Puncte 121
Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.
Citeste mai multe despre puncte
![]() |
- fragment -
22. Marie Doctorul Bertrand e de o eleganta si de o politete de-a dreptul coloniale, complet anacronice, dar seducatoare. Aparitia lui e insotita de o adevarata ceremonie a scosului palariei, a sarutarii mainii, a pasilor masurati, nici prea apropiati, nici prea indepartati de mine, a valsului de gesturi si fraze cu care inaintam de la poarta spre terasa, impartasindu-ne, in cateva secunde, toate noutatile. Parca suntem doua personaje de vodevil, de acum un secol si mai bine, si nu ne mai lipsesc decat costumele de epoca, perucile si alunitele facute cu carmaz. Mai are cativa ani pana la pensie, dar sunt convinsa ca nu va parasi Africa. Convingerile lui catolice si munca de o viata in asociatii de caritate fac din el un fel de misionar dedicat pe viata celei mai curajoase cauze pe care si-o putea alege: scoaterea in afara legii, a oricarei legi, a mutilarii genitale a fetitelor. Expatriatii nostri stangisti si care nu pot suferi particula "de" din numele lui de familie l-au poreclit, cu mai multa ironie decat admiratie, Actionman, tipul americanului care nu se descurajeaza si nu se da batut orice-ar fi. Poate ca si din pricina asta, ori de cate ori ma aflu in preajma lui, simt un fel de sfiala, imi inchipui ca el stie toate barfele asa cum stie secretele si anatomia corpului de femeie. Senzatia asta, ca imi pun gandurile pe o masa de disectie, ma intimideaza de parca l-as minti si el si-ar da seama, dar m-ar lasa sa spun tot felul de baliverne, in speranta ca ii voi rasplati bunavointa deschizandu-mi, intr-o buna zi, inima impovarata. O, inima mea pecetluita... In general, nu ramanem niciodata prea mult timp singuri. Laurent e intotdeauna prin preajma si, de cele mai multe ori, eu ma rezum la oficiile de gazda surazatoare... De data asta, doctorul Bertrand a venit neanuntat, desi nu e genul lui sa tabere pe capul omului pe neasteptate. Laurent e la birou, Kamil e cu Andre in port, Arafa calca rufe, iar eu tocmai incercam sa ma adun. As vrea sa citesc, sa invat limba afarilor, sa imi inventez o viata, cat de mica, undeva, in marginile aceleia mari, din prima linie, unde se afla Laurent si tot ce e legat de el. Ca sa mai castig timp, ma duc s-o anunt pe Arafa sa ne pregateasca niste cafele si o limonada. Ah, de ce nu pot sa-i iau locul Arafei la scandura de calcat, sa calc in nestire maldare de rufe, iar ea, printr-o minune, sa-mi ia locul si sa vina sa stea de vorba cu doctorul Bertrand, calma si maiestuoasa cum e ea! Adesea mi se intampla sa vreau sa dispar din locul si momentul in care ma aflu si sa ma regasesc in alta parte, unde totul sa mi se para mai usor. Asa s-a intamplat si cu Academia de Teatru. Pana la urma, am renuntat sa mai urc pe scena si, cateva luni bune, am servit intr-un bistrou, la Paris. Zburam de la o masa la alta, de la un client la altul, cu o veselie si o impacare a sufletului nemaipomenite. Dar saraca Arafa, daca s-ar duce ea acum sa stea de vorba cu doctorul, ce i-ar spune? Cum au taiat-o pe ea cand era o copila? Au taiat-o, ea a taiat-o pe Gassira, Gassira o s-o taie pe fata ei si tot asa. Doctorul Bertrand e aici de ani de zile si nu se poate sa nu inteleaga ca, pentru o femeie afara, nu exista prea multe optiuni: ori e taiata si cusuta si se marita fecioara, ori e considerata curva de mica si niciun barbat din neamul ei n-o sa vrea vreodata s-o cumpere si sa si-o faca nevasta. Ce-ar putea Arafa sa-i spuna mai mult cu tacerea ei rabdatoare? Macar Andre sa fi fost acasa! Cand mergem in vizita la familii cu copii, abia astept sa vina momentul discutiilor politice sau al schimbului de retete culinare ca sa-i atrag pe copiii tintuiti de privirile parintilor in vreun joc si sa scapam si ei, si eu de vorbele si de atentia oamenilor mari. Cu totii sunt importanti, toti au o cariera, toti au reusit intr-o profesiune si pot vorbi cu mandrie si competenta despre realizarile si functiile lor, despre responsabilitati, toti isi au banii lor. Locul meu e cu copiii, de vreme ce sunt la fel de dependenta ca ei... In situatii din astea, simt din nou despovararea aceea a sufletului de indata ce incep sa ma stramb, sa cant, sa ma ascund, sa imit animale africane si sa-i fac pe pusti sa rada. Poate ar fi trebuit sa ma fac clovn la circ. In sfarsit, trebuie sa ma intorc la doctorul Bertrand, fiindca Arafa imi pune cafelele si limonada pe tava si se reapuca de calcat. Nu exista scapare... E de ajuns sa ma asez pe fotoliul de ratan impletit ca sa ma imbujorez, sa transpir si sa constat ca nu stiu cum ar fi mai bine sa-mi tin picioarele: in X, unul peste altul, cu genunchii lipiti si varfurile sandalelor inchise spre exterior intr-un V invers, ca o femeie proasta