Mesajul din sticla
Franturi dintr-o altfel de viata
21/04/2010
Azi cad iar in depresie de dragul tau. Stiu, oamenii care nu sufera niciodata sunt atat de normali si fericiti. Nu si noi, nu acolo unde gandurile se intalnesc cu temerile si incepem sa plangem. Cum putem. Nu intotdeauna cu lacrimi sau cu litere sau cu vorbe. Tacut. Prin priviri ce dor si mor in acelasi timp si care ne secatuiesc pe noi de orice putere ramasa.
As fi vrut sa fiu ca ei. In timp am invatat sa fac si asta. O parte din mine e mandra de asta. Cealalta parte tanjeste dupa sufletul de acum cativa ani, dupa momentele de ratacire sau regasire pe care le am candva, undeva, in drumul spre serviciu sau in gaura neagra numita metrou ce adaposteste deodata atatea suflete. Atunci stiu. Stiu ca nu voi fi niciodata ca ei si totusi niciodata ca tine. Sunt in between, nu vezi? Pe mine ranile tale ma dor asa cum ma dureau si ale mele. Inca au ramas cicatrici. Inca mai am franturi de cosmaruri care odata ma eliberau si inca ma mai chinuiesc noduri de sentimente de pe vremea cand inca eram pura.
As fi vrut sa fi ramas asa. Ca timpul sa se fi oprit la vremea in care ma trezeam in miez de noapte si te strigam. Stiam ca esti acolo si ca vei veni. Azi nu mai sunt atat de sigura. Nu mai sunt sigura de nimic. Nici macar ca tu esti tu sau ca altcuiva trebuie sa ii spun tu. Un lucru e sigur. Suntem la fel.
Acolo, pe un peron subteran, plin de oameni prea nepasatori sa ma vada, imi privesc mainile. Nu vad nimic. Nu inteleg de ce ele nu mai pot iubi asa cum stiu ca o pot face, de ce au inceput sa scrie atat de rar de teama de a nu se transforma in limbile ridicole ale unui ceas ce se va intoarce in trecut.
Eu nu vreau asta. Am fost acolo. Stiu cum este. Mi-a placut si mie sa bravez. Sa plang, sa sufar, sa ma inchid fara ca cineva sa aiba drept de apel. Ma oglindeam in privirea celorlalti si intelegeam ca nu exista atunci ochi mai tristi ca ai mei. Ma mandream cu asta. Obisnuiam sa cred ca sunt cea mai frumoasa fiinta de pe pamant. Cea mai neinteleasa, cea care merita totul, dar careia nu i se da nimic.
Atunci eram altfel, eram mai ca tine, insa ardeam in flacarile iadului. Cu fiecare pas ce inaintam, ma ardea trupul si imi doream sa fi avut parte de un destin scurt, dar magnific. Pentru ce? Pentru cine? Pentru un nimeni. Poate doar pentru suferinta mea proprie. Cred ca jucam intr-un film cu un singur personaj pe care ceilalti il respingeau. Bineinteles ca nu a fost chiar asa, dar noi doi stim ca nici macar nu conteaza, nu?
Noi, tu, eu am putut fi asa cum omul obisnuit nu poate. Am putut intelege ce EL sau EA nu a inteles. Si intr-un final am fost mai presus. Vei fi si tu acolo. Si nu va ramane mare lucru. Doar franturi. Mereu bucati ce te vor tortura continuu. Pe mine ma chinuie inca. Si inca imi drag glasul de parca as fi una de-al lor, inca mai rad cu gura pana la urechi mintindu-ma ca totul este bine. Poate ca este, poate ca nu. Nu stiu. Poate asa sunt eu. In between.
Priveam odata cerul. Din intamplare, din plictiseala, din dorinta de a se face mai repede verde in loc de rosu. Am vazut o frunza ce se rotea atat de repede incat nu ii distingeam forma. Nu a contat pentru ceilalti. A venit atat de repede si frumos spre noi, insa nimeni nu s-a gandit ca asfaltul rece si masinile grabite o vor strivi. Ma vor strivi intr-un final si pe mine. Voi uita ca odata am crezut in dragoste, voi uita ca am asteptat atata timp in zadar si voi uita ca am fost cea mai buna si cea mai frumoasa fiinta de pe pamant. Si stii de ce?
