Puncte 121
Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.
Citeste mai multe despre puncte
Editura Leda
Cele noua chipuri ale inimii
Anita Nair
"Un amestec exotic irezistibil: poveste de dragoste, elemente mistice si valori culturale." - AvantGarde
Ajuns in sudul Indiei, in Kerala, pentru a-l cunoaste pe Koman, unchiul Radhei si faimos dansator kathakali, autorul de romane de calatorie Christopher Stewart patrunde intr-o lume magica a mastilor si a emotiilor bine strunite. De la prima lor intalnire, Radha si unchiul ei sunt atrasi de tanarul enigmatic ce poarta cu el un violoncel si vrea mereu sa afle cate ceva despre trecut. In afara triunghiului ramane Shyam, sotul Radhei, care nu poate decat sa asiste neputincios cum aceasta il imbratiseaza pe Chris cu o pasiune pe care el nu a putut niciodata sa i-o starneasca.
Imbinare sclipitoare de imaginatie narativa si de explorari subtile ale sensului artei si al vietii, Cele noua chipuri ale inimii este un tur de forta literar semnat de una dintre cele mai fascinante scriitoare ale Indiei.
"...o intriga sofisticata ce imbina mitul, istoria, sentimentele intr-un amestec dulce ca nectarul unui fruct exotic si complicata precum comportamentul uman... O lectura ce are toate recomandarile." - Library Journal Review
"Cu o infuzie ametitoare de misticism hindus si impregnata de emotii vulcanice, curajoasa poveste a unei iubiri interzise plasata in India contemporana oglindeste stralucirea si maiestatea vechiului dans traditional indian kathakali... Furtunoasa si exotica, aceasta saga cu o tesatura complicata ce impleteste culturi si generatii diferite freamata de pasiune si dorinta." - Booklist
"Un talent remarcabil" - Washington Post
Recomandat de:
Elefant.ro si 121.ro
Traducere si note de Ioana Jelea
ISBN: 978-973-102-318-2
Format: 14x22 cm , 544 pagini
Coperta brosata
Pret: 49,90 lei
Colectia: Love&Life LEDA
Anita Nair este o bine cunoscuta si indragita scriitoare anglo-indiana, nascuta la Mundakottakurissi, langa Shoranur, in statul Kerala. Pe langa romane, cu care a repurtat succese internationale, fiind apreciate deopotriva de cititori si de critica literara, a mai scris poezie, literatura pentru copii si de calatorie. Prima sa carte, o colectie de povestiri intitulata Satyr of the Subway (1997), a fost compusa pe cand era director de creatie la o agentie de publicitate din Bangalore si i-a adus o bursa la Virginia Center for Creative Arts. Au urmat The Better Man (2000) si Ladies Coupe (2001), traduse in peste douazeci de limbi, cea de a doua fiind considerata una dintre primele cinci carti ale anului 2002 in India. Cel mai recent roman al Anitei Nair este Lessons in Forgetting (2010), o sensibila explorare a ceea ce inseamna datorie si tradare si delicata frumusete a celei de-a doua sanse, si s-a bucurat de o larga si entuziasta apreciere.
Romanul Cele noua chipuri ale inimii (Mistress, 2005), devenit bestseller international, a fost finalist la premiul PEN/Beyond Margins pe anul 2007 in SUA, la LiBeraturpreis (2007) in Germania si nominalizat la Orange Prize in Marea Britanie in 2008, fiind si el publicat in douazeci de tari.
