Tine legatura permanenta cu 121.ro Inscrie-te la Newsletter

[barboneli]

doamna michi, sa va dea dumnezeu sanate multa si viata lunga...am sorbit fiecare cuvintel si mi s-au umezit ochii de placerea cu care am citit ceea ce ati scris ...
tare frumos povestiti

asa e...! si sa nu mai laude pe altii atata.... ca nu merita !!!!

[michi 73]

Viata transata in felii -8.la tranta cu toti.
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 22 Noiembrie 2007 | 2 comentarii | 55 afisari

M-am angajat ca inginer stagiar la fabrica de acid sulfuric tupilata in padure la poalele muntilor. Directorul mi-a spus "stai doi-trei ani acolo ca inginer tehnolog si apoi te iau in centrala la tehnic". Cred ca sotul pusese pila ca sa am salariu mai mare cu prima de toxicitate si norma de sase ore/zi. Ca femee nu puteam face mare lucru decat sa-mi arunc zilnic ciorapii de nylon perforati de acid, sa ma ung cu strat gros de crema grasa ca sa nu ma mai intepe fata si sa fac cursuri de calificare cu muncitorii. Ne dadusera o camera intr-un apartament de doua, angajasem o ardeleanca pentru fetita si viata incepea sa curga monoton si previzibil. Ne certam sau maraiam zilnic caci sotul decidea in toate pentru mine, imi lua leafa,imi deschidea scrisorile mamei care ma invata in scris sa gatesc, imi cerea decont la piata dar imi si cumpara tot ce era mai frumos si mai scump fara sa ma intrebe.Singurul model de familie pe care-l cunostea era al parintilor lui lasati in urma cu douazeci de ani intr-un satuc izolat din Basarabia unde mama statea in picioare cand manca sotul si nu deschidea gura decat daca era intrebata.
In timp ce lucram la Combinat la vreo trei sute de kilometri de Bucuresti, dusmanii de clasa din apartamentul de la Bucuresti, motivati de ura si sfanta manie proletara au pus gand rau atat bietilor mei parinti cat si mie personal. Si-au dat seama ca am plecat cu copil cu tot in provincie si, casa fiind nationalizata, deci a statului, au inceput sa faca reclamatii si memorii ca ocup spatiul in mod abuziv. Inainte de 1960 nu incepuse constructia cartierelor-dormitor dar venisera multi tarani sa se califice la locul de munca in fabrici si uzine si criza de locuinte era ingrozitoare. Vecinii de apartament au cerut la militie, procuratura, IAL-intreprindere de spatiu locativ, chiar si la ministerul caruia ii apartineam sa mi se ia camera, sa mi se schimbe buletinul de populatie si, in final sa le fie lor atribuit, tovarasul sot fiind secretar III de raion. Sotia ducea memoriile si unde era cazul promitea plata in natura.
Auzind de aceasta poveste, responsabilul de strada, cel care detinea o copie dupa toate cartile de imobil si supraveghea cine vine, cine pleaca, -fost plutonier, acum pensionar- a venit la tata:
-Don’ doctor,don’colonel, de ce nu te duci dumneata la una din fete ca vine batranetea? Eu stau prost, dumneata ai o camera mare si frumoasa, imi place, asi lua-o.
Stiam de la sora mea care fusese amagita cu un post intr-un spital in provincie, ca un buletin de Bucuresti odata pierdut, pierdut era. Ori, nu ca mi-ar fi placut la nebunie capitala dar pe langa parinti aveam rude, prietene, amintiri. De ce sa rup cu toate astea? Sotul, care in general era Gica contra, de data asta a fost de acord.
-Doar n-o sa ramanem in fundatura asta toata viata. Du-te si cauta-ti serviciu!
