E liniste la terasa deocamdata. E vineri, iar cei mai multi au plecat deja la mare sau stau inca la cozile infernale de pe autostrada. Tu nu te grabesti. Nu ca nu ai avea unde. Prietena din fata ta iti povesteste ceva, in agenda mai ai alti cativa amici cu care ai putea iesi la o pizza, iar acasa te asteapta vesnica si atat de placuta singuratate. Cu toate astea, nu te grabesti sa pleci fiindca iti place aici. In coltul tau de lume, un pic retras, un pic deschis, cantarind si gandind oamenii dupa bunul tau plac. Iti plac... in mare, iti plac. Ai tu o problema cu unele dintre defectele lumii moderne, insa asta e doar problema ta, nu si a lor. De mult, cineva mai intelept te-a invatat sa ii accepti pe toti asa cum sunt: chiar daca privesc in directia opusa inimii lor, chiar daca zambesc la glume ce le intorc stomacul pe dos, chiar daca seara, atunci cand se demachiaza nu raman decat cu o fata palida si trista. E dreptul lor si obligatia ta de a nu judeca. Azi esti aici. Pe o alee micuta, la o terasa cocheta ce iti aminteste printre altele de strazile Parisului. Singura diferenta este ca pe stalpii din lemn sunt agatate stergare romanesti si ulcele pictate manual. Incerci sa intretii conversatia, insa nu prea esti in apele tale. E bine, insa, ca nu se observa.

de Marina Rasnoveanu, http://franturideganduri00.wordpress.com/

De ceva vreme te intrebi ce sa faci. Tu nu esti dintre cei care asteapta sa le pice de sus, luand fiecare coincidenta ca pe o incununare a rabdarii lor. Ce-i drept, ti s-a intamplat si tie sa primesti ceva pentru care n-ai prea muncit, insa esti convins ca a fost doar pura coincidenta. Tu intrebi... lumea, pe Dumnezeu, stelele, ce ar trebui sa faci sa primesti si tu ceea ce iti doresti. Nu ai o lista prea mare, insa nu contine, contrar majoritatii, lucruri materiale si usor de obtinut. Nuuu, tie iti plac chestiile spirituale, de suflet, distorsionate prin simpla simplitate, venite parca dintr-o alta lume... Ee, ai mai vrea tu sa spui ceva aici, ceva referitor la ce isi doresc ei si ce iti doresti tu, dar ai promis sa nu mai judeci: ei cu karma lor, tu cu a ta!

Mai spui o fraza, mai arunci un zambet, exact ca oamenii aia care se prefac ca stiu, cunosc si pot comenta. Nu o faci chiar cu dispret, doar ca azi gandurile astea de incertitudine nu prea iti dau pace. Privesti spre cer, atat cat se vede intre casele alea micute de pe aleea din centrul Bucurestiului. Sa pleci? Oare asta sa fie solutia? Sa iei un avion spre nu stiu ce destinatie si sa vezi ce-o sa fie acolo? Sa inchizi ochii si sa saruti o iluzie? Oare asta ar fi rezolvarea? Sa te zbati mai mult, sa fii printre oameni bataiosi, puternici, cu imagini atent construite si sa iti doresti si tu sa fii ca ei? Ti-ai pierde astfel sinceritatea, o stii prea bine. Razi amuzat de cate suspiciuni a trezit sinceritatea ta nativa. O ai ca asa ti-a fost data, n-ai ce sa-i faci, desi uneori ti-ar fi placut sa fii un pic mai smecher in viata asta cam perfida. Lasa, te descurci tu cumva si asa.

Si vine momentul in care trebuie sa te si ridici. Sa spui ca a fost o plimbare placuta, o masa copioasa, etcetera. In parte chiar asa a fost. Gandurile tale, in schimb, n-au fost deloc dintre cele mai relaxante. Te desparti de amica si te indrepti spre statia de autobuz... sau spre gura de metrou... nu te-ai decis inca. Mergi pe langa Dambovita si privesti tot ce iti trece prin fata ochilor: cladiri, oameni, cersetori, tristeti, raze. Si te opresti. Privesti in spate si te simti de parca toata viata ti-ar trece prin fata ochilor. Hmm, o secunda te intrebi daca vei muri. Nu acum, nu scapa ei asa usor de tine. Apoi, ca intr-o strafulgerare inteleapta de moment iti dai seama care e problema. Care e problema intregii tale vieti. Iti musti buzele ca intr-o incercare nereusita de a-ti ascunde un regret. Iti pleci privirea, apoi o ridici din nou spre cer... spre univers, spre el... acolo unde-o fi in momentul ala. Nu intelegi cum de nu ai reusit pana acum, ce v-a tinut in loc... pe tine de el, sau pe el de tine. Pornesti din nou, lasand in urma trecutul, temerile si apusul. Gasesti intr-un final raspunsul si iti promiti ca, pentru prima data in viata, vei incepe sa traiesti, fara a mai incerca sa ghicesti planurile ingerilor.