 |
- fragment -
Radha Nu e decat trei si jumatate dupa-amiaza, dar acest colt al casei este scaldat deja in umbra. Au inceput din nou ploile. Shyam abia a plecat. Ma simt in siguranta pentru prima data in ultimele doua zile. Balansoarul scartaie. Pun mana pe cadru, ca sa-l opresc. Nu mi-au placut niciodata nici balansoarul, nici coltul in care se afla. Acum e singurul loc din casa in care suport sa stau. Au trecut doua nopti de cand Shyam mi-a luat cu asalt trupul, punand stapanire pe el si furandu-mi dreptul de a spune nu. Timpul a trecut, dar durerea n-a trecut, ci s-a intetit. Viol. Cuvant-fiara, cu blana si colti si gheare. Are privirea rece si limba despicata. Atingerea lui te imbaloseaza, iar mirosul lui e un amestec de sudoare, maruntaie, forta si brutalitate. Dintr-odata, simt o amareala puternica in gura. Viol. Ma uit din nou in dictionar. Viol: substantiv. Act sexual comis prin constrangere, la care este supusa, in general, o femeie. Nu exista categorii de violuri. Violul e viol, chiar si atunci cand e consfintit prin casatorie. Iar violatorul nu trebuie sa fie un strain care rasare din umbra. Ar putea fi sotul tau. Ceea ce a facut Shyam a fost un viol. Inchid ochii, fortandu-ma sa uit. Dar nu pot sa-mi sterg din minte privirea lui atunci cand se opintea, gafaind, deasupra mea. In ochii lui era foc si para. Prin ei imi spunea: esti a mea, esti a mea. Privirea aceea m-a ars mai adanc decat a patruns trupul lui intr-al meu. Mai tarziu, m-a tras la pieptul lui, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Mi-a atins fruntea cu buzele, in treacat. Am inlemnit. Am asteptat sa adoarma si apoi m-am intors pe o parte si m-am facut ghem. Mi-am strans genunchii la piept si mi-am varat pumnii in gura ca sa nu fac zgomot in timp ce plangeam. Ma durea si ma simteam ranita, cotropita si pradata. Oare asta e un viol? m-am intrebat fara incetare. Apoi mi-am dat seama ca nu mai pot sta acolo. Asa ca m-am ridicat si m-am dus sa caut un colt linistit, in care sa ma pot strange singura in brate si sa plang in voie. Am trecut dintr-o camera in alta. M-am oprit in cea care era folosita ca birou ca sa caut dictionarul. Daca stiu ce e lucrul acesta, mi-am spus eu, ma voi simti mai bine. Daca-i pot da un nume asaltului acestuia, atunci voi sti cum sa-i fac fata. M-am trezit in zori si m-am strecurat la loc, in pat. Luasem o hotarare. Aveam sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic. Nu voiam sa-i dau satisfactia de a sti ca-si impusese vointa asupra mea. Am mers la nunta fiicei ofiterului din Politia de Stat. Mi-am pus un sari de matase, bijuterii si flori in par. Clinchetul bratarilor de la maini imi insotea fiecare gest. Clopoteii pe care-i purtam in jurul gleznelor imi punctau pasii in cor. Simteam ca Shyam nu ma scapa din ochi si ma urmareste. Daca socotea ca m-a supus prin forta, se insela. M-am prefacut ca sunt vesela si plina de viata si undeva, in adancul meu, samanta durerii a crescut. In seara aceea, l-am vazut pe Chris si am simtit ca ma cuprinde un val de liniste. Shyam isi inchipuia, poate, ca e stapanul meu, dar era doar o inchipuire. Nu fusesem niciodata a lui. Si nici nu aveam sa devin. Privirea mea i-a vorbit lui Chris: "Eu tin minte. Tu?" Ochii lui mi-au