Am luat copilul cu mine si am plecat val-vartej. Nu puteam risca sa raman casnica pentruca daca voia cineva sa-mi faca rau, mi-l facea. Legea era ambigua si desi cresteam un copil, puteam fi bagata la parazitism sau sa returnez banii de scolarizare pe facultate si concediile platite pentru studii. Am umblat din intreprindere in cooperativa, din fabrica in institutie, am depus cerere la toate ministerele care aveau tangenta cu meseria mea dar n-am obtinut decat cel mult promisiuni la calendele grecesti.
Faptul ca eram tanara si prezentabila era un mare desavantaj.
-Da,ori ba?
-Ba.
Pana la urma am gasit un post la o sectie in profil, la mama dracului inafara orasului. Aici nu mi s-a cerut ” da, ori ba” ci sa lucrez numai in schimbul trei.
-Cum asa? Am copil mic.
-Ceilalti ingineri de tura sunt bolnavi saracii, nu-i pot pune noaptea. I-am sfatuit sa nu-si scoata certificate medicale ca nu da bine la muncitori.
Am inghitit gogorita pe nemestecate si am acceptat. Ce puteam face?
In sectie chiar mi-a placut. Eram sefuleasa si-mi faceam meseria. Nu puteam inchide un ochi chiar daca sectia nu lucra din lipsa de materie prima. Barbatii aduceau tiganci din cartier, furau metanol din cisterna, il filtrau prin miez de paine, puneau slana la prajit pe mantaua incinsa a reactoarelor si se puneau pe chef. Trebuiau impiedicati. In sectie erau materiale inflamabile si oricand putea izbucni un incendiu sau explozie de proportie cu victime si inchisoare pe viata pentru mine. Nu puteam risca. Nu stiam ce e aia, dar mi-am facut o garda personala, un bodiguard, adica o namila de muncitor mai in etate care ma pazea ca pe ochii din cap. Faceam turul sectiei din ora in ora, verificam si notam parametrii tehnologici (pe atunci nu era computerizare ci doar niste amarate de AMC-uri adica aparate de masura si control). Eram foarte atenta la cei treizeci de oameni din tura. Sa nu doarma prin conductele calde in special vara cand erau obositi. Multi erau de la tara si ziua isi lucrau pamantul sau roboteau in gospodarie si noaptea veneau sa se odihneasca in tura; sa nu paraseasca locul de munca ca sa se duca dupa gagici in cartier; sa nu bea butanol, metanol si ce se mai gasea prin sectie. Cand un muncitor venea beat sau se imbata in timpul serviciului era dat imediat afara. Daca se prezenta la mine si-mi spunea:
-To’asa inginer, am tras azi la masea ca (urma motivatia).
-Bine Nelule, du-te acasa, nu-ti tai ziua dar sa nu se mai repete.
Asa imi faceam prieteni, oameni care ar fi sarit si in foc pentru mine. Altii insa, fie fosti puscariasi, fie inraiti de mizerie sau drame personale erau nerecuperabili. Scriau pe coridoare si pereti prostii despre mine si cu mine. Saracul caine de paza bodiguardul, le stergea sa nu le vad dar acolo am aflat si alte cuvinte de larga circulatie nationala, inafara celor care care incep cu f… si p…..
Intr-o zi m-a chemat la organizatia de baza secretarul de partid.
-Tovarasico, noi te-am urmarit, te-am analizat, am vorbit si cu tov. secretar de la UTM, e cazul sa te reprimeasca in organizatia de tineret. Stai acolo un an si apoi intri in partid.
I-am multumit si am inceput sa ma gandesc cum sa fac sa nu intru in partid desi ar fi fost o garantie privind ascensiunea profesionala. Cu dosarul pe care-l avea familia mea cu unchi si matusi sau veri in puscarii, trebuia sa stau in banca mea. Si bine am facut. Dupa trei ani de scimbul III am reusit sa ma transfer in institutul in care lucrasem ca adolescenta, de data asta ca inginer proiectant gradul II, cu salariu bun si acord.
Cu sotul lucrurile mergeau din rau in mai rau. Se transferase in Bucuresti la acelas institut si zi de zi ne certam. No comment!
