'Miscandu-ma de la o casa la alta, de la fereastra la fereastra, speranta mea nedeslusita este sa dau cu ochii de vreo femeie spunandu-si singura noapte buna intr-o oglinda ciobita. Daca macar o data as surprinde acea ultima privire inainte de a-si stinge lumina.' (Henry Miller)

de Cosmina Cornea

Am ales sa deschid intr-un mod aparent paradoxal acest articol... Si va invit sa cititi pana la sfarsit interviul pe care mi l-a acordat poetul Adrian Suciu... apoi sa ii cititi scrierile. Va asigur ca este o intalnire speciala.

Cosmina Cornea: Adrian, nu stiu cu ce sa incep... pentru ca ('senzational', 'exclusivitate', 'off si on the record'): esti poetul meu preferat... si nu oricum, ci al Cosminei Cornea, cea de la varsta de 20 de ani... Am tinut sa precizez asta, pentru ca interviul va fi unul subiectiv. 'Foarte'. Cu ce sa incepem?...

Adrian Suciu: Sa incepem cu a pune lucrurile la punct. Cand spui ca sunt poetul tau preferat, indiferent de varsta, dai dovada de o obiectivitate jurnalistica rar intalnita in ziua de azi. Asta ca sa fie clar!

Cosmina Cornea: Da... Cred ca toata lumea s-a prins deja... Este bine ca ai accentuat si tu: iti multumesc! Asadar... Ce mai faci tu, Adrian, in zilele tale care 'trec in cinci minute'?

Adrian Suciu: Ca sa citez si eu din mine, 'traiesc ca un Vulcan pe cale sa se stinga'. Fac, in fiecare zi, atat de multe lucruri, incat, atunci cand iti vei pune problema sa scrii un roman biografic despre mine (lucrare despre care pun pariu de pe acuma ca va fi un mare succes de public) o sa trebuiasca sa petrecem foarte mult timp impreuna si o sa-ti fie destul de dificil sa selectezi acele aspecte ale biografiei mele care sa-ti permita sa te incadrezi in cele 1000 de pagini pe care o sa ti le acorde editorul. In rest, in timpul liber, bat muntii, pun muraturi si ma ocup cu gradinaritul.

 

Cosmina Cornea: Nu te ingrijora, negociez eu bine cu orice editor. Cat timp esti dispus sa ne primesti in gradinile tale secrete... Iata un prim prilej! Ai fost recunoscut destul de devreme, ca poet autentic, cu o voce puternica, in cercurile literare din Transilvania (din Cluj, in special). La 20 de ani erai vedeta 'Echinoxului'... Nu stiu sigur: parca imi amintesc ca te-am mai intrebat o data, naiv, despre asta: inteleg nevoia unui poet de a scrie... este ceva care se manisfesta pur si simplu... dar cum iti explici nevoia de a publica ceea ce ai scris? Tu de ce iti comunici poemele si nu le pastrezi doar pentru tine? (imi asum naivitatea intrebarii)

Adrian Suciu: Nevoia de comuniune e fundamentala pentru om. Mie, de pilda, imi pare absolut ciudat mancatul in comun. Ce o fi asa interesant sa ne uitam unii la altii cum bagam in noi tot felul de chestii care vor sfarsi in acelasi loc? Si totusi, din nevoia de comuniune, omul a fost capabil sa innobileze actul de a baga ceva in sine si sa-l transforme intr-un rafinament. In treacat fie spus, in Roma antica oamenii se bucurau de comuniune si cand scoteau ce bagasera inainte in ei, closetele publice ale romanilor fiind in asa fel concepute incat activitatea respectiva sa se desfasoare in comun si sa permita conversatia intre cei prezenti. Public, asadar, din nevoia de comuniune. Numai ca 'nevoia de comuniune' pe care o invoc aici e doar unul dintre motivele pentru care nu scriu doar pentru mine. Al doilea este prietenia unora ca tine. Mai sunt si alte motive, dintre care unele pot fi facute publice si altele nu, dar, atata vreme cat public ceea ce scriu, e sigur ca o sa ma intalnesc cu oameni a caror existenta, altminteri, as fi ignorat-o. Si ei pe a mea. Cred ca traiesc putin in fiecare dintre cititorii mei si asta ma face, inca o data, sa cred ca sufletul oricarui om mititel poate sa fie mare cat China.

Cosmina Cornea: 'E toamna printre femei si in lume', 'Singur', 'Nopti si zile', 'Din anii cu seceta', 'Viata fara urmari'... sunt titlurile cartilor tale de poezii... ai oferit prin volumele tale sute de poeme, metafore-mii si... stari – imposibil de numarat... spuneai zilele trecute, intr-un interviu postat si pe Facebook: 'In rest, e atat de multa dileala in jur incat, ori de cate ori gasesc pe cineva care iubeste poezia, simt nevoia sa-l iau in brate si sa-l asez printre prietenii mei'. Nimic nu se compara cu poezia! Totusi, de dragul jocului, cu ce ai putea-o compara?

Adrian Suciu: Cu moartea. Desi toti avem parte de ea, putini ii vad frumusetea.