raspuns: "Si eu." "Maine", spuneau ochii mei, "maine continuam. Asta e tot ceea ce pot spera. Pentru asta ma rog." "Stiu", au incuviintat ochii lui. In seara aceea, m-am dus acasa cu o senzatie ciudata de liniste. Shyam mi-a privit chipul si a dat sa spuna ceva. Apoi s-a oprit. - Ce voiai sa-mi spui? l-am intrebat eu, pe un ton neutru. S-a uitat lung la mine. Toata ziua se asteptase sa fiu furioasa, dar nu asta era ceea ce simteam eu. Repulsie, da, si dezgust. Dar furie nu. Am vazut cum s-a luminat la fata. Cand a plecat de acasa, Shyam credea ca totul e bine. L-am lasat sa creada asta. Pentru ca acum exista Chris. Ma las leganata de balansoar. Ma gandesc la Chris. Cand ma gandesc la el, mi-l scot din minte pe Shyam. Totul dispare, in afara de acel moment indelung savurat, in care Chris m-a tinut in brate ca si cum as fi fost instrumentul lui cel nepretuit. Suna telefonul. E Chris. Nu stiu ce sa-i spun la telefon. Nu ne-am mai vazut intre patru ochi din seara aceea. - Vii in statiune in seara asta? intreaba el. Ezit, dar numai o clipa. - Da, spun eu. - Atunci, vrei sa iei cina cu mine? Mi-ar face o mare placere. Ma intreb ce o sa-i spun cand il voi vedea. Apoi imi dau seama ca nu conteaza. Voi sti ce sa fac la momentul potrivit. Shashi se rasuceste ca sa ma poata privi in fata. - Doriti sa raman? ma intreaba el. Chiar nu ma deranjeaza. Domnul e plecat si nu se face sa va las aici. - Nu e nici o problema, ii spun eu. Ma intorc abia maine de dimineata. Unchiul nu se simte bine. Trebuie sa stau aici. Shashi se incrunta. - Nu e mai bine daca-l luati acasa? - Refuza sa se miste din loc, zic eu. Minciunile curg, una dupa alta. Adaug inca una. - Are acoperisul spart si se teme ca ploile ii vor inunda casa daca pleaca. Apoi inca una. - In plus, mai e si papagalul lui. Shashi nu spune nimic. Dar imi dau seama ca nu e multumit. Stavilesc suvoiul de minciuni care-mi stau pe limba. Nu e nevoie sa-l conving. E soferul, nu sotul meu. - Ma duc sa aduc geanta, spune el. - Nu e nevoie. Pot s-o iau si eu, ii zic si ies din masina. Sa fii aici maine-dimineata, inainte de ora noua. In timp ce intru in casa Unchiului, aud masina cum se indeparteaza. Unchiul iese si el pe veranda. Malini sare intr-un picior in colivia ei. - De ce n-ai bagat-o in casa pana acum? intreb eu. Pasarea ma saluta cu un tipat. Bat usor cu degetele in barele coliviei. - Esti o fetita rea, ii spun eu. Unchiul ma priveste. Citesc in ochii lui faptul ca-l mira vizita mea. Ma trantesc pe un scaun. Imi las capul pe spate si ma fortez sa vorbesc pe un ton degajat. - M-am gandit sa stau aici in seara asta. Shyam e plecat. Se sprijina de un stalp. Ma ridic in picioare. - Nu ai astampar. Ce s-a intamplat? ma intreaba. - Nimic. Zambesc. Chiar nimic. Apoi inspir adanc si spun: Ma duc in statiune. Ma gandeam sa iau cina cu Chris. O sa ma intorc destul de tarziu. Te superi? Fata lui ramane imobila. - O sa las usa descuiata. O sa-ti fac patul in camera din fata, spune el. Dau din cap si intru sa las geanta cu lucrurile care-mi trebuie peste noapte. Cand ma intorc, il gasesc tot acolo, cu spatele lipit de stalp. Cauta sa ma priveasca in ochi. "Fii atenta!" parca-mi spune. In capatul scarilor, ma intorc. - Cine e Saadiya? intreb eu. - Mama