Mesajul din sticla
Prima spovedanie
26/08/2010
Ne-am hotarat intr-o saptamana ca vrem sa facem cununia religioasa, ca tot ne intoarcem in tara, unde ne sunt nasii, parintii, prietenii. Am rezervat o ora in programul de duminica al Bisericii Eroii Revolutiei, la parintele Dorin si parintele Marius, care au devenit si duhovnicii nostri.
Ne-am ales fiecare duhovnicul si am fost invitati sa ne spovedim in vinerea dinaintea nuntii. Dupa ce ne-a citit preotul o molifta, noua si altui cuplu care urma sa se casatoreasca in iulie, am asteptat la spovedit. Cred ca a fost prima mea spovedanie, fara sa le mai pun la socoteala pe cele facute in copilarie, 'cu clasa'. Pentru Miru, fetita mea, la fel. Eram toti trei emotionati, cu fetele ganditoare la pacatele pe care trebuia sa le marturisim. Miru si le notase in caiet.
Am inceput prin a-mi spune numele de botez, dupa care a trebuit sa povestesc ce am pe suflet...nu prea aveam nimic pe suflet, fiind genul perfectionista, bine-crescuta (abia acum apreciez ca fiind o calitate, ca lucrez si traiesc in afara tarii), altruista, numai de bine. Cum se zice: n-am furat, n-am dat in cap, deci a fost mult mai dificil sa imi amintesc micile rautati, minciuni, neplaceri pe care le-am cauzat, vrand-nevrand, la un moment dat in viata mea...mie sau altora.
Am recunoscut mandria (e si ea un pacat!) ambitiile, intoleranta, ca nu prea merg la Biserica (cel putin la Biserica Ortodoxa Rusa din Vilnius n-am nicio tragere de inima), ca nu postesc, ca nu fac milostenii (am pomenit mai sus de intoleranta fata de milogi, persoane neajutorate, bolnavicioase, extrem de sensibile, etc).
Au fost cateva intrebari legate de relatia noastra, de fidelitate, dar nu se pune problema. Dupa noua ani de tatonari reciproce, in care ne-am invatat metehnele unul altuia, am ajuns la dorinta constienta de a ne casatori. In incheiere, am primit sfaturi duhovnicesti, indemnul de a nu uita de preotii duhovnici si invitatia de a ma impartasii in ziua nuntii, ceea ce m-a emotionat, m-a bucurat si mai mult si a facut ca nunta noastra sa fie 'ca la carte' in fata lui Dumnezeu.
Tu ce ai simtit la prima spovedanie?
Alexandrina,
colaborator 121
[Iti incepi fiecare dimineata in fata computerului, cu o cafea alaturi, citind mesajul din sticla? Daca iti plac mesajele noastre si ai si tu ceva de transmis membrilor 121, click aici!]
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trend
[spune-ti parerea]
Comentarii
vanghelis007
non-membru, In data de 26/08/2010
Buna intrebarea ta.Dar trebuie sa iti pun si eu una: La care spovedanie?Pentru ca asa cum stii spovedaniile nu se fac numai la preot.Drept dovada este articolul pe care l-ai scris.
BogdanRa
non-membru, In data de 26/08/2010
Personal mi se pare un mare bullshit. Pacate fata de ce? A! infidelitatea...da, poate fi un pacat. Dar daca esti infidel nu mergi nicaieri sa o spui ca ai facut-o. decat daca esti dus cu tzaca-tzaca pe campii... Ca ai furat...idem... In rest nu cred ca este un pacat s anu fii milostiv fata de milogi...Poti fi milostiv fata de chestii reale: oameni care intre-adevar nu au ce manca/pune pe ei, fata de situatii dramatice... Alte pacate asa zis considerate pacate sunt niste rahaturi. Ma mir ca popa nu a spus nimic ca sunteti de 9 ani impreuna... doar daca nu v-ati atins. Altfel biserica zice ca e na-na la funduletz daca te-ai culcat cu persoana iubita (chiar daca in cazul vostru era o legatura de lunga durata, etc etc...) Nu mai spun d einstitutia nasilor care este , in multe cazuri, cazuta in desuet si material: pai bine frate ce sfat de viata iti poate da un prieten de langa tine cu aceeasi experienta d eviata???? Ma rog, poate au intr-adevar o experienta de vasta si nu sunt numai prieteni... Gandul de crima si crima, furtul si gandul de a fura...astea sunt lucruri pe care eu le consider cu adevarat reprobabile si, dupa alte titulaturi, pacate
ShuRoShu
non-membru, In data de 26/08/2010
La prima spovedanie?!? Credinta mea in Dumnezeu este una speciala. Eu "comunic" cu El in felul meu: uneori Ii multumesc, alteori Ii pun intrebari, alteori Il rog sa ma ierte daca am gresit cu ceva. Cind m-am cununat religios am hoatarit sa imi incalc promisiunea facuta in urma cu ceva timp si sa ma duc la spovedanie. Eram ca si tine foarte emotionata. M-am gindit la "pacate" si la ce ar trebui sa spun. Am intrebat in stinga in dreapta ce se intimpla la spovedanie si mi s-a sugerat sa spun ce am pe suflet. Ajunsi in biserica ma uitam sa vad ce face lumea din jur. Ne-am asezat la o mica coada cu doua luminari in mina si am asteptat sa ne vina rindul. Am ingenunchiat, ne-am spus numele de botez apoi am raspuns cu "da" si "nu" unui set de intrebari. Exemplu: "iti cinstesti parintii?" Am raspuns la toate, foarte emotionata si bucuroasa ca nu infaptuisem nici un "pacat" din ceea ce ma intrebase preotul. Asteptam intrebarile "de suflet" insa surpriza: nu a mai fost nici o intrebare. Asta fusese TOT. Am plecat dezamagita de spovedanie. Nu fusese nimic din ceea ce ma asteptam. Cu toate astea acelasi preot a reusit sa-mi atinga sufletul prin slujba pe care ne-a tinut-o a doua zi la cununie. Cred ca fiecare simte, intelege, crede si se spovedeste in felul lui.