Am hotarat sa divortez cu orice risc. Trebuie scris insa despre mentalitatea colectiva si cum puteai divorta in anii 60.Lumea se crucea: nu ma insela ,nu-l inselam; nu ma batea, nu-l bateam(desi as fi vrut cateodata, cand ma enerva prea tare,dar cum, cand aveam putin peste un metru cincizeci?)
-Esti nebuna, cum lasi copilul fara tata?
-Dar viata mea nu conteaza?
Ma saturasem pana in gat de sfaturi, confesiuni de la alte femei (m-am sacrificat pentru copil) si prognoze (ai sa ajungi rau). Parintii erau contra divortului (ce ai sa te faci singura cu copil? cine are sa te mai ia?). Nimeni nu-mi dadea voie sa-mi hotarasc soarta. Nu vorbesc de presiunile din institut unde pornise impotriva mea pe toti de la director pana la sindicat sau colegi de birou.
Procesul a durat aproape trei ani. Trei ani in care am locuit in aceeasi casa: eu cu fetita si parintii intr-o camera, el in alta, intrusii care tineau cu el in a treia. De frica sa nu-mi ia fetita am trimis-o cu mama la sora mea in provincie si eu am ramas cu tata pe baricade. Va inchipuiti. Intai ne-au trimis la comisia de impaciuire. Ne-au dat termen de gandire de vreo jumatate de an. La prima instanta, pentruca el se opunea, a durat vrun an si mi-au respins actiunea ca nefondata. Judecatorul mi-a facut si morala, cica sa-mi bag mintile in cap si ce e aia nepotrivire de caracter in conceptii, ca el stie de altfel de nepotrivire de caracter, ori aveam un copil impreuna? Imi luasem avocat dar nu a facut fata liniei de partid care hotarase trainicia casatoriilor. La apel, inca un an pierdut. Mi-am luat doi avocati. Ei sustineau ca trebuia sa fi platit pe cineva care sa spuna ca a vazut cu ochii lui cum sotul ma stalcea in batai, ca venea beat acasa si se culca cu toate femeile. Odata ca nu era adevarat, nu puteam minti in halul asta, apoi la Tribunalul Suprem nu aveam voie sa vin cu probe noi ori eu nu am mintit sau exagerat cu nimic. Cum am castigat dupa aproape trei ani? Am lasat avocatii sa spuna despre art. si art din Codul Civil si vazandu-i pe judecatori plictisiti am cerut cuvantul ” Tovarasul presedinte, eu sunt o femee educata in epoca noastra, sunt UTM-ista, mi s-a spus ca femeea e egala in drepturi cu barbatul, ca e libera sa-si hotarasca soarta, nu mai e obiect in casa sotului cum era pe timpuri.Stau pe picioarele mele, am facut facultate in timp ce munceam. Cum am sa-mi educ copilul sa fie un om nou daca va creste intre doi parinti care nu se inteleg?.Cum am sa mai cred ca femeea e egala in drepturi cu barbatul? ” Si da-i cu exemple pregatite de acasa luate de prin carti si in special cele despre bravele femei sovietice care-si cresteau singure copiii. Nici nu-mi mai trebuia sentinta scrisa. Am vazut in ochii lor” daca ne punem cu nebuna, asta cine stie unde ne reclama, nu vezi cum pune problema politic? Dam de belea. Da-o dracului, sa-i dam divortul”
Aveam 28 de ani, eram divortata, cresteam un copil, stateam in aceeasi camera cu parintii, la serviciu femeile se uitau chioras la mine iar barbatii imi zambeau cu subinteles, dupa zece ani de serviciu nu aveam un ban deoparte si ce pune pe mine (imi retinuse in camera lui toata imbracamintea),nu-mi puteam gasi un prieten de frica sa nu ma dea la "morala proletara" si totusi eram bucuroasa ca pusesem ordine in viata mea si de aici incolo totul va depinde de mine. Asa credeam.
Dupa catva timp, in cadrul campaniei ” femeile, tovarasele noastre, sa le promovam”, am fost selectata sa lucrez in minister.