mea, spune el. Fac ochii mari si aproape ca raman cu gura cascata. Unchiul e fratele vitreg al tatalui meu. Crezusem intotdeauna ca era copilul din prima casatorie a bunicului meu. - Nu stiam..., spun eu. - Nimeni n-a stiut, in afara de tata, fratii mei si bunica ta. Si de doctor. Tata a preferat sa-si ingroape trecutul. Trasaturile Unchiului s-au contorsionat intr-o grimasa. Si pe al meu. Apoi il vad ca se scutura din starea aceea. Urmele tensiunii dispar de pe chipul lui. - Tata, bunicul tau... Mainile lui le cauta pe ale mele. Pare sa aiba nevoie sa tina ceva cald si viu pentru a-si dovedi ca exista, in ciuda unui trecut ingropat. - ...spunea adesea ca a-ti ingropa trecutul e un lucru intelept. Asa intelegea el sa ia viata in piept. Sa alunge remuscarile si regretele. Uneori, cred ca tatal meu a fost un om tare intelept. Sa uitam, sa uitam... asta trebuie sa facem daca vrem sa tinem in continuare la visele si sperantele noastre. Dar, vezi tu, la mijloc mai e si ceea ce sunt. Un veshakaaran. Un actor. Fiecare rol pe care-l joc e influentat de ceea ce stiu despre viata mea, deci cum pot sa-mi uit sau sa-mi ingrop trecutul? Asta e raspunsul pe care trebuie sa-l gasesc eu. Insa tu n-ar trebui sa lasi ce a fost sa-ti dicteze viata. Mi-a dat drumul din stransoarea. Apoi a facut un gest complicat cu mana dreapta. - Vezi asta? spune el, pocnind cu putere din degetul mijlociu si cel mare. Spune-mi, ce inseamna "acum"? Gandul care s-a transmis ca impuls catre creier sau miscarea degetelor sau atingerea pielii cu pielea sau aerul prins si apoi eliberat ori ecoul acelei eliberari... Ce inseamna "acum"? Toate astea sau doar un pocnet? Repet gestul lui. - Nu stiu exact... - Pocnetul este acum. Asta trebuie sa accepti. Ce e inainte si dupa nu mai conteaza. Imi ia din nou mainile intr-ale lui. Imi dau seama ca, pe undeva, toate astea contin un mesaj codat. O aluzie pe care ar trebui sa pot s-o inteleg. Imi spune sa ma duc dupa Chris sau ma indeamna sa ma multumesc cu Shyam? Nu inteleg. - Trebuie sa plec, spun eu si-mi retrag, usor, mainile dintre degetele lui calde. Pasesc in intuneric si ma indepartez de conul de lumina creat de becul de pe veranda. Ajung la receptie. Pe un perete varuit intr-o nuanta inchisa de mustar, care seara e mai degraba auriu decat galben, se afla un grup de fotografii. De-a lungul peretelui, sunt ghivece de alama cu palmieri si un vas uruli de bronz, a carui stralucire e temperata de un strat gri-verzui si in care plutesc nuferi. O lampa Lakshmi cu un singur fitil lumineaza un colt. Decor clasic de Kerala. Shyam a transformat acest palat vechi si decrepit intr-un obiect de expozitie. Pana si cladirile trebuie sa se supuna vointei lui, imi spun eu, cu amaraciune. Chris sta pe o sofa din trestie impletita, rasfoind o revista, ca sa treaca timpul. Ma opresc in prag si-l privesc. El e cel care da stralucire acestei camere aurite. Parul ii e pieptanat pe spate, iar lumina difuza il face sa para de un blond mai inchis. Poarta haine cu care nu l-am mai vazut niciodata: o camasa crem, cu maneca scurta, si pantaloni bej. Fiinta lui radiaza, de parca in zilele de stat la soare s-a incarcat cu o lumina care vine din interior. Stau si-l sorb cu nesat din priviri. Simtind, probabil, caldura