Orice discutie, telefonica ori face-to-face, incepe si se termina inevitabil cu intrebarea: cand nasti? Nu stim inca, stim doar ca suntem in 37 de saptamani si o zi, adica intram voios si tantos cu burta din ce in ce mai mare in saptamana 38. O artimetica simpla ne va spune ca mai avem mai putin de 3 saptamani pana la termenul de nastere al mostenitorului garsonierei lu' tac-su.
de Delia Grigoroiu

Un calcul ecografic facut de medicul nostru ne spune ca mai avem de asteptat cam 4 saptamani pana cand copilul ar ajunge la termen. Insa tot medicul nostru ne tot prognozeaza de vreo 2 saptamani ca Luca va veni mai repede decat ne-am astepta, este deja aliniat la linia de plecare, iar ultimul dead-line ar fi 'pana miercurea viitoare, 2 martie'. De doua saptamani de cand ni s-a 'prezis' venirea iminenta a copilului nerabdator, noi, parintii lui neexperimentati in ale nasterii experimentam tot felul de stari. Mai intai tresarim la orice fel de contractie, cronometram, analizam durerile de spate - daca sunt continue ori ba - discutam la cafea despre colul uterin si despre durerile de ligamente, rascolim bagajul de maternitate macar o data pe zi, ne planificam pasii imediati care vor trebui facuti atunci cand incepe adevaratul travaliu, totul culminand cu amenintarile sotului care ma banuieste cum ca as avea intentii de a nu-l anunta cand incep durerile, daca el se va afla la serviciu ori la bere cu baietii.

 

Cu toate astea, sentimentul meu de viitoare mama imi spune ca lui Luca ii place prea mult in burtica, ca sa riste sa iasa afara pe vremea asta, asa incat m-am calmat, nu ma mai gandesc ca se poate intampla oricand si in orice minut si imi vad de zilele mele linistite si pline de lenevie. In sfarsit, mi-a venit timpul sa ma odihnesc, sa stau si sa ma uit la seriale americane toata ziua. Planul initial ar fi fost sa dorm cat mai mult ca sa pot recupera orele nedormite, dar cum corpul se pregateste intens pentru travaliu, secretand multi hormoni, printre care si adrenalina, noptile imi sunt inca incomplete. Incerc, insa, sa recuperez diminetile lungi si sa nu ma dau jos din pat inainte de ora 11.

Uitandu-ma in urma saptamanilor de sarcina ma apuca deja nostalgia perioadei asteia frumoase, caci am avut noroc de o sarcina tare intelegatoare. Stiu ca ce va veni e mult mai interesant si solicitant, dar cum nu stiu acum daca o sa mai trec vreodata printr-o alta perioada de sarcina, ma gandesc ca ar fi dragut sa imi pastrez cu drag amintirile, senzatiile, dar si momentele haioase care n-au fost deloc putine si de care o sa imi fie dor in perioada urmatoare.

O sa-mi fie dor de miscarile lui Luca, chiar si de cele in care parea ca ma bombardeaza ori ca are intentia sa iasa prin buric; o sa imi lipseasca diminetile in care el nu misca decat atunci cand il strig pe nume si ii urez 'Buna dimineata'; o sa imi aduc aminte cu mare placere de 'conversatiile' cu tac-su, dar mai ales de 'raspunsurile' pe care i le da cand ii aude muzica la radio.

Sigur ca si episoadele de amnezie turbata si de ilogica curioasa sunt de memorat, pentru ca episoade precum acestea ne-au tinut moralul ridicat in momente in care paream speriati.

Suntem inca impreuna, nu stim pentru cat timp, si, desi, devin din ce in ce mai mare si mai obosita, e tare frumos.

De la distanta celor cateva zile/saptamani pana la venirea lui Luca, am o senzatie ca o sa plang un pic dupa perioada in care l-am purtat cu mine peste tot si ma cam sperie gandul ca nu o sa pot avea grija de el la fel de bine precum am avut-o, cat a fost in siguranta.

Mi-am propus, totusi, sa mai profit de perioada scurta cat ne-a mai ramas de 2 in 1 si sa nu ma gandesc prea mult la ce va urma, la noptile si mai nedormite, la dureri mai mari decat ce am experimentat pana acum.