Carola77
non-membru, In data de 26/08/2010
Prima spovedanie... intr-adevar un subiect delicat pentru unii. Pentru mine a fost similar cu cazul Alexandrinei. Daca pentru ea mai existasera acele spovedanii 'de grup', ca sa le zic asa, pentru mine nu stiu sa mai fi existat vreun precedent; oricum nu unul de care sa imi aduc aminte. Si da, am avut emotii pentru ca niciodata nu am stiut ce urmeaza, ce si cum trebui procedat. Si da, am ramas putin dezamagita. Nu atat din pricina intrebarilor cat din ceea ce implica aceasta spovedanie in ritul ortodox. Nu vreau sa critic, pentru ca nu sunt in masura sa fac asta, vreau doar sa spun ca pentru a ne deschide sufletul si a ne linisti constiinta nu avem neaparat nevoie de intermediari.Trebuie doar sa vrem sa comunicam si sunt sigura ca EL ne va auzi, pe fiecare in parte, oriunde si oricand.
mariana blat
non-membru, In data de 27/08/2010
Sfanta Scriptura spune ca trebuie sa ne spovedim. Spune si de ce, pentru ca nu e om care sa nu greseasca. Greselile pot fi cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul. Omul trebuie sa-si faca singur o analiza a sufletului, sa constietizeze care ii sunt greselile si sa le marturiseasca. Omul trebuie sa se pregateasca pentru spovedanie inainte. Preotul poate intreba dar nu intotdeauna nimereste greselile oamenilor. Exista indreptare pentru spovedanie, cateheze in orice biserica unde omul intra in contact cu cele 10 porunci si le intelege. Daca nu s-a intamplat ca prima spovedanie sa fie completa omul se poate analiza si apoi la urmatoarea spovedanie sa marturiseasca ceea ce nu a stiut inainte cu precizarea ca n-am stiut pana acum. Datoria preotului este sa asculte marturisirile, sa dea canon daca este cazul (nu e vorba de o pedeapsa), sa dea un sfat spre indreptare. El nu poate sti pacatele tuturor oamenilor pe care ii spovedeste. Sfatuiti-va cu duhovnicul vostru ininte de spovedanie (omul isi alege duhovnicul potrivit).Sa va ajute Dumnezeu pe toti cei ce v-ati spovedit, sa credeti ca pacatele marturisite au fost iertate cu conditia sa nu ne mai intoarcem la ele. Nu exista legatura cu Dumnezeu in afara bisericii, nu exista marturisirea pacatelor Lui Dumnezeu decat in prezenta unui martor, preotul. Spovedania este o mare sfanta taina.
ceva verde
non-membru, In data de 28/08/2010
Eu n-am simtit niciodata nimic. Nici la spovedanie, nici in biserica, nici la ora de relgie. Si am renuntat. Cand eram mica credeam din obisnuita, pentru ca asa vedeam la parinti, rude etc. Apoi de frica de... necunoscut. Dar cand am mai crescut am devenit agnostica. Nu neg existenta unui zeu suprem dar pana la proba contrarie, cand mi se dovedeste existenta acestuia, am preferat sa fiu realista.
Spune-ti si tu parerea
Castiga puncte!
1 comentariu = 5 puncte
Publicitate
Tema emisiunii:
Despre frumusete si Kabbalah cu Thea Haimovitz
Frumoasa, mereu tanara si proaspata, spirituala si calda, tot timpul la curent cu cele mai noi trenduri in frumusete si sanatate: Thea Haimovitz este unul dintre cei mai ...[Citeste mai departe]
Vezi toate emisiunile
Puncte 121
Orice actiune pe 121 iti aduce puncte care iti genereaza beneficii in cadrul comunitatii si pot fi folosite si ca moneda in shop.
Citeste mai multe despre puncte