Pentru ca in cealalta parte a orasului cineva va capitula exact ca mine. Si in orasele invecinate alte doua persoane vor fi exact ca ei. Si se vor pierde. Sau poate se vor gasi, dar in zadar.
Mi-e dor de zilele in care eram pura. Visurile atunci erau altfel: mai multe, mai bune, mai frumoase, mai adevarate. Astazi sunt doar niste schite urate ale unei vieti pe care incepem sa o descoperim. Nu mai sunt noi si reflectarea fidela a sufletului nostru.
Si asta din cauza voastra. A tuturor regulilor pe care altii le-au inventat pentru noi, a tuturor legilor nevazute ce ne judeca inca de cand scoatem primul sunet. Sau, poate ca gresesc. Poate ca singura vinovata sunt doar eu. Desi nu cred.
A fost mereu meci nul. Am fost aruncati asa, aici, datorita doar a unui experiment. 'Ia sa vedem care sunt mai puternici, care vor supravietui, cei multi sau cei alesi?'
Exagerez desigur, si asta o spun pentru voi, cei care ranjiti cu gura stramba si ridicati din spranceana stanga. Si totusi, nu, nu suntem la fel, chiar daca voi aveti bani sau putere sau sotie sau copii sau iubire dintr-aia de care va trebuie voua. Nu suntem si nu vom fi niciodata la fel.
Si stiti de ce? Pentru ca s-ar putea ca intr-o zi sa am si eu bani, putere, sot, copii sau chiar iubire dintr-aia din care se vinde la voi pe taraba, insa tot nu voi cadea in groapa voastra. Ele, franturile din cealalta viata ma vor bantui mereu. Si nu se poate ca in drumul meu, candva, cineva sa nu imi asculte vorbele asa cum trebuie.
Atat. Destul. Prea mult. Ca o doza de drog pe care o iei dupa atat de multa vreme de abstinenta. Nu stiu daca a fost bine sau rau. Am fost doar...eu.
Marina,
Colaborator 121
Articol preluat de pe sheblogs.
[Iti incepi fiecare dimineata in fata computerului, cu o cafea alaturi, citind mesajul din sticla? Daca iti plac mesajele noastre si ai si tu ceva de transmis membrilor 121, click aici!]
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trend
[spune-ti parerea]
Comentarii
with love
non-membru, In data de 21/04/2010
Saracutii Adulti. Draga Marina, Sint deja in Never Land si doresc sa te regasesc acolo si pe Tine ca o copila care nu vrea sa imbatrineasca nici o data si sa facem o echipa in care eu sa fiu in continuare Peter Pan al acestei minunate Comunitati unde sunt si baieti si fete iar femeile si barbatii sunt din nou copile si copii care se prind in jocuri si aventuri cu toate culorile copilariei. Furiseaza-Te Marina prin usa din tara minunilor din Lumea de Basme unde rasetele copiilor i-Ti ofera rasaritul Soarelui si curcubeuri clare despre care soptesc cu mister ca sunt portile pe care cand intri, nu Te mai poate ajunge batranetea si Printisorii si Printesele din aceasta Comunitate i-Ti doresc sa gusti din bunatatile inimaginabile ale Artei Culinare pe care eu cu imaginatia le-am data libertatea mirajului sa existe in realitate dar care nici pe Tine nu te ingrasa nici-o data fiindca nu mai poti imbatranii si oricum esti copila care e cautata de printisorul dorit de Tine. Aici nu e Timp si nu exista masurarea Lui ci Eternitatea Rozelor, Trandafirilor si a Cizantemelor iar Ghioceii...pufff ifloresc in fiecare Dimineata amintintu-Ti chiar daca ai intentiona sa nu vrei, ca mereu va fi Primavara cu Soarele cel mai stralucitor si seara cand se va lasa si-Ti voi spune noapte buna Never Land sa Te culci usor pe un patut suspendat de Liane care Te leagana incetisor de unde sa observi doua Luni colorate pe un Cer cu putini norisori care-Ti zambesc si intind alipile lor sa Te mangaie cu saruturi caldute si cu zbor in vise. Sa simti in jurul Tau si pe ceilalti copii care nu vor sa imbatraneasca iar pe mine sa ma vezi zburand de colo colo iar cand Te plictisesti sa adormi cu mainile atinse ale tuturor copiilor care Te scoala iara in Zorii Diminetii sa explorati in continuare taramurile din Never Land.