dorintei mele, ma priveste dintr-odata, ca si cum l-ar fi batut cineva pe umar. - A, Radha! Zambeste. Ma asez pe sofaua din fata celei pe care sta el. - Astepti de mult? intreb eu, incercand sa alung stanjeneala care s-a strecurat, dintr-odata, in vocea mea. - De cateva minute. Ridica din umeri. - Ti-e foame? Uit pe loc tot ce planuisem sa-i spun. Nu-mi vin in minte decat niste banalitati. - Esti frumoasa, spune el. - E un sari vechi. - Nu de sari era vorba. Tu esti frumoasa. Tu, Radha, tu... Mijeste ochii. Simt ca-mi iau foc obrajii. Imi feresc privirea. Ii simt parfumul. Galbenele zdrobite. Radacini de turmeric. O mireasma galben-aurie. Degetele mele nu au astampar, vor sa atinga acea minunatie aurita. Il vad pe Unni, care ne urmareste. In spatele acelei expresii indiferente, stiu ca se ascunde un Unni care se chinuieste sa nu scape nici un cuvant, care tine minte fiecare gest, fiecare zambet, fiecare detaliu, de la croiala camasii mele pana la incaltarile lui Chris. Dintr-odata, ma simt coplesita de prezenta lui Shyam. Peretii lui, oamenii lui, ambitiile lui, cruzimea lui, toate ma apasa. - Hai sa mergem la restaurant, spun eu. Vreau sa merg intr-un loc in care nu suntem in centrul atentiei. - Cine sunt oamenii acestia? intreaba Chris, ridicandu-se de pe sofa. Face semn cu degetul spre grupul de fotografii. Familia ta? A lui Sham? Incerc sa nu zambesc. Oricat ne-am chinuit noi, Chris tot nu poate sa-i pronunte numele lui Shyam corect. - Ei, spun eu, aratand spre un portret de studio al unui cuplu, sunt doi dintre bunicii mei. Apropo, barbatul e Sethu. Sethu din povestea Unchiului. Acestia, spun eu aratand spre o alta fotografie, a unui tanar cu infatisare de copil si a unei fete cu parul strans intr-un coc mic si incarcata de bijuterii, sunt parintii mei. E fotografia lor de nunta. Mut degetul spre stanga si arat spre o fotografie a unui barbat in uniforma. - Acela este tatal lui Shyam. A fost militar. - Si ceilalti? Rude mai indepartate? - Nu prea stiu cine sunt. Presupun ca niste ilustri necunoscuti de vita nobila. Sunt imagini cu barbati care poarta turbane si femei ale caror sariuri sunt impodobite cu brose batute cu pietre pretioase. In mijloc, e o fotografie maricica in care se afla un barbat impunator, asezat pe un scaun cu spatar drept. Poarta baston si degetele mainii cu care-l tine sunt incarcate de inele. Langa scaun sta un caine; amandoi privesc tinta catre obiectiv. - Shyam le-a cumparat de la un fost studio foto si a pus sa fie inramate si atarnate pe perete. - Incerc sa-mi ascund stanjeneala. - Chris nu scoate o vorba. Parca-i si aud gandurile. Sunt si gandurile mele: Shyam chiar este un impostor*. Fotografiile vechi sunt una. Dar cine se apuca sa puna pe perete imagini cu necunoscuti si sa pretinda ca-i sunt rude? Intram in restaurant si ne asezam la o masa din colt. De aici se vede raul. Vorbim fara sa spunem mare lucru. Chris bate toba cu degetele in masa. - N-am mai vazut o ploaie ca asta. Nici macar in Indonezia, care seamana foarte mult cu Kerala. - Stai sa vezi furtunile din octombrie. Sunt inspaimantatoare. Tunete asurzitoare si fulgere care spinteca cerul. Atunci imi dau seama ca el s-ar putea sa nu mai fie aici sa vada furtunile din