Mai mult spatiu in doua camere

scris de Domus   
Mai mult spatiu in doua camere
Publicat la data de
Desi initial apartamentul din imagini a avut un partiu incomod si inestetic, familia locatara a gasit solutia optima pentru a obtine decorul dorit: regandirea spatiului si adoptarea unui stil practic, modern.

La fel ca in cazul multor altor apartamente din blocurile mai vechi, si locuinta ce face subiectul acestei prezentari se caracteriza printr-un disconfort habitativ evident. Desfasurat pe o suprafata de 63 mp, apartamentul a pastrat cele doua camere, insa nu si elementele care ingreunau tranzitul si organizarea interioara. Astfel, in cadrul bucatariei – acum deschisa spre holul de la intrare – au fost incorporate doua camari si balconul. "Am ales sa incorporam balconul inclusiv in zona camerei de zi, care a devenit astfel mai luminoasa si mult mai spatioasa", a explicat dl. Gelu Maftei, beneficiarul si totodata realizatorul amenajarii din imagini. "Si desfiintarea usilor de la bucatarie si living a contribuit din plin la o mai buna fluidizare a traficului si chiar la o anume lejeritate vizuala, ce contribuie din plin la senzatia de confort si relaxare.. Iata deci ca si la bloc se poate obtine un ambient placut, in stilul si culorile preferate. Important este ca la capitolul compartimentari, finisaje si izolatii totul sa fie de cea mai buna calitate", a adaugat acesta.

Tinand cont de faptul ca singurul perete care a ramas din structura initiala este cel dintre bucatarie si dormitor, restul spatiului a putut fi compartimentat cu structuri din gips-carton, pentru a se obtine atat in living, cat si in bucatarie maximum de spatiu locativ, urmarindu-se mentinerea unui stil modern, in culori preponderent calde.

In living a fost construit un perete care separa aceasta incapere de bucatarie si care valorifica aproape toata suprafata. "Aici, in camera de zi, aveam nevoie de un televizor – de fapt, ne-am dorit cate un televizor in fiecare camera, lucru pe care l-am si realizat –, de un mic birou si de o zona de primire si conversatie. Compartimentarile realizate la nivelul peretelui comun livingului si bucatariei rezolva practic doua dintre aceste probleme. Mai mult chiar, a fost creat suficient loc pentru a incorpora doua rafturi tip vitrina deasupra televizorului." In zona vitrajelor, unde balconul a fost partial inclus in spatiul locativ, a fost executata o nisa pe care se afla cateva plante de interior cochete. Aceasta creeaza un ambient placut inclusiv pe partea de balcon ramasa, care a fost amenajata ca spatiu intim de lectura si relaxare.

Pentru a nu incarca inutil spatiul, mobilierul a fost redus la doua canapele si o masuta de living, majoritatea problemelor in ceea ce priveste depozitarea fiind rezolvate prin intermediul decupajelor din gips-carton. Stilul modern, axat pe geometrii rectangulare, a fost placut dinamizat, prin folosirea unei cromatici calde – crem, bej –, precum si a unor accente de rosu aprins (culoare tonica, menita sa confere dinamism si sa delimiteze placut volumele).

"Compartimentele din gips-carton prezinta pe partea interioara o culoare mai inchisa – o nuanta placuta de ocru –, efectul de adancime fiind astfel evidentiat, iar geometriile – mai bine conturate", a explicat dl. Gelu Maftei. "In rest, am optat pentru un fond cromatic neutru – un crem foarte deschis –, tocmai pentru a da senzatia de spatialitate. Aceeasi idee – de a da senzatia de spatiu continuu, nesectionat – am urmarit si atunci cand am lasat anumite goluri in zidarie si am desfiintat o parte dintre usi."
 

Bucataria – deschisa spre hol – a fost conceputa ergonomic si totodata estetic, fiind dotata cu toate utilitatile necesare unui grad inalt de confort. Chiar la limita dintre hol si bucatarie – limita accentuata si la nivelul pardoselii cu gresie in cazul bucatariei si parchet in cazul holului – a fost amenajat un corp de bar modern, dotat cu toate accesoriile specifice, deasupra caruia se afla un perete din gips-carton multifunctional. Pe de o parte, aceasta structura suspendata are rolul de suport pentru paharele de bar, iar pe de alta parte include cateva compartimente ideale pentru depozitare. Zona de bar este continuata firesc cu o masa tip breakfast pentru patru persoane. "Aici, sistemul de iluminat a fost gandit astfel incat sa ofere intimitate sectorului destinat servirii mesei. Mai exact, am ales o lustra usor coborata la nivelul mesei, iar in zona barului si in mobilierul de depozitare din bucatarie am instalat spoturi – o solutie pe cat de practica, pe atat de estetica."

La fel ca livingul si bucataria, camera de odihna a fost amenajata in spiritul ergonomiei. Astfel, un intreg perete a fost conceput ca dressing – foarte practic, cu compartimente suficiente pentru toate tipurile de haine –, ramanand loc suficient si pentru includerea unui televizor, pozitionat astfel incat sa asigure o vizionare optima de la nivelul patului. In zona vitrajelor, peretele a fost dublat, existand astfel suficient loc pentru a fi incorporate, de o parte si de alta a patului de mijloc, o masuta de toaleta si o noptiera. Culorile naturale predomina – s-a optat pentru PAL melaminat intr-o nuanta deschisa si pentru parchet din fag rosiatic –, singurul accent cromatic fiind pastrat in zona vitrajelor, unde beneficiarii au ales o perdea simpla, vaporoasa si doua draperii din satin rosu.

IDEI "DE FURAT"

in cazul majoritatii apartamentelor de bloc, o problema pe care locatarii o considera dificil de depasit o constituie amenajarea fie a unui spatiu verde – de obicei, in dreptul ferestrelor sau chiar pe balcon –, fie a unui sector de relaxare, altul decat cel obisnuit, "de living", cu un set de canapele si o masuta de cafea joasa. in cazul de fata, o idee excelenta a specialistului in amenajari Gelu Maftei a fost sa realizeze pe o portiune a fostului balcon – zona care acum comunica atat cu bucataria, cat si cu livingul – un spatiu de lectura si relaxare placut, mobilat cu o masuta cocheta si fotolii din ratan. "Astfel, balconul foarte incomod a avut un triplu beneficiu: a fost partial incorporat in spatiul bucatariei si al livingului, devenind un sector suplimentar de relaxare, unde e foarte placut sa stai la taifas, in special in dupa-amiezele de vara".

Ana-Maria Durbaca

Finisaje si amenajare interioara realizate de Gelu Maftei – SC Style Design, tel.: 0724-221.920, 0744-790.602, 021/410.29.65
© copyright Hiparion
 
Ti-a placut acest articol?

Da LIKE paginii 121.ro de Facebook!

0 Comentarii
Spune-ti si tu parerea

Stiai ca daca esti logat poti castiga puncte pentru comentarii?

(nu va fi publicat)
Castiga puncte! 1 comentariu
=
10 puncte
codul de validare
(cod verificare)

Parteneri

  • Gett's
  • Green Revolution
  • Casa mea
  • World class
  • Radio lyns
  • Fashion beauty
  • Art Hub
  • Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane
  • Centrul National al Dansului
  • National Photografic
Aboneaza-te