Puncte 121
Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.
Citeste mai multe despre puncte
Litera
Olive Kitteridge
Elizabeth Strout
Format: 150 x 215 mm
Numar pagini: 320
Data aparitie: iunie 2010
ISBN: 978-973-675-825-6
Uneori severa, alteori rabdatoare, uneori intuitiva, alteori refuzand sa accepte realitatea, Olive Kitteridge, o profesoara pensionata, inregistreaza schimbarile din micul ei oras si din lume in general, dar nu recunoaste intotdeauna schimbarile petrecute in cei din jurul ei: o pianista de bar bantuita de o iubire din trecut; un fost elev care si-a pierdut dorinta de a trai; fiul adult, care se simte terorizat de sensibilitatea ei irationala; si Henry, sotul ei, caruia loialitatea fata de propria casatorie i se pare atat o binecuvantare, cat si un blestem.
In timp ce membrii comunitatii isi traiesc tragediile personale in tacere solitara, Olive ajunge - uneori intr-un mod dureros, dar mereu cu o neinduratoare sinceritate - sa-si inteleaga mai bine atat propria persoana, cat si propria viata. Olive Kitteridge ofera o profunda introspectie a conditiei umane, cu toate conflictele, tragediile si bucuriile ei.
"Strout da viata banalului cu o forta uimitoare." - The New Yorker
"Un portret ravasitor si profund al oamenilor din Maine, traindu-si vietile de suferinta tacuta impletita cu izbucniri de apropiere umana... Aceasta colectie se citeste usor si e imposibil de uitat." - Publishers Weekly
"Amuzanta, rautacioasa si plina de remuscari, doamna Kitteridge este o forta, un caracter autentic. Cand nu e in scena, ii asteptam cu nerabdare intoarcerea. Paginile cartii se intorc datorita ei..." - San Francisco Chronicle
"Un portret perfect echilibrat al conditiei umane, incluzand multa manie, cruzime si ratare, fara a omite prezenta la fel de puternica a tandretii, a scopurilor comune si a loialitatii de o viata." - Kirkus Reviews
"O colectie serioasa si captivanta" - Wall Street Journal
"Creatia unui maestru" - Vanity Fair
"Placerea de a citi Olive Kitteridge vine din identificarea intensa a cititorului cu personajele complicate, nu intotdeauna demne de admirat... Nu e nimic ieftin sau siropos in aceasta carte." - The New York Times Book Review
 |
- fragment -
Farmacie Timp de multi ani, Henry Kitteridge a fost farmacist in oraselul de alaturi, conducandu-si masina in fiecare dimineata pe sosele inzapezite, pe sosele ude de ploaie, pe sosele de vara, cand zmeura salbatica izbucnea in ruguri pe ultima portiune de oras, inainte de virajul unde drumul mai larg ducea catre farmacie. Acum pensionat, inca se mai trezeste devreme, amintindu-si cum altadata diminetile erau momentul sau favorit al zilei, ca si cum lumea ar fi fost secretul lui - cauciucurile torcand usor sub el, lumina ivindu-se din ceata matinala, imaginea fugitiva a golfului la dreapta sa, apoi pinii inalti si mladiosi; mergea aproape intotdeauna cu geamul putin deschis pentru ca adora aroma pinilor, aerul sarat al marii, iar iarna ii placea sa simta mirosul frigului. Farmacia era o cladire micuta cu doua etaje, lipita de alta cladire care adapostea un magazin de feronerie si o mica bacanie. In fiecare dimineata, Henry parca in spate, langa tomberoanele metalice si apoi intra prin usa din spate a farmaciei, aprinzand luminile, punand in functiune termostatul sau, daca era vara, pornind ventilatoarele. Deschidea seiful, punea banii in casa de marcat, descuia usa din fata, imbraca halatul alb. Tot acest ritual era placut, ca si cum vechiul magazin - cu rafturile sale pline de pasta de dinti, vitamine, cosmetice, podoabe de par, chiar si ace de cusut si felicitari, plosti de cauciuc pentru apa fierbinte si furtunuri pentru clisma - ar fi fost o persoana statornica si credincioasa. Orice neplacere care i s-ar fi intamplat acasa, orice gand ciudat despre felul in care sotia sa parasea adesea patul pentru a rataci prin casa in ceasurile intunecate ale noptii - toate acestea se retrageau asemenea valurilor in timp ce pasea in spatiul ocrotit al farmaciei sale. Stand in spate, langa rafturile si randurile de pastile, Henry era vesel atunci cand telefonul incepea sa sune, binedispus atunci cand doamna Merriman venea sa isi ridice medicamentele de tensiune sau cand batranul Cliff Mott sosea pentru a cumpara digitalina; era vesel in timp ce pregatea Valiumul pentru Rachel Jones, al carei sot o parasise in noaptea nasterii fiului lor. Era in firea lui Henry sa asculte si de multe ori de-a lungul saptamanii spunea "Iisuse, imi pare nespus de rau sa aud asta" sau "ei, spune, nu e culmea?". Inauntrul sau indura zbuciumul tacut al unui barbat care in copilarie fusese de doua ori martor la caderile nervoase ale unei mame care altminteri ii purtase de grija cu strictete. Asa ca daca uneori se intampla