octombrie. Vad ca si el gandeste acelasi lucru. Imi atinge degetele, in treacat. - Nu, spun eu si-mi retrag mana. O sa ne vada cineva. Mai tarziu, adaug, de teama sa nu-l fi suparat. Mijeste ochii, din nou, si intreaba: - O sa fie un mai tarziu? Imi cobor privirea. Eu ma joc cu mancarea in farfurie. El mananca absorbit, asa cum pare ca-si traieste intreaga viata. - Nu ti-e foame? intreaba el, luand cu furculita o bucata de pui din farfuria mea. Il vad pe Pradeep, care nu ne scapa din priviri din celalalt capat al incaperii. Alte lucruri de raportat stapanului, imi spun. Ma hotarasc sa joc tare. Il privesc in ochi. Pradeep se repede catre mine. - Mai doriti ceva, doamna? - Se pare ca Sahiv-ul nu se mai satura de mancarea de aici, glumesc eu, in malayalam, pe un ton care sugereaza ca e vorba de o sicanare blanda. Stiu ce fac. Construiesc, cu buna-stiinta, ziduri mici in jurul lui Chris, care sa-l separe de mine. Pradeep ranjeste. Privirea i se limpezeste. Banuielile dispar. Chris se incrunta. - Ce-ai spus? - I-am zis ca-ti place mancarea foarte mult. - Nu mai face asta. Cand vorbiti in limba voastra, ma simt exclus. Chris se apleaca. - Vrei desert? intreb eu. - Moca Radha. Ochii ii sclipesc. Zambesc, dar nu-l privesc in ochi. Ma amuza cand flirteaza cu mine facand glume. Dar ma si sperie. Pare sa-i iasa fara prea mare efort. - Mi-ai adus caseta? intreb cand ne oprim in prag. Vad ca ezita sa-mi sugereze sa ne intoarcem la casuta. - Am lasat-o la mine, spune el. - Pai atunci merg cu tine. O iau inainte. - Esti sigura? murmura el. Stiu ca nu se refera la faptul ca-l insotesc pana la casuta in care sta. Plouase toata dupa-amiaza si, dintr-odata, la apus, cerul se limpezise. Stralucirea noptii vine din puzderia de stele de pe cer si de licurici din copaci. Mana lui o cauta pe a mea. Imi las degetele in stransoarea palmei lui. Oare asta inseamna sa-ti iei viata in propriile maini? Ma cutremur si inima mi se face ghem, un ghem de scrum, cu margini cenusii si care se faramiteaza. Raceala care arde. Flacari care ingheata. Simt... nici nu mai stiu ce simt. In minte imi rasuna un avertisment: al Unchiului. De aceea ne spune povestea lui Sethu si a Saadiyei? Imi spune sa fiu prudenta? Dar Saadiya nu avea decat saisprezece ani. La varsta asta, cuvantul "consecinta" nu inseamna nimic. Eu am treizeci si doi de ani. Stiu unde ar putea duce toate astea. Totusi, intocmai ca Saadiya, poate asemenea lui Sethu, nu stiu ce sa fac pentru ca furia acestei pasiuni sa nu mai fie atat de mistuitoare. Casuta e cufundata in intuneric. Intram tinandu-ne de mana si ne dam hainele jos, unul altuia, tot pe intuneric. Noaptea amplifica orice sunet. Oare a cui e respiratia aceasta suieratoare, a lui sau a mea? E bland. Ma rasuceste catre el, incet. Gura lui sterge umilinta, alunga durerea din sufletul meu. Il caut, nerabdatoare si infometata. Ii simt sub degete vertebrele, curba feselor, cu pielea rece si neteda. Scantei in par. Electricitate statica. Gura lui racoreste si apoi atata focul. Simt, din nou, ca sunt ca un instrument in mainile lui. Ademenindu-l cu formele mele, dealuri si vai, dar supunandu-ma lui. Se aude tipatul unei bufnite. Cearsafurile fosnesc. Si-l primesc cu bucurie in trupul meu, iar si iar, pana