Multe mi-au fost incercarile de a evada din Bucuresti in weekend si, in anotimpul rece, putine dintre aceste incercari au fost incununate de succes. In weekendul trecut am reusit sa plec pentru trei zile si sa evadez undeva langa Buzau, in celebra statiune Sarata Monteoru.
de Silvia Marinescu

Statiunea este una frumoasa, inghesuita intre dealurile in care nici nu stii cum ai ajuns, daca vii dinspre DN 2. Frumusetea statiunii cred ca e mai vizibila primavara sau vara; altfel, in miez de inselatoarea luna februarie, atractiile turistice din zona, aflate departe de drumurile modernizate recent, sunt mai greu de vizitat.

Dar pentru ca suntem la Naked Food, va pot povesti mai multe despre mancarea pe care am incercat-o in zona. Si pe cuvant de cercetas daca nu s-ar putea scrie o epopee despre aceasta mancare; de la micul dejul pantagruelic la tocanita de ghebe, de la aceleasi ghebe, de data asta transformate in zacusca, de la carnea la untura la ciorba de perisoare... Cate nu ar fi de zis!

Tocmai de aceea m-am gandit ca, ori de cate ori mai plec in excursii sau plimbari, sa va povestesc cate ceva despre specificul gastronomic al zonei vizitate; daca nu o epopee, macar cateva randuri care sa va faca sa va planuiti o mica excursie. Incep prin a va spune ca unul din lucrurile care mi-au atras atentia intr-un mod foarte placut in zona este respectul pentru traditiile romanesti ce tin de prepararea mancarii. Poate ca salata de ghebe cu usturoi nu e unul dintre cele mai demne preparate, poate ca nu ar putea sa stea la aceeasi masa cu un caviar, dupa parerea unora, insa odata ce o gusti, e foarte posibil sa vrei sa o incerci la fiecare masa.

 

Mancarea romaneasca, mai ales cea din zona unde am fost eu, este una care te rapune, e o mancare pentru oameni foarte activi, care au un consum mare de energie si care trebuie sa-si asigure peste zi toate conditiile. In plus, ce mi-a placut in zona este faptul ca se folosesc legume proaspete, care se gasesc in acele locuri si sunt folosite in toate modurile in care acestea se pot folosi.

Marea revelatie a calatoriei mele, calatorie care s-a dovedit a fi una culinara, se vede treaba, au fost celebrele deja babic si ghiudem, despre care ati mai putut citi in acest articol. Acestea sunt doua preparate-surori, destul de asemanatoare, importate de la sarbi si tatari si combinate cu elemente din specificul gastronomic romanesc.

Indata ce am servit o portie mai mult decat generoasa de omleta cu babic si ceapa, mi-am dat seama ca: 1. ceea ce noi gasim in supermarketuri cu titulatura de babic are sanse mici sa fie la fel de gustos ca cel original si 2. eu inca nu stiu diferenta dintre babic si ghiudem. Ajunsa acasa, m-am interesat pentru voi si iata ce am aflat:

Babicul este un produs din carne tocata cu o consistenta mai lejera decat cea a ghiudemului (mai uscat si mai tare). La origini, el este preparat din pulpa de porc si pulpa de vita. O data ce carnea se amesteca cu ingredinentele (usturoi, boia, piper, sare), se lasa la macerat, in functie de temperatura: 3 zile pentru temperaturi reci, 6 pentru temperaturi medii. Dupa ce se macereaza, cu amestecul astfel obtinut se umple un mat de vita si se lasa la afumat, in functie de gust.

In cazul prepararii ghiudemului, amestecul este cel ce face diferenta: ghiudemul se face din carne de oaie si de vita. In rest, procedeul este asemanator: se lasa la macerat, se trage in mat, se afuma. Dat fiind ca e preparat din carne de oaie, el este si mai tare decat babicul.

Cu ce am ramas din aceasta calatorie culinara? Cu sentimentul ca, pana acum, am lasat sa treaca prea mult timp pana sa merg in zona buzoiana si sa ma bucur de preparatele de acolo. Daca sunteti in Bucuresti, ca mine, va recomand sa evitati in weekend aglomeratia de pe DN 1 si sa faceti o mica excursie pana la Sarata Monteoru, unde sa va bucurati, la orice restaurant, de ospitalitatea si mancarea buzoiana. Si cat mai tine iarna, va vand un pont: este foarte buna tuica coapta cu miere si nuci. Te incalzeste instant si te indulceste asemenea!