ca un client sa fie nemultumit de un pret ori iritat de calitatea unui plasture Ace sau a unei pungi cu gheata, Henry facea tot ce ii statea in putinta ca sa indrepte rapid lucrurile. Doamna Granger fusese multi ani de zile angajata lui; sotul ei era pescar de homari, iar femeia parea ca duce cu ea briza rece a apelor intinse, nu era prea doritoare sa ii faca pe plac unui client precaut. Henry era nevoit sa asculte pe jumatate, in timp ce completa retetele, ca sa se asigure ca femeia nu repezea vreun client venit cu o plangere. Avusese de mai multe ori aceeasi senzatie, in timp ce veghea ca Olive, sotia lui, sa nu il preseze prea tare pe Christopher din cauza vreunei teme sau treburi casnice lasate neterminate, aceeasi senzatie ca atentia lui planeaza pretutindeni - nevoia de a multumi pe toata lumea. Cand sesiza o nuanta de nerabdare in vocea doamnei Granger, isi parasea locul sau din spate, indreptandu-se catre mijlocul magazinului ca sa discute cu clientul. Altminteri, doamna Granger isi facea bine treaba. Aprecia faptul ca nu era vorbareata, ca facea perfect inventarul si nu lipsea aproape niciodata pe motiv de boala. A ramas uimit cand femeia muri in somn intr-o noapte, lasandu-l cu un sentiment de responsabilitate, ca si cum de-a lungul anilor in care lucrasera impreuna ar fi trecut ceva cu vederea, ca si cum ii scapase vreun simptom care s-ar fi aratat in timp ce el manuia pilulele, siropurile si seringile, simptom pe care el l-ar fi putut trata. - O mutra de soarece, spusese nevasta lui cand o angajase pe fata cea noua. Arata fix ca un soarece. Denise Thibodeau avea obraji rotunzi si ochi mici care se iteau de dincolo de ochelarii cu rame maro. - Dar e un soarece simpatic, a intervenit Henry. Un soarece dragut. - Nimeni nu poate fi dragut daca nu sta drept, i-a intors-o Olive. Era adevarat ca umerii ingusti ai Denisei erau incovoiati, ca si cum si-ar fi cerut scuze. Avea douazeci si doi de ani, abia absolvise cursurile Universitatii din Vermont. Sotul ei se numea tot Henry, iar Henry Kitteridge, intalnindu-l pentru prima oara pe Henry Thibodeau, ramase fermecat de ceea ce el considera a fi perfectiune plina de modestie. Tanarul era viguros, cu trasaturi robuste, purtand in ochi o lumina ce parea sa confere o stralucire palpaitoare fetei sale simple si pline de bun-simt. Era instalator, lucra in firma unchiului sau. El si Denise erau casatoriti de un an. - Nu imi surade ideea, spusese Olive, cand el sugerase sa ii invite pe tineri la cina. A lasat-o balta. Era o vreme in care fiul sau, fara a da inca la iveala semnele fizice ale adolescentei, devenise brusc inversunat de morocanos; starea lui de spirit era ca o otrava improscata in aer, iar Olive parea la fel de schimbata si de schimbatoare ca si Cristopher. Certurile dintre cei doi erau rapide si furioase, care deveneau brusc o cortina de intimitate tacuta, iar Henry, derutat si uluit, se trezea lasat pe dinafara. Dar stand in parcarea din spate la sfarsitul unei zile de vara tarzie, in timp ce vorbea cu Denise si Henry Thibodeau, iar soarele apunea in spatele molizilor, Henry Kitteridge simtea o dorinta atat de intensa de a se afla langa tanarul cuplu, cu fetele intoarse catre el, aratandu-i un interes timid, dar viu - asa cum era si el in facultate, cu multi ani in urma - , incat a spus: - Uite, Olive si cu mine am dori sa veniti curand la noi la cina. Conducea spre casa, trecand de pinii inalti, de golf si se gandea la sotii Thibodeau care conduceau in directia opusa, catre rulota lor de la marginea orasului. Isi inchipuia rulota lor, aranjata si curata - caci Denise era o persoana ordonata - si isi imagina cum cei doi aveau sa isi impartaseasca noutati despre ziua de munca. "E un sef de treaba", ar spune Denise, iar Henry ar fi raspuns "o, imi place mult tipul". Henry parca pe alee, care nu era tocmai o alee, ci mai mult o bucata de peluza pe un deal, si o zari pe Olive in gradina. - Salut, Olive, spuse indreptandu-se catre ea. Dorea sa o ia in brate, dar femeia avea un fel de intuneric in ea ce parea ca ii sta alaturi, asemenea unei cunostinte care nu mai vrea sa plece. Henry ii spuse ca sotii Thibodeau aveau sa vina la cina. - Asa e corect, zise el. |
||
Comentarii
Pentru a posta un comentariu trebuie sa fii membru 121
Acceseaza contul tau 121
Ai uitat parola?Click pentru recuperare parola
Nu ai cont?Creeaza-ti un cont 121
Olive Kitteridge
Se numea Sarah
N-ai sa mori
Prea multa fericire
Tony si Susan
O zi
Valentine
Ceva de imprumut
Perfectiune
Ecouri din trecut
PARTENERII BIBLIOTECII 121.RO:
Publicitate
23
May
Tema emisiunii:
Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]
Vezi toate emisiunile
Devino prietena noastra pe Facebook si pastreaza legatura cu noutatile din comunitatea 121.