World Class International continua extinderea retelei Al 6-lea club din Bucuresti, World Class UPGROUND aduce cea mai mare sala de forta din Romania La cererea segmentului corporate dar si a...

Ai cazut... Cum te ridici? (iohanna 30.11.2011 :: 1 comentarii)
Cu totii avem caderi, iar sportul si dieta sunt domeniile unde acestea sunt cel mai vizibile. M-am apucat si eu de regim acum aproape o luna si pe parcurs mi-am...

Despre Jane Fonda si prioritatile in viata (danielaf 15.11.2011 :: 1 comentarii)
Am inceput sa citesc cartea lui Jane Fonda, Prime Time, aparuta anul acesta la Random House. Mi-a atras atentia intr-un interviu in Harpers Bazar, editia americana din luna septembrie, unde...

Un exercitiu de vointa (danielaf 01.11.2011 :: 3 comentarii)
Sambata am plecat de dimineata sa rezolvam cateva lucruri domestice pe care le-am tot amanat de saptamani un control la ochi pentru sotul meu, o radiografie la un dinte naravas,...

Robert Dinescu, misiune in munti (admin 27.10.2011 :: 0 comentarii)
Cinci soldati ai Serviciului World Class SWC pleaca sambata, 29 octombrie 2011, impreuna cu sergentul Robert Dinescu, intr-o misiune speciala de o zi pentru cresterea rezistentei fizice, in Army Boot...

O strategie personala de fitness (danielaf 25.10.2011 :: 0 comentarii)
Am vazut aseara pe Facebook o poza funny dar care mi-a revenit in minte cand am inceput sa scriu blogul acesta. O prietena pe care am intalnit-o la ultimul 121.unplugged...

Te antrenezi singura sau in grup? (danielaf 18.10.2011 :: 5 comentarii)
De cand m-am intors din vacanta si mi-am reluat activitatea mai intens, ma preocupa ceva si simt nevoia sa iti impartasesc gandurile mele. De 4 luni ma antrenez sistematic si...

Incearca Zumba Fitness cu 121.ro! (iohanna 11.10.2011 :: 0 comentarii)
Zumba a intrat de vreo doi ani in programul salilor de fitness. Am auzit acum ceva vreme despre Zumba de la o prietena care voia sa faca miscare, dar nu...

Alearga pentru sanatatea ta! Sustine-i pe maratonisti! (iohanna 04.10.2011 :: 0 comentarii)
Iti place sa alergi Poate ca te numeri printre cei pentru care jogging-ul sau antrenamentele pentru crosuri, alergatul pe banda sau in parc sunt formele preferate de a face miscare....

Toamna se numara competitiile (90grade 27.09.2011 :: 0 comentarii)
Ne-am pregatit toata vara, e timpul sa ne verificam limitele.  Sezonul Competitional suna poate un pic prea apasator, hai sa-i zicem sezonul energiei, totul a inceput cu crosul Petrom, merg...

Gaseste un motiv sa alergi! (iohanna 20.09.2011 :: 0 comentarii)
Vara nu a plecat de-a binelea si noi inca mai visam la vacanta, chiar daca am inceput serios munca sau scoala. Toamna aceasta insa avem o multime de ocazii sa...

Tinteste, provoaca-te, autodepaseste-te! (90grade 13.09.2011 :: 0 comentarii)
Sunt momente in viata noastra cand vrem sa facem mai mult, sa ne demonstram noua ca putem. Astfel de momente sunt ca o sursa de energie pentru deciziile noastre viitoare...

Kangoo Jump pe acoperis! (danielaf 06.09.2011 :: 6 comentarii)
Sambata 3 septembrie ne-am intalnit la ultimul etaj al parcarii din Bucuresti Mall Vitan. The Roof Is On Fire promitea titlul evenimentului organizat de WCHA si, la figurativ, s-a intamplat....

O ora de foc Kangoo Jumps! (iohanna 30.08.2011 :: 0 comentarii)
Ai incercat vreodata Kangoo Jumps Sunt acele exercitii pe care le faci cu ajutorul ghetelor de Kangoo cu talpa arcuita. Poti sari in siguranta, poti face diverse miscari care te...

Pepenele rosu - un desert sanatos (iohanna 29.08.2011 :: 0 comentarii)
Este vreme pepenilor - rosii si galbeni, frumosi si parfumati, racorosi si sanatosi Kilogramul a ajuns in piata 40-50 de bani, deci pe un penene nici prea mare, nici prea...

Fructe de mare, un mod sanatos de alimentatie (90grade 23.08.2011 :: 0 comentarii)
Vrem sa practicam sport, vrem sa avem un program de fitness regulat, dar de multe ori neglijam alimentatia. In cele mai multe cazuri apelam la inlocuitori prafuri, shake-uri si alte...

Antrenamente de vacanta (danielaf 16.08.2011 :: 1 comentarii)
Am fugit de caldura din Bucuresti la finalul saptamanii trecute. Am profitat de week-end-ul mai lung si am luat drumul muntilor. Ce binefacere si ce bucurie sa poti sa te...

Esti in delegatie, cum faci sport? (90grade 09.08.2011 :: 0 comentarii)
E o intrebare foarte grea si depinde in primul rand de mai multi factori locatie, hotel, perioada delegatiei, tara orasul unde te duci. Vin si zic ca, indiferent care ar...

Unele lucruri nu sunt Q.E.D. (90grade 01.08.2011 :: 0 comentarii)
Q.E.D. quod erat demonstrandum Servus, Sunt Emanuil Rednic Elu si de astazi voi scrie pe Sheblogs despre pregatirile mele pentru cea mai importanta competitie si proiect personal - 90grade. Se...

O vara cu chef de miscare (danielaf 26.07.2011 :: 2 comentarii)
In caz ca nu ai observat, avem din nou ca partener pe sectiunea de Fitness World Class Health Academy.  Prietena si specialista noastra pe fitness Ana Cordea, cea care a...

Curatatoria ecologica de frici si griji (danielaf 19.07.2011 :: 6 comentarii)
O prietena a postat pe FaceBook ieri un indemn Daca poti sa predai cumva grijile, gandurile negre, fricile, anxietatile tale, vei gasi o mare usurare.  Nu e simplu sa faci...

Aerial Yoga sau gimnastica in hamac (iohanna 19.07.2011 :: 1 comentarii)
Vineri, 15 iulie am avut o intalnire 121.ro unplugged la sala BodyExprim si am experiementat un nou tip de antrenament Aerial Yoga. Acest tip de miscare combina principiile traditionale din...

Aerial Yoga, gimnastica si zbor (admin 12.07.2011 :: 0 comentarii)
Am aflat de un nou tip de antrenament si ne-am gandit sa il incercam impreuna. Este vorba despre Aerial Yoga, o combinatie intre gimnastica, yoga si zbor - , Da,...


Shape up cu Roxana Chiper! (ioana 07.07.2011 :: 0 comentarii)




Publicitate

Table 'one2one_sheblogs.proiect_detalii' doesn't exist