[michi 73]

Viata transata in felii -

9.Inca un dosar?
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 24 Noiembrie 2007 | un comentariu | 58 afisari

In anii urmatori, trei, s-au inchis toate conflictele, au disparut unul dupa unul toate necazurile si mi s-au deschis oportunitati la care nu visasem niciodata. Parca erau cortine care ridicandu-se lasau privirii un decor mirific.
Parintilor li s-a retrocedat apartamentul dupa aproape douazeci de ani de nationalizare si cincisprezece de stat cu dusmanii in casa. Imediat dupa moartea suspecta a lui Dej, la partid venise un secretar general tanar, curajos, nationalist si cu deschidere spre lumea din afara. Era tovarasul Nicolae Ceausescu. Acesta, pentru a-si face popularitate a luat niste masuri minime dar intens mediatizate. Printre ele, retrocedarea catorva zeci de proprietati din cele cateva sute de mii luate cu japca. In lista de o pagina era si unicul nostru apartament de trei camere. Reparatia a fost bifata si a dat bine in occident. Vecinilor nostri de apartament-dusmani de clasa si spatiu locativ,- li s-a dat o garsoniera intr-un bloc la marginea orasului. Au fost multumiti ca au trecut pe termoficare, problema incalzirii in casa noastra fiind atroce.
Alte deschideri favorabile care s-au succedat una dupa alta: mama a avut curajul sa se opereze si se simtea bine; tata, desi pensionar, lucra in continuare la o circumscriptie medicala in Bucuresti si incepuse sa se redreseze financiar; fetita era sanatoasa, cuminte si manifesta un real talent pentru muzica si pictura.
O mare realizare a fost evacuarea fostului sot din apartament abia la un an de la pronuntarea sentintei definitive prin care mi se incredintase fetita spre crestere si mi se atribuia spatiul de locuit. Nu voia sa plece.Desi nu eram membra de partid am apelat la secretarul organizatiei:
- Ajutati-ma, stau cu copilul si batranii in aceeasi camera in casa noastra.I-am platit chirie anticipat la o camera, am tocmit camion sa-i transporte lucrurile, cand vin executorii ori e in delegatie, ori se face bolnav
-Am sa vad ce pot face.
Dupa cateva zile aveam casa libera dar cu o conditie pusa de secretarul de partid: sa nu cer partaj.
Oare cat o fi primit tovul din suma mare stransa la CEC si din leafa mea?
Au mai trecut doi ani, incepusem sa ma distrez, ca orice femee tanara si divortata avusesem vreo doua relatii fara implicatii si fara complicatii cand, intr-o seara in pauza unui concert la Ateneu am zarit in foaier ochii verzi care m-au urmarit ani de zile. Fusese ca un trasnet pe capul si in inima mea cu zece ani in urma cand l-am vazut prima oara intr-o excursie pe crestele Fagarasului. Au fost doua saptamani in care am trait sublimul, ne-am mai vazut de cateva ori in Bucuresti apoi a disparut cu o bursa de studii in SUA. Era medic si nepotul ministrului sanatatii si in aceasta calitate a primit bursa. Aflasem ca se si insurase intretimp asa ca toate puntile erau sfaramate. Totusi, paralel cu viata cotidiana cu urcusuri si coborasuri, nu era zi sa nu ma gandesc la el fara speranta si fara regrete. Devenise un mit, o religie. Ma recunoscuse, era singur si disponibil pentru o noua relatie dar ochii lui verzi nu mi-au mai spus nimic. Ani de zile construisem o himera care nu mai corespundea realitatii dar n-am regretat niciodata ca am fost sustinuta de acest vis.
Dupa catva timp l-am cunoscut la un ceai pe cel care avea sa-mi devina sot. Cred ca din prima zi am stiut ca nu ne vom mai desparti si iata, au trecut aproape patruzeci si cinci de ani de cand suntem impreuna.