pierd sirul. Pe fereastra intra licurici. Unul se asaza pe tablia patului si se aprinde. Un altul e prins in capcana parului meu. Un al treilea patrunde in camera cu freamat neintrerupt de aripi, o pretioasa sageata verzuie. Chris se intinde si-l prinde pe cel din parul meu. - Ti-e scarba? ma intreaba el. Il privesc. - De ce? - Sa nu-ti fie, spune el si elibereaza insecta pe trupul meu. Licuriciul lumineaza o cale pe care Chris o urmeaza cu gura si cu mainile. El e Ravana, regele demonic ce lasa mandria deoparte si-i marturiseste sotiei sale, Mandodari, ca o doreste. El e Ravana cel cu douazeci de brate si zece capete, de ale caror atingeri si sarutari nu ma mai satur; mainile si gurile lui se intrec sa fie primele care sa ma descopere. In calatoriile lor de explorare ma duc pana pe culmile dorintei. Ma cuprinde o mare bucurie, o bucurie pura. Apoi, dintr-odata, ma intristez, caci cat poate dura starea aceasta? Acest suvoi de dorinta, care imi navaleste in sange, sfideaza obstacolele si urmeaza calea deschisa de curaj. Nu te mai gandi atat, se plange vocea din capul meu. Traieste... Insecta purtatoare de faclie si barbatul infometat: simt cum fiecare fibra a fiintei mele se trezeste la viata si canta. Tremur. Ma doare. Il caut iar, fara sa ma tem sa-i arat cat de mult il doresc. Licuriciul dispare in noapte. Chris ma priveste. Sta sprijinit intr-un cot. - Cum le spuneti? intreaba el. - Minnaminungu, raspund eu. Incearca sa repete cuvantul. Dar i se incurca limba. Consoanele strapung tesatura cuvantului ici si colo, asemenea intunericului strapuns de arcul de lumina al licuriciului. - Ma dau batut, spune el, chicotind. Cred ca asa o sa-ti spun de acum incolo. Esti Minmin... si nu mai stiu cum a mea. Urmareste cu degetul conturul fetei mele. Radiez in intuneric, aceeasi aura verzuie. Ma ridic din pat. Patul lui. Patul nostru. Chris s-a intins cat e patul de mare. Bratele i se sprijina pe perne; coatele ii incadreaza fata. Tine un picior intins, cu laba catre exterior. Celalalt e indoit. In jurul braului e acoperit cu un cearsaf rasucit si facut ghem. Capetele sifonate ale acestuia se desfac in stanga si in dreapta lui. In timp ce-mi adun hainele de pe podea, ma opresc si-l privesc din nou. E ca o pictura, imi spun. Portretul satietatii, al unei nopti de abandonare. O clipa de epuizare. Sunt bucuroasa: e al meu. Ma imbrac repede. Observ ca am cateva vanatai pe gat si pe coapse. Le ating usor. Povestea dragostei mele e scrisa pe pielea mea. Dezlantuirea unei pasiuni pe care n-am mai simtit-o pana acum. Ma asez langa el. Imi trec degetele prin parul lui. - Unde pleci? Are o voce somnoroasa, a omului care tocmai a facut dragoste. - Trebuie sa plec, ii soptesc. - Chiar trebuie? Degetele lui urca pe partea interioara a bratului meu si-mi cuprind talia. Ma cutremur. - Trebuie sa plec, spun eu. Imi pare rau. - Bine, poti sa-mi dai carpa pentru ochi? E pe undeva pe aici. Caut carpa, o maneca lunga taiata dintr-o flanela veche. - Asta e carpa mea pentru ochi. Nu suport lumina dimineata. Imi lacrimeaza ochii, imi spusese el cand i-o oferisem prima data ca sa-si stearga violoncelul, crezand ca e o carpa oarecare pe care o pastreaza pentru asta. Acum imi spune: - Daca ai ramane... mi-as putea