, cultiva flori si legume, pe care apoi le vindea la piata locala. 'A fost nevoit sa se 'recicleze' putin regele atunci', spune cu nostalgie Principesa, a fost dificil pentru el. Apoi a primit un post de pilot de incercare pentru o companie americana (n.red.– 'Lear Jet Corporation') si s-au mutat cu totii la Versoix, in 1956, la doar cativa km de Geneva. Zbura tot timpul, mai putin cand era vremea proasta. Pentru Regina Ana era teribil...

Ati crescut cu rigoarea dictata de eticheta?
Nu, nu, a fost o viata normala, cu respect pentru bunele maniere, dar fara eticheta impusa la o curte regala, pentru ca a fost alt tip de viata. Ca orice copii, invatam sa ne comportam la masa, in prezenta altor persoane sau a prietenilor, intr-un mod mai degraba, occidental.

Ati simtit vreo apasare din cauza rolului pe care il aveati apartinand acestei familii?
Mai tarziu, da, pana la zece, doisprezece ani, nu. Abia cand am devenit adolescenta, parintii mei au inceput sa imi explice cum stau lucrurile. Dar cand eram mica, nu intelegeam prea bine ce inseamna sa pierzi o tara si de ce Regele nu poate sa mearga in Romania.

Copil fiind, Principesa Margareta nu constientiza prea multe. Aici intervine figura Reginei-mama Elena, o persoana foarte importanta pentru intreaga Familie Regala, care i-a explicat mai multe despre viata in exil. 'Stiti ca foarte des se intampla ca intre bunici si copii sa se creeze un alt fel de legatura, mult mai stransa'... Abia pe la 13 ani a inceput 'sa vada mai mult'. Regele inregistra in fiecare an un mesaj catre tara la BBC si la Europa libera si asa se face ca, de la un an la altul, copiii intelegeau mai mult. A mers la scoala in Anglia, i-a intalnit mai des pe Regina Elisabeta II a Marii Britanii si pe Principele Charles si asa a pus lucrurile cap la cap si a creat o punte cu trecutul.

Nu s-a simtit constransa in mod special din cauza acestui statut. 'Constrangere financiara a existat, dar toata lumea o are. O constrangere a fost faptul ca traiam doar cu gandul la Romania, ca eram in exil si nu ne era permis sa mergem in tara noastra.'

Nu v-ati simtit incorsetata de educatia primita in casa?
Nu, asta fost ceva natural, normal. Fiecaruia i se intampla. De la treisprezece ani incolo, orice copil e rebel si se simte tinut in chingi: vreau sa fiu nu stiu ce, vreau sa port numai blugi, vreau sa ascult Elvis Presley - n-am putut avea toate acestea pentru ca parintii erau ceva mai clasici in gusturi si gandire.

Erau in exil, nu se intalneau cu romanii, pentru ca ar fi fost periculos pentru acestia din urma. Admite ca si asta a fost o constrangere. Daca tot trebuia sa isi insuseasca o eticheta, sa aiba un simt al datoriei, era greu de inteles si un motiv de frustrare faptul ca nu puteau sa fie la locul lor. 'Nu m-am simtit incorsetata pentru ca eram principesa si pentru ca trebuia sa am o anumita tinuta, ci mai ales pentru ca nu intelegeam de ce aveam aceste indatoriri, cand nici macar nu aveam voie sa merg in Romania.'

In momentul alegerii carierei a vrut sa faca ceva foarte nepractic, sa merga la Ecole des Beaux-Arts, la Paris, sa studieze arta. Parintii i-au spus ca nu se poate, ca trebuie sa munceasca. 'In acel moment, nu eram o artista atat de talentata si nimeni nu putea sa garanteze ca as fi putut face o cariera din asta. Eram, cum s-ar zice, putin rebela.' A stat de vorba cu bunica paterna, Regina Elena, si aceasta, in loc sa ii tina predici de genul trebuie sa faci asa si asa, a preferat sa ii prezinte cativa oameni: diplomati, artisti, istorici, intelectuali. A devenit clar atunci ca daca voia sa faca ceva util cu viata sa, trebuia sa mearga la universitate si in directia aceasta s-a dezvoltat cariera sa. A studiat Sociologia, Stiintele politice si Drept International. Dupa aceea, a vrut sa lucreze pentru Natiunile Unite si gratie reginei-mama, a cunoscut cativa oameni de acolo. A fost in Sudan, in Etiopia, in Africa de Sud si asa a decis ca asta este ceea ce vrea sa faca in viata. Cand a vazut ca in anii '70 in Sudan nu exista, practic, un sistem de sanatate, a vrut sa faca sociologie medicala, ca sa poata contribui cu ceva la sistemul de sanatate publica.

Fiica regelui Mihai a contribuit timp de douazeci de ani, prin fundatia care ii poarta numele, la recuperarea demnitatii si reconstruirea vietilor a mii de romani. A fost raspunsul sau firesc in fata suferintei si lipsurilor pe care le-a intalnit cand a pasit pentru prima oara pe pamant romanesc.

A ales si relatiile internationale, pentru ca i-au permis sa nu ramana cantonata intr-o singura tara, mai ales ca 'nu avea tara sa'. Asta a fost cea mai buna solutie, sa faca ceva care i-ar fi oferit deschidere internationala.

Citeste continuarea interviului pe site-ul www.cariereonline.ro.