Avea un mare necaz: dupa revolutia din Ungaria din 1956, cand a ajuns viitura si in invatamant, a fost dat afara din Politehnica cu cateva luni inainte de absolvire. Tatal lui, inginer si fost director la o mare uzina fugise in 1948 din tara; mama, care a vrut sa-l urmeze a fost denuntata de o prietena si deportata la Canal. Copiii au ramas in grija bunicii, fosta invatatoare, care le-a spus, ca in conditia lor de copii fara mama, fara tata, fara avere, singura cale de a razbate in viata e invatatura. Adolescentul de paisprezece ani si mai apoi tanarul studios nu a stiut altceva decat carte si carte, note de 10 si sefie de promotie.
Dupa ce ne-am casatorit totul ne-a mers din plin: sotul a fost reprimit in facultate la seral si si-a terminat studiile; castigam bine amandoi-el, in proiectare avea acord, eu, in minister,salariu nominal mare; ne-am luat masina, Dacia 1100; dumineca ieseam cu prietenii la mici la iarba verde; incepusem sa strangem bani de apartament la bloc; fetita intrase la scoala, lua numai zece si se intelegea bine cu noul ei tata. Cel mai important dar cel mai important lucru era ca ramasesem insarcinata.
Au asteptat pana am terminat concediul de maternitate. In perioada aceea, dupa aparitia in 1966 a decretului prin care femeile pana in 45 de ani trebuiau sa nasca patru copii, unei mame cu copil abia nascut nu i se putea clinti un fir de par din cap.
M-am prezentat la directorul general sa-i spun ca am revenit la serviciu si sa-i arat pozele cu bebelusul, caci totdeauna ne-am inteles foarte bine.
-De ce n-ai mai stat acasa tovarasa? m-a intrebat cu un ton iritat fara sa-mi mai spuna pe nume ca inainte.
“Iar l-a smotruit ministrul si isi varsa nervii pe mine” mi-am zis.
In biroul in care lucrasem pe branci trei ani, aproape nu mi s-a raspuns la salut. Erau cu totii foarte ocupati. “Va trebui sa organizez astfel lucrul incat sa nu mai lucreze in salturi. Am sa le arat pozele de la botez la sfarsitul zilei.”
Dupa jumatate de ora m-a chemat directorul adjunct, un tip foarte rasat si finut, ratacit printre cizmele din minister.
-Ei, cum merge casatoria? Spune sincer, asa ca te-ai gandit sa-l lasi? Ar fi mult mai bine pentru tine.
“Ce bate campii asta? A! Scarbele de colege geloase au inventat prostii despre sotul meu, ca ma inseala, ca l-am prins. Nu le-ar fi rusine!”
Mi-am pus in ochi privirea metalica pe care o invatasem la fabrica atunci cand voiam sa fiu dura si i-am raspuns intepata:
- Da’ de ce sa divortez tov.director? Ne intelegem perfect, se poarta frumos cu fetita, acum avem si copil (si apasat) nu ma inseala, dece sa-l las?
S-a uitat la mine surprins.
-E ora zece, du-te acasa la copil si mai gandeste-te.
In biroul meu unde m-am dus sa-mi iau geanta, colegii, in continuare cu ochii pe hartii. Am asteptat cateva secunde in usa, sa-mi zambeasca cineva, sa am motiv sa arat pozele bebelusului, sa ma mandresc cu el. Nimic.
Am plecat ingandurata si convinsa ca mi se pregateste ceva.Dar ce?
A doua zi, directorul adjunct m-a asteptat la usa liftului. “Asa deci,nu mai am voie sa intru in birou.”
M-a invitat in sala de consiliu unde stiam ca se luau hotarari importante.
-Mai fato,nu era permis ca la 30 de ani , cu un copil de gat sa judeci cu c…si sa te mariti cu Mastroiani asta al tau.