infasura pletele tale in jurul ochilor si as putea dormi tinandu-te in brate... si cand lumina s-ar inteti, mi-as putea ascunde fata intre coapsele tale. Ma cutremur din nou. Ii infasor carpa peste ochi, inchid lumina si ma indrept spre usa. Ma opresc din nou. "Noapte buna!" ii soptesc si, o clipa doar, o voce plapanda de dinauntrul meu murmura: "Ai fi putut ramane treaz pana plecam." Unchiul O aud cand intra in casa. Fredoneaza ceva, incetisor. Arunc o privire catre ceasul de pe perete. E unsprezece si un sfert. A venit singura, pe jos, pana aici? Sau a adus-o Chris? Care e raul mai mare? Nu stiu. Povestea asta o sa ajunga la urechile lui Shyam. Are ochi peste tot. Informatori care-l tin pe domnul si stapanul lor la curent cu tot ceea ce se petrece in absenta lui. Saraca Radha. Oare isi da seama la ce se inhama cu noua dragoste pe care si-a gasit-o? Ieri i-am dus grija toata ziua. Ma tulburase ceea ce vazusem cu putin timp inainte sa mergem la spectacolul kathakali - Radha si Chris imbratisati. Seara urmatoare, Radha si Shyam au venit sa ma vada. Radha parea obosita si trasa la fata. Era adusa de spate, isi tara picioarele si fata ei parea impietrita. Aceasta sa fi fost Radha mea? In seara spectacolului, Radha luminase totul in jur, de parca o mie de sori s-ar fi ascuns inauntrul ei. Se aratase in toata splendoarea matasurilor sale si a noii sale iubiri. Dar Radha care statea in fata mea era o femeie ghemuita intr-o scoica. O femeie care suferea. De ce oare? Vina sau disperare? Ingrijorarea mi-a impaienjenit privirea. Lumina zilei avea darul de a secatui orice strop de magie. Apoi l-am zarit pe Shyam. Zambea. Un zambet plin de aroganta si triumf. Era zambetul unui cuceritor. Era ca Ravana in Bali Vadham. Intruchiparea trufiei insesi. Ravana isi masoara reusita intrebandu-se: De ce sa nu fiu multumit de mine? I-am ostoit mania zeului creator Brahma si i-am cerut drept rasplata cele care-mi erau trebuincioase. Am invins regi si zei si am cladit un imperiu. Am smuls cu forta carul ceresc Pushpak din mainile fratelui meu vitreg Kubera, zeul bogatiei, si l-am desfatat pe cel mai de seama dintre nimicitori, Shiva, cel iute la manie, facand sa se prabuseasca muntele Kailash. S-a auzit de mine peste tot, si nicaieri, in cele trei lumi, nu e nimeni care sa nu ma cunoasca sau sa-mi stie puterile. Aroganta de pe chipul lui Shyam m-a ingrijorat. Chipul lui era una cu al lui Ravana: cel al unui om care pune mana pe ceea ce vrea. Forta cuceririi vibra in fiecare fibra a trupului sau. Ce facuse oare? Ce-i facuse Radhei? * Aluzie la pronuntia gresita a numelui lui Shyam. |
||
Comentarii
Pentru a posta un comentariu trebuie sa fii membru 121
Acceseaza contul tau 121
Ai uitat parola?Click pentru recuperare parola
Nu ai cont?Creeaza-ti un cont 121
Cele noua chipuri ale inimii
Le Divorce
Anotimpul fructelor de mango
Ardoare
Jurnalele Vampirilor
Culoarea
Femeia-oracol
Respiratia
PORCUL
Legendele clanului Otori, Cartea a II-a - Sub cerul liber, avand drept perna iarba
PARTENERII BIBLIOTECII 121.RO:
Publicitate
23
May
Tema emisiunii:
Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]
Vezi toate emisiunile
Devino prietena noastra pe Facebook si pastreaza legatura cu noutatile din comunitatea 121.