Feromonii si atractia sexuala
de Marina Rasnoveanu
26/01/2012
Suntem intr-o continua cautare de metode de atragere a atentiei sexului opus. Femeile isi cumpara haine atragatoare, produse cosmetice si exerseaza indelung la capitolul incredere. Barbatii isi ascut instinctele de vanator si debordeaza de sarm ori de cate ori sunt in preajma unei femei interesante. E in firea lucrurilor sa ne preocupe imaginea noastra, mai ales daca aceasta se oglindeste in ochii unei persoane de sex opus. Folosim tot felul de strategii si trucuri, insa uitam de armele naturale ale propriului trup.
de Marina Rasnoveanu
Feromonii sunt descrisi deseori ca fiind cele mai puternice astfel de 'arme'. Inainte de a decide daca este sau nu asa, haideti sa vedem ce sunt cu adevarat feromonii si cum actioneaza ei.
Feromonii sunt substantele biochimice secretate si eliminate in mod natural de catre organismul uman. Principalul lor atribut este acela de a actiona ca un afrodisiac, influentandu-ne dorinta sexuala si amplificandu-ne unele emotii profunde. Receptorii olfactivi si parti ale creierului nostru sunt cei care percep acesti stimuli.
Feromonii masculini sunt mai puternici, mai usor de sesizat, in vreme ce feromonii feminini sunt mai discreti, mai subtili. Pielea este principalul organ emitator de feromoni, iar zonele ce secreta, in general, o concentratie mai mare de feromoni sunt: axilele, mameloanele, regiunea pubiana, zona genitala, regiunea din zona gurii si a buzelor, pleoape si urechea externa.
Pe langa cresterea sex appeal-ului, feromonii au asupra noastra si alte influente benefice: imbunatatesc viata sexuala, sporesc farmecul si increderea in sine, feromonii masculini detectati de femei pot stabiliza ciclul menstrual, pot reduce simptomele sindromului premenstrual si ajuta la cresterea fertilitatii feminine.
Se pare, insa, ca modul in care receptam acesti feromoni si mirosurile aferente lor nu este identic de la o persoana la alta. Gena OR7D4 influenteaza diferit felul in care percepem mirosurile. Un parfum considerat de o femeie atragator, ar putea sa para alteia de nesuportat.
Cu toate ca organismul nostru secreta foarte multi feromoni, anumiti factori externi influenteaza in mod negativ capacitatea noastra de a-i pastra si de a-i percepe. Deodorantele, antiperspirantele, parfumurile, odorizantele de camera, etc., ne modifica parfumul real al corpului si ingreuneaza detectarea feromonilor.
Tocmai de aceea, industria parfumurilor a speculat foarte mult folosirea de feromoni artificiali. Exista, insa, in aceasta privinta, unele considerente de care ar trebui sa tii cont.
Studii recente in domeniu au relevat faptul ca folosirea acestor parfumuri nu schimba foarte mult capacitatea de detectare a lor de catre persoanele de sex opus. Un parfum de acest gen se poate pierde in multime, iar o femeie nu poate detecta barbatul de la care provine mirosul respectiv.
Actiunea acestor parfumuri si mirosuri este, de fapt, alta: toti cei care folosesc astfel de substante au o stare de spirit mai buna, fiind mai optimisi, mai increzatori, mai zambitori si mai sarmanti. De fapt, toate aceste calitati sunt cele care atrag atentia sexului opus si nu parfumul in sine, care deseori nu poate fi perceput.
Pe langa parfumurile clasice cu feromoni, ai putea opta pentru cele cu arome care actioneaza ca niste afrodisiace: scortisoara, lavanda combinata cu parfum de dovleac, vanilie etc.