S-a declansat in mintea mea scenariu dupa scenariu. “Ce facuse atat de ingrozitor barbatul meu si se ascunsese de mine? Valuta? Nu. Cerere de emigrare? Nu. Furt de documente secrete? Nu.”
-Stii tu cine a fost ta-su? Stii ca ma-sa a vrut sa fuga cu un avion? Stii ca el, prima data cand a invatat, a papat banii tarii, ca noi l-am scolarizat pe gratis si el nu merita ca il avea pe ta-su fugit. Zicea ca e disparut? Ha, ha! Va sa zica stim noi, ca ta-so e profesor in America si el ii zice disparut. Hai,ca-mi place!
Am rasuflat usurata.”Barbatul meu nu a facut nimic. Era o neintelegere caci fusese reprimit in facultate fara sa i se impute ceva. Abia cu o luna inainte Ceausescu luase pozitie impotriva invaziei sovieticilor in Cehoslovacia si tot poporul l-a ovationat. E pur si simplu o neintelegere si au sa-si ceara scuze. Doamne, ce si-a lepadat directorul masca de rasat si finut. E o cizma, cizma-sef.” am gandit eu amuzata.
A treia zi la fel. A patra:
-Zici ca esti desteapta? Ai dat-o in bara rau de tot. Nu puteai sa iei si tu un barbat cu origine sanatoasa? Sau sa nu te mariti, sa traiesti cu cine ti-o place si sa faci cariera? Ministrul adjunct de doua ori mi-a spus sa-i fac trampa cu tine ca te place, dar tu nazuroasa, te faceai ca nu pricepi. Acum,ai trecut de treizeci de ani, te treci, n-ai sa mai faci nici cat o ceapa degerata.
Simteam ca ma evalueaza ca pe o vita la iarmaroc. M-am ridicat sa plec. M-a oprit cu un gest categoric.
-Stai sa-ti spun ce n-am zis la nimeni. Crezi ca m-a facut mama director? Lucram la amoniac si incepusem sa scuip sange de la gaze. Intr-o vizita la uzina, secretarul cu propaganda de la judet, m-a tras deoparte si mi-a zis “Ia-o pe fiica-mea si te fac om”. Am lasat -o plangand pe profesoara la care stateam de patru ani si m-am insurat cu zbanghia. Intr-o luna am fost in minister. Mi-a facut doi baieti, pentru ei ma zbat.
Am simtit cum ma cuprinde greata la propriu. M-am ridicat si am pasit incet prin sala mare cu frica sa nu vars. Era decompensarea dupa incordarea prin care trecusem, bucuria ca sotul nu are nicio vina si hotararea pe care deja o luasem.
In urma mea confesiunea continua.
-Femei?Cate vrei, pentru un transfer, pentru o detasare.
Am inchis usa si in spatele ei am auzit “Proasta naibii, si-a facut-o cu mana ei”
M-am dus la toaleta, m-am spalat pe fata, m-am fardat, am luat un un napoton si am intrat la ministrul adjunct, cel cu trampa, trecand peste secretara contrariata.
-Dati-mi transferul.
A ridicat surprins ochii din hartii, am vazut ca o secunda in privirea lui un licar, o chemare de barbat, dupa care distant, mi-a semnat hartia.
Directorul adjunct ma astepta pe coridor. Isi reluase aerul distins de om rasat.
-Sa stii ca am facut tot posibilul sa nu pleci. Mi-am riscat scaunul dar securistii nu si nu, nu te vor in minister. Lasa ca prind o conjunctura si te aduc inapoi.
Dadu sa-mi sarute mana.
-Pastele ma-tii de nenorocit, jigodie imputita!
Nu mai vorbisem niciodata, nimanui asa.
Mi-au dat transferul la institut, acolo unde cu aproape douazeci de ani in urma, absolventa de scoala tehnica cu diploma de merit, m-am calificat sa frec podelele si apoi, cu patru ani in urma eram sefa de colectiv.
Au mai fost hartoape in viata mea dar au fost usor de trecut caci capatasem experienta, stiam sa le evit.
Au venit insa alte provocari: lipsa alimentelor, cozile, frigul din apartament, penele de curent. Trebuia sa invat sa supravietuiesc, ca toata lumea de altfel, in conditii de criza.
Ca mama si sotie trebuia sa-mi ocrotesc familia.