a.talida
non-membru, In data de 21/04/2010
marina, m-ai lasat fara cuvinte.... ai strans intr-un manunchi de cuvinte..tot ce sunt si eu ...In between!
loredana.sandu
non-membru, In data de 21/04/2010
BUna Marina, Nu ma pricep deloc sa imi exprim sentimentele la fel de bine ca tine, dar stiu macar sa apreciez pe cineva care intradevar stie.....super Pupici
Adriana
non-membru, In data de 21/04/2010
Foarte frumos scris, putin trist dar imi place ca speranta exista . Spune Marina la sfarsit, cu toate ca mesajul ei este melancolic, ca va gasi o persoana care sa stie sa o asculte . Si eu cred asta si mai cred ca mainile ei nu au uitat sa iubeasca . Poate exista o temere , ramasa dintr-o experienta trista dar mainile ei stiu sa iubeasca atat de frumos pentru ca are atat de multa sensibilitate si dragoste in tot mesajul... Foarte frumos...cred ca toti suntem intr-un between . Doar ca fiecare penduleaza intre alte between-uri. Trebuie doar gasite persoanele care sa rezoneze cu noi, langa care ne putem exprima sentimentele fara rusine si frica... Fiecare evadam intr-o lume aparte si ne intoarcem cand trebuie sa rezolvam probleme pragmatice. Si in lumea noastra nu mai sunt reguli aberante si suntem puri si frumosi si fericiti. Ce ar fi viata noastra fara imaginatie ?
marina1983
non-membru, In data de 21/04/2010
Multumesc pentru cuvintele frumoase. Si, da, Adriana, cred ca e mai mult cum spui tu, de fapt multi dintre noi se afla in between...si probabil ca cea mai buna solutie ar fi sa gasim persoanele care sa rezolneze cel mai bine cu noi. Articolul a fost scris voit in aceasta nota trista tocma pentru a impinge anumite limite sau granite pe care uneori ni le impunem chiar noi. Mi-a fost teama ca multi vor crede ca sunt o persoana depresiva. Nu este asa. E doar o alta fata a adevarului pe care fiecare o interpreteaza cum doreste si simte. Doar asa, poate, aceasta scriere ar avea si o valoare literara, fie ea chiar si intr-o mica masura.
amada
non-membru, In data de 21/04/2010
Wow, Marina ....... superb mesajul tau! Trist dar trist-dulce! Ai dreptate, din pacate ne plafonam. Ne transformam simtirile, ne antrenam felul de a privi, de a iubi, de a trai chiar, pentru a fi in conformitate cu societatea, cu EI, cu restul. E dificil sa fii in between ... societatea pune presiune, te vrea "in randul lumii", te cauta si te gaseste sa te asimileze. Intrebari de genul "de ce esti singura la varsta ta?, ce mai astepti?, esti cumva prea pretentioasa?" si etc etc ........ aceste intrebari iti intorc sufletul si ti-l rasucesc de pe o parte pe alta. Si rezistam. Dar nu la infinit. Si intr-o zi, ne luam o "iubire" de pe tejghea si ne-o punem pe deget si ne-o plimbam prin fata audientei, cei care ne-au palmuit atatia ani cu atatea intrebari (deplasate) si ii facem pe toti ceilalti fericiti si impliniti si multumiti ca suntem in randul lor. Si franturi dintr-o alta viata continua sa ne bantuie. Pentru k ne nastem sau nu cu o capacitate (calitate sau defect?) de a simti mai mult si mai trist decat ei, restul lumii. Numai bine x
sweet geo-dy
non-membru, In data de 25/04/2010
Superb, mult prea real si palpabil, parca mi-ai fi citit gandurile, iar cu litere de aur si cuvinte de basm ai fi descris ce sunt eu acum... Sper sa ne mai incanti privirile! Numai bine!
marina1983
non-membru, In data de 26/04/2010
Multumesc!
Spune-ti si tu parerea
Castiga puncte!
1 comentariu = 5 puncte
Publicitate
Tema emisiunii:
Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]
Vezi toate emisiunile
Puncte 121
Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.
Citeste mai multe despre puncte