Cum sa eviti o indigestie de sarbatori

de Anca Tarin

26/12/2011




1

De gustoase, sunt gustoase, insa cat de sanatoase ori de prietenoase sunt cu silueta noastra? Mesele de sarbatori, pentru ca despre ele vorbim, sunt pe cat de tentante, pe atat de periculoase pentru silueta, digestia ori sanatatea noastra.

de Anca Tarin

Cunosti scenariul. Craciun ori Revelion, apoi chemat Salvarea. Povestea asta se repeta in fiecare an, incat te face sa te intrebi daca nu cumva sarbatorile de iarna celebreaza mai degraba mancarea si nu nasterea Domnului.

Cum sa evitam repetarea acestui scenariu? Ce si cum trebuie sa mancam pentru ca noaptea dintre ani sa ne gaseasca sanatosi, pentru ca sa nu fim speriati de numarul kilogramelor pe care ni-l va arata cantarul dupa ce sarbatorile de iarna s-au incheiat?

Nimeni nu iti cere sa nu te bucuri de mesele de sarbatori. Insa, pentru ca bucuria acestor sarbatori sa nu fie curmata de probleme de sanatate, va trebui sa ai putina grija la modul in care iti alcatuiesti meniul.

O luam cu inceputul. Aperitivul. Aici apare de cele mai multe ori prima greseala. Si, crede-ma, am vazut-o cu ochii mei la multi dintre cei alaturi de care am servit mese festive. Asezate frumos pe platouri, aperitivele iti pot da senzatia ca nu-s deloc un pericol pentru stomacul ori silueta ta. Prin urmare, pornesti un adevarat asediu impotriva unor adevarate delicii culinare. Branzeturi, slanina afumata, sorici, toba etc. Dar, stop! Stii ce mananci? Slanina afumata si soriciul sunt bombe calorice. Gust bun, dar si grasime pe masura. Branzeturile, la fel, calorii si grasimi saturate. Gusta un pic sau alege varianta degresata. Poti incerca mozzarella sau branza feta.

Continuam cu piftia si salata de boef. La prepararea salatei de boef, ai grija la maioneza. Foloseste-o cu zgarcenie sau in varianta light. Fii zgarcit si cu piftia. Indeparteaza grasimea de deasupra si foloseste mai degraba ciolan in locul picioarelor de porc. O varianta ceva mai putin periculoasa pentru sanatate este racitura din pui sau curcan.

Ajungem la friptura. Aici vine din nou pericolul. Cati dintre noi pregatesc tocmai de sarbatori friptura la gratar ori la cuptor, ori cati prefera carnea slaba in locul celei grase? Bine pentru sanatate, asa ar fi. Cum tot la fel de bine ar fi sa ocolesti ori sa consumi moderat carnatii, tochitura si sarmalele. Daca nu te poti abtine de la sarmale, prepara-le din carne de pui sau curcan, fara slanina insa.

Preparata fara unt, mamaliga, atat de delicioasa cand este servita cu sarmale, nu va ridica probleme siluetei tale.

Multa grija la modul in care combini alimentele. Combinatiile alimentare pot fi adevarati dusmani pentru sanatatea sau silueta ta. Nu asocia carnea cu orez sau cartofi. Nu amesteca nici carnea cu ouale si laptele.

Alcoolul, nelipsit de pe mesele de sarbatori, nu este interzis atat timp cat este consumat in cantitati rezonabile. Berea fara alcool si cea cu alcool au aceleasi calorii. Sampania si vinul demi-sec au aproximativ aceleasi calorii, la fel cele demi-dulci. Si nu doar despre calorii este vorba, ci si despre incetinirea metabolismului si senzatia de foame pe care ti-o da alcoolul. Si daca sucurile sunt o alternativa, ai grija pentru ce optezi. Sucurile carbogazoase sunt un pericol pentru digestie. Cafeaua in exces, nici ea nu este recomandatata. Provoaca aciditate.

Ajungem la desert. Continut ridicat de glucide si chiar lipide, precum si extrem de multe calorii. Cu toate astea, cati dintre noi ii pot rezista? Cozonac, tort, prajiturele. Fii cumpatat si pregateste prajituri cu fructe ori branza. Inlocuieste smantana si laptele cu produsele light, zaharul cu mierea sau zahar brun. Oricat de mult ti-ar placea cozonacul, ai grija. Acesta este greu de digerat, ca sa nu mai amintim caloriile. Maxim doua felii poti consuma. Intr-o zi, nu la o masa. Daca te-ai gandit sa servesti la desert fructe, amineste-ti: fructele servite dupa masa pot deregla digestia. Cel mai indicat este sa le servesti inainte de masa sau la doua ore dupa aceasta.

Pentru a avea sarbatori lipsite de griji, multa atentie la ce cumperi. Alimentele nu doar ca trebuie sa fie proaspete, insa ar trebui sa contina si cat mai putini conservanti, coloranti care vor da sanatatii tale adevarate batai de cap.

Nu uita sa servesti micul dejun, chiar daca te asteapta un pranz copios. Iti vei pregati in acest fel metabolismul pentru ce va urma. O salata verde servita inainte de masa te poate ajuta sa acumulezi mai putine calorii, iar o cana de apa bauta tot inainte de masa iti va domoli senzatia de foame.

Incearca sa mananci incet, fara a combina mancarea cu alcoolul sau tutunul.

Pentru a-ti usura digestia, mananca un iaurt in fiecare zi. Nu alege, insa, un iaurt cu fructe, acesta avand un continut mare de calorii. Pelinul, mararul, anghinarea, chimionul, spirulina nu trebuie sa-ti lipseasca in aceste zile. Acestea previn balonarile abdominale, varsaturile, usureaza digestia. La fel de benefice pentru digestie sunt si fulgii de ovaz, sparanghelul, sfecla rosie, avocado si papaya.

Dupa o masa copioasa fa o plimbare scurta in aer liber. Evita sa dormi, sa lenevesti in pat ori sa consumi dulciuri. Intre mese bea apa. Ajuta digestia, atenueaza aciditatea gastrica.

Masa imbelsugata, digestie usoara si cat mai putine kilograme!

1

Recomanda acest articol:

Comentarii

1 comentarii A


Alina Boldinog

membru 121, In data de 26/12/2011

Tare adevarat! Si mai ales dupa post, apare imediat si indigestia.


Spune-ti si tu parerea

Castiga puncte!

1 comentariu = 5 puncte

Stiai ca daca esti logat poti castiga puncte pentru comentarii?
Nickname: E-mail: CAPTCHA Image Reload Image
Trimite comentariul tau

Legate de acest articol

Publicitate

121 Live

23
May

Tema emisiunii:

Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz

Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]


Vezi toate emisiunile

Publicitate

Puncte 121

Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.

Citeste mai multe despre puncte

Publicitate