Poeta, publicista si criticul de arta Magda Carneci ne vorbeste despre FEM, romanul sau aparut recent la Editura Cartea Romaneasca, in colectia Proza.

Confesiune – Magda Carneci

FEM este o carte mai ciudata, si proza realista si experienta vizionara, care m-a urmarit obsesiv multa vreme si care s-a cerut scrisa cu orice pret, in ciuda a nenumarate piedici si amanari. FEM e o relatare si o marturie despre inmugurirea si inflorirea feminitatii intr-un personaj tanar, o femeie actuala care se numeste pe sine seherazada si care vrea sa transmita, prin scurte povestiri inlantuite, ceva esential despre fiinta sa iubitului ei care o paraseste. Dar FEM nu e nici confesiune si nici doar romanul unei povesti de dragoste ratate, desi are elemente de acest fel, ci e un cocktail de genuri literare, care relateaza intamplari stranii si trairi dintre cele mai intime legate de cresterea intru feminitate. O feminitate pe care eu o privesc totusi generic, cu etapele ei inevitabile, cu suferintele si extazele ei, dar si cu posibilitatea pe care ea o ofera pentru ca anumite 'arhetipuri spirituale' sa se manifeste in fiinta noastra. Arhetipurile sunt tipare psihice si imagini interioare profunde, ancestrale, pe care inconstientul colectiv le manifesta prin fiecare din noi. Eu vorbesc in FEM despre femeie, dar viziunile povestite vor sa starneasca anumite stari si deschideri spirituale si in barbati, caci abia impreuna, femeile si barbatii pot reconstitui omul integral, omul universal. In acest sens, FEM e o carte care isi propune sa starneasca in cititor dorinta transcenderii de sine si convingerea ca o stare mai inalta a fiintei e un drept al nostru din nastere, e o bucurie adevarata, la care toti putem avea, macar din cand in cand, acces.

Prefata - de Simona Sora

Romanul FEM de Magda Carneci este un volum de proza vizionara, o incursiune nonconformista in meandrele fiziologice, psihice si metafizice ale unui personaj feminin generic, de la cea mai frageda varsta pina la prima adultitate. O Seherazada contemporana ii relateaza iubitului ei care o paraseste cele mai stranii si mai intime trairi legate de cresterea ei intru feminitate. Combinatie de povestire, poem in proza, analiza psihanalitica jungiana si marturie spirituala, FEM se vrea un fel de scriere initiatica, in afara genurilor literare curente, despre ce ar putea sa insemne deschiderea emotionala a fiintei umane catre niveluri de sensibilitate si de intelegere mai putin explorate si cunoscute deocamdata.

FEM-ul Magdei Carneci - un concentrat itinerar epifanic, pornind de la 'brusca aruncare in scena', trecand prin aventurile corpului dureros, prin iluminarile adolescentine ale unei feminitati matriciale si 'caderea din Realitate in realitate', prin 'schimbarea la trup' androgina spre maturizarea viziunii, deschiderea celui de-al treilea ochi si, in cele din urma, fulguranta (si intransmisibila) intelegere a 'marelui sah cu partea cealalta' - este o livrare de sine pentru bunul uz al celor care mai cauta 'o magie coerenta a lumii'. E o 'cheie emotionala' pentru Planeta FEM, pentru acel univers feminin despre care unul dintre ultimii maestri spirituali ai vremurilor noastre spunea ca e o lume in mod natural mai aproape de fiinta lucrurilor.

 
FRAGMENT FEM

Trebuie Dragule, trebuie sa-ti povestesc. Trebuie sa descarc din mine viziunile acestea ciudate. Aceasta mare interioara care uneori aproape ca ma ineaca, din care ies la suprafata, din cind in cind, atoli de coral portocaliu stralucitor. De ce doar anumite momente ne bintuie, revin, ne electrizeaza memoria? Iar restul e doar balast, doar reziduu anonim, degradat, kilometri de pelicula de film cenusie, voalata, in memoria noastra farimitata, raspindita, confuza. De ce doar anumite scene ne revin cu insistenta in minte, cind din depozitul enorm si vag al trecutului ajung la noi doar flash-urile lor irezistibile. Sunt momentele care chiar conteaza, care emana din ele un fel de aura, de vibratie, iradiaza un fel de cimp invizibil de putere emotionala. Si momentele acestea nu sunt prea multe. Si sunt surprinzatoare, neasteptate, caci nu sunt cele care ar parea importante din punctul de vedere al jocului nostru exterior, social, pe care-l impartasim cu ceilalti in teatrul nostru interpretat impreuna. Amintirile importante ale celorlalti nu coincid niciodata cu ale noastre, fiecare are reminiscentele sale unice, esentiale, desi ele au ceva obscur si important in comun cu reminiscentele celorlalti. Si momentele astea aparte ale fiecaruia par ca nu au nici macar o legatura clara intre ele. Si nu au intotdeauna legatura nici macar cu toate suferintele si iubirile si dramele noastre exterioare. Au doar, cum iti spuneam, o iradiatie interioara, o putere emotionala ciudata. Care pulseaza inepuizabil din ele, ca o energie de o natura aparte, ori de cite ori – cel mai des din greseala – un detaliu din exterior, un miros, un gust, un sunet mai ciudat sau o intensa culoare le scoate din letargia neuronala, activeaza niste sinapse misterioase si le lasa sa se desfasoare pe ecranul mental. Sunt ca niste roci active de uraniu si strontiu, scotindu-si virfurile lucitoare din oceanul launtric, fie el agitat sau apatic. Iar restul clipelor, zilelor, anilor, e numai zgura opaca, cenusa.