si vesnic nepregatita pentru nimic... Fara sa-mi dau seama, discutia cu doctorul imi ghideaza corpul de la sine, incat devin un arc strans si mi-as aduce genunchii la gura daca o vaga privire a mea catre mine insami, din afara, de undeva, din spatele interlocutorului meu cu barba alba mirosind a apa de colonie racoritoare, nu mi-ar da de stire ca sunt sotia consilierului Beauregard, stapana resedintei sale si, de cateva zile, membra de onoare a asociatiei pentru eradicarea mutilarii genitale in tarile din Cornul Africii. E ca la sedintele de psihoterapie: incerc sa ma asez in locul doctorului Bertrand ca sa judec lucrurile din punctul lui de vedere. Dar e atat de greu... Doctorul vrea sa stie tot despre Hani: cati ani are, la ce scoala invata, de cand o cunoastem, cum se numesc parintii si cu ce se ocupa, din ce trib fac parte etc. Imi dau seama ca nu stiu mai nimic. Nici macar cum o cheama pe bunica lui Hani, sotia lui Humed. Am intalnit-o o singura data, la un dineu oficial, purta un turban superb, in nuante de portocaliu, rosu si verde, dintr-o impletitura complicata de matasuri, incat mi s-a parut ca duce pe cap un cos diafan cu fructe exotice. E inalta si corpolenta, o femeie inchisa in sine, dar zambitoare. Mainile, gatul si urechile ii sunt incarcate de bijuterii din aur. In trasaturile si felul ei de a fi deslusesti autoritatea nedisputata a casei. Il insoteste pe Humed ca o umbra statornica, nu-l intrerupe niciodata, nu-i vorbeste din priviri, nu rade in hohote si nu se incrunta, nu-si exprima parerile in public. Poate ca forta ii vine din discretie. Pare o zeitate a caminului care pazeste cu strasnicie toate portile casei si ale trupului femeii. Doctorul Bertrand imi impartaseste nedumerirea lui ca Laurent nu-si mai face timp pentru asociatie si temerea ca, in situatia politica actuala, dublata de pericolul secetei prelungite, chestiunea drepturilor femeii si toate problemele de sanatate publica legate de mutilarea genitala a fetelor vor ramane la coada oricarei agende a Ministerului nostru de Externe, nemaivorbind de delasarea autoritatile locale. Imi spune ca Hani poate deveni "cazul Hani", ca trebuie sa ma implic si ca nu pot sa las, cu buna stiinta, un copil sa vada moartea cu ochii, intr-un ritual de o neinchipuita cruzime. Treptat, tonul doctorului devine grav si neplacut de personal. Am incercat vreodata sa-mi inchipui ce inseamna asta? Cum e sa ti se smulga clitorisul si sa fie aruncat la vulturi, sa-ti fie taiate labiile si sa fii apoi cusuta pe viu ori strapunsa cu o fibula de os, fara anestezie, fara nimic, cat sa ramana un mic orificiu prin care sa urinezi? Stiu sau nu stiu? Am avut curajul sa ma uit la pozele unor astfel de operatii? Am vazut cusaturile? Dar despre infibulare ce stiu? Dupa taiere, rana se inchide cu un spin de acacia bagat in carne. M-am gandit cum o fi, pe urma, in noaptea nuntii, sa fii deschisa cu cutitul si apoi insamantata intr-o balta de sange? Stiu sau nu stiu? Iar daca stiu, cum de nu-mi pasa? Eu nu sunt femeie? Poate unii barbati gasesc in asta o anumita placere ori excitatie, dar pentru o femeie m-am gandit cum o fi? Pe ce lume traiesc? Simt deja ca-mi vajaie capul. Nu mi-am inchipuit ca doctorul Bertrand poate fi agresiv fara sa ridice macar tonul, fara sa strige, fara sa foloseasca termeni duri, ci numai jargonul lui medical. Soarbe din cafea, isi trece lent degetele prin barba si ma propteste de fotoliu cu o privire grea, de ghepard singuratic, drept in ochi, pana in adancul sufletului. Ce pot sa fac? Cine sunt eu sa pot sa fac ceva? N-am nicio putere, nicio autoritate, nicio pricepere, ii raspund din ochi, cu colturile buzelor arcuite in jos, imi vine sa plang, ii spun, abia legand cuvintele, ce am aflat de la Arafa, nu stiu mai mult, dar poate il conving pe Andre, el s-a imprietenit cu Hani, poate afla el ceva, ei sunt copii, daca-i explic... Fiecare vorba a mea e o rugaminte: pleaca, te rog, pleaca, dispari, nu mai spune nimic, nu mai vreau niciun detaliu, da, sunt femeie, pleaca, din suflet te rog! Intelege pesemne ca, in curand, voi izbucni in plans si cauta sa ma linisteasca, luandu-si palaria si apucandu-ma de cot, grijuliu, cu un gest prietenos, ocrotitor, patern. Il conduc spre poarta, sprijinindu-ma usor de bratul lui, fiindca imi vine sa ma ciucesc pe vine si sa plang. - Atunci, sa incercam cu pustiul. O sa mai trec. Imi pare rau daca v-am dat peste cap programul. Am considerat ca e o urgenta. Sarut-mana! |
||
Ai uitat parola?Click pentru recuperare parola
Nu ai cont?Creeaza-ti un cont 121
Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]
Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.
Citeste mai multe despre puncteDevino prietena noastra pe Facebook si pastreaza legatura cu noutatile din comunitatea 121.