[michi 73]

Viata transata in felii -10. anii 70-80
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 24 Noiembrie 2007 | un comentariu | 113 afisari
Din perioada 70-80 nu-mi aduc aminte evenimente sau fapte iesite din comun,viata noastra intrand in normal, normalul acelei epoci.
Ne mutasem la bloc, noi la trei camere, parintii la doua, in acelas imobil. In cartierul in care locuisem atati amar de ani, bine zis amar dar nu tot timpul, nu era nicio sansa sa se traga gaz metan si sa rezolvam problema incalzirii. Parintii au vandut si cu banii jos, au obtinut caldura si apa calda dar un spatiu de cateva ori mai mic (lasa mama, are sa-ti fie mai usor sa tii casa) iar noi trei camere cu aconto cam cat sase lefuri de ale amandurora si rate pe cincisprezece ani.
La cutremur nu am mai zis, ca in 40 ” aiasta a fost viata me” ci, ne-am luat copiii si am coborat in fata blocului. Surpriza a fost ca acolo l-am gasit pe tata, om de peste 80 de ani, bolnav, care impreuna cu mama au ajuns primii jos. Se cunostea ca fusese un militar care stia sa ia decizii imediate. Aveau cu ei geanta cu acte , o patura si scaunelul pe care sedea caci suferea de picioare. Noi, tineri, sub patruzeci de ani, pana am convins-o pe fata sa lase cursul de biochimie ca a doua zi oricum nu se va tine examenul, pana l-am strunit pe cel mic sa-si puna ghetele si hainuta pe el, pana am cotrobait dupa bani (dar dupa acte, nu) am intarziat zece minute.Putea sa ne prinda o replica sau sa cada scara,nu aveam disciplina militareasca.
Ne mergea bine cu conditia sa stam in banca noastra. Si mie si sotului ni se inoculase ideea ca suntem salariati de categoria doua care trebuie sa munceasca dublu fata de altii. Nici nu ne trecea prin cap sa emitem vreo pretentie sa ne trimita in delegatie pe lucrarile noastre sau sa capatam alte privilegii. Aveam creerele spalate.
Aceasta conceptie am avut-o pana cu vreo doi -trei ani inainte de caderea lui Ceausescu.
Colegii mergeau vara cu autoturismul propriu in Europa, cu salam, ardei grasi si oua fierte in portbagaj, dormeau prin parcari in masina-ce sa faca?Li se dadea voie sa aiba asupra lor doar 50 dolari. Pe noi si dela “o zi la Ruse la cumparaturi” ne-au respins.
Am vazut mereu aceleasi tari: tara Oasului,a Barsei, a Lovistei, a Fagarasului s.a.m.d. dar am avut concedii de vis. Luam copiii, cortul cu anticamera si prelata, mobilierul de camping, butelia poloneza cu arzator si bec de iluminat si plecam unde vedeam cu ochii. Ne faceam tabara la poalele Retezatului, in Ceahlau sau la Sapanta si an de an, vedeam pe cer ploaia de stele, ascultam linistea noptii sau oracaitul broastelor. Noi, oraseni depersonalizati, care traiam in celule de beton, traiam un sentiment unic de confundare cu natura. Doamne ce frumoasa tara aveam si ce fericiti puteam fi!
Au incercat de vreo doua ori sa ne arate pisica. Soacra-mea, femee la peste 65 de ani a reusit sa obtina o viza si a plecat glont in strainatate sa-si recupereze dupa doua zeci de ani sotul. L-a gasit insurat si deloc dispus s-o ajute. S-a angajat la o familie de milionari americani imbogatiti din petrol,oameni fara maniere si educatie, le organiza petrecerile, vorbea franceza, era platita pentru ca era stilata. Dupa ce a obtinut cetatenia a vrut sa ne cheme dar eu m-am opus caci ar fi trebuit sa-mi parasesc fata (nu era fiica naturala a sotului), parintii batrani si bolnavi care mi-au fost alaturi toata viata si acolo s-o iau de la capat.
Credeti ca ne-a felicitat cineva? Dimpotriva. Sotul a fost dat afara din institut mutandu-l cu un etaj mai jos la sectia de proiectare a uzinei, i s-au dat aceleasi lucrari, aceeasi leafa si acord dar s-a bifat la secu' ca dusmanul de clasa nu mai lucreaza in institut.Eu care ajunsesem consilier si trebuia sa verific si sa avizez lucrarile colegilor, dintre care unele cu caracter secret, m-am trezit cu avizul de BDS (biroul de documente secrete )retras, deci, in imposibilitate de a-mi exercita functia.
Nu mai aveam 30 de ani sa se joace cu mine cum vor ei. L-am chemat pe colonelul de securitate (un tovaras care-si pierduse un picior intr-o confruntare cu spioni in Elvetia) care raspundea de toate institutele de proiectare si am intrat tare in el. Eram hotarata sa nu mai accept nicio porcarie.
-Cum, cand muncesc aici de atat timp, cand sunt cunoscuta din copilarie, cand n-am plecat din tara desi puteam s-o fac legal, cand sotul a muncit si a invatat in acelas timp (mai pusesem aceeasi placa si la divort), cand i s-a reparat nedreptatea facuta, cand e fruntas la locul de munca, Dstra ma aruncati ca pe o masea stricata?
-Tovarase,-i se adresa sefului de compartiment-in momentul asta o repui in drepturi.
In rest,nu am avut tsunamisuri,cu exceptia faptului ca s-a prapadit tata. Stiam ca asa trebuie, ca e mai bine si pentru el si pentru noi, ca-i venise vremea. N-am putut sa-l plang decat dupa trei saptamani, in concediu, cand am realizat pierderea si mi-am adus aminte cat m-a iubit si cat l-am iubit-ca si pe mama dealtfel-si ce multe lucruri bune m-a invatat.
Eram foarte atenta la evolutia copiilor. Alta cale decat invatatura nu era pe atunci. Am facut imprumuturi la CAR pentru plata meditatiilor. Cu fata nu am avut nicio problema cu invatatura sau comportamentul si poate de aceea m-am ocupat mai putin de ea. La o concurenta de opt pe loc, a intrat a treizecea din patru mii de candidati la medicina. In ultimul an de facultate s-a imprietenit cu un coleg de grupa cu care s-a casatorit.
Cu baiatul am avut de furca. Cu unsprezece ani mai mic decat sora-sa nu stiu cat de mult era rasfatatul casei (poate), stiu insa ca mi-a scos peri albi, deci a trebuit sa ma vopsesc(aiurea!, aveam peste patruzeci de ani, ce mai voiam?). In orice caz, odata pe saptamana, sotul, direct de la serviciu,pe nemancate, trecea pe la scoala la diriga sa vada ce reclamatii mai sunt. Aia, aia, aia. A culminat cu una riscanta.
-Tovarasul…nu mai ascultati Europa Libera de fata cu copilul, ca a doua zi le face un rezumat copiilor cu ce a auzit. Mi-a spus o fetita in care am toata increderea. Eu sunt secretara de partid, va dati seama in ce situatie ma puneti. Cat despre invatatura, branza buna..are cap excelent, dati-l la Sava sau Lazar sa fie stimulat, nu-l lasati din haturi ca ar fi pacat de el.
Am continuat sa ascultam Europa Libera, dar dupa ce se culca baiatul. Puneam prosopul pe aparat sa nu auda vecinii si incet, incet, incepeam sa ne trezim din conditia de roboti cu creerul spalat.

[michi 73]

Viata transata in felii -11. anii de criza.
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 25 Noiembrie 2007 | 2 comentarii | 75 afisari

Primul semnal l-am avut de Paste, in 1980. N-au bagat oua (limbajul curent era: se baga, se da, a adus) decat in Sambata Mare, in urma insistentei moderatilor din partid. Cine nu avea rude la tara cum eram noi, risca sa faca Pastele fara un ou rosu. Toata saptamana, dupa program, am pieptanat cartierele pe baza indicatiilor telefonului fara fir: se baga in Berceni, se da in Militari, au fost in Colentina. Ajungeam acasa franta pe la sapte seara, fara nici macar un ou de bibilica in sacosa. Mi-aduc aminte cum in acea Sambata in care ar fi trebuit sa fac drobul, stufatul si friptura de miel am stat cinci ore la coada pentru doua cartoane de oua.
Al doilea semnal a venit la nunta fetei mele, in 1981. Pe atunci se facea mai rar nunta la biserica; se chema preotul acasa. Era mai prudent asa. Pe moment nu pateai nimic dar erai notat in dosar si cand venea vremea sa fi sapat sau dat jos, in special pentru membrii de partid se punea problema, mersul la biserici era unul din piroane pe care ti le bateai la sicriu.
Masa am facut-o acasa in apartamentul nostru si al mamei incapand in total,cu inghesuiala 70 de persoane. La nunta fetei am avut de toate gratie rudelor de la tara ale ginerelui dar am observat ca nu se mai gasea cafea naturala. Am rascolit tot orasul, am oferit pret dublu-nu se gasea.Nu aveam relatii la shop si riscam sa ramanem fara. Pana la uma mi-a facut rost la suprapret un fost muncitor de la fabrica al carui frate era vaporean. Pana la revolutie n-am mai baut curent cafea-cafea; pachetul auriu de Wienner-o cafea fara aroma- il tineam ca pe ochii din cap pentru doctori sau alte obligatii. Alimentarele erau inundate de munti de nechezol fabricat din orz prajit cu potential cancerigen. Cui ii pasa?
Inca de la venirea sa la putere in 1965, Ceausescu a lucrat an de an la crearea unei imagini favorabile. Aparea populatiei inclusiv fostimei adica “paturii reactionare” ca un opozant al rusilor, un nationalist, un moderat, un prooccidental. De doua din masurile lui populiste am profitat si noi: restituirea apartamentului si promovarea mea la minister (mai bine ma lipseam!)
Dupa 1968, anul maximei sale popularitati, incet, incet a inceput sa stranga surubul. Intai revolutia culturala, apoi desvoltarea cultului personalitatii, sa nu mai vorbim de aplicarea ad literam a Decretului din 1966 pentru sporirea natalitatii, depopularea satelor, industrializarea fortata fara o baza de marketing si altele.Pentru aceste fabrici si uzine care ilustrau megalomania tovarasilor, trebuiau importuri de oteluri, aparatura, knowhow(tehnologie) asa ca ne-am trezit in 1980 cu o datorie externa de 10 miliarde de dolari. Nu avea nicio notiune despre afaceri care se realizeza din bani imprumutati si, cum era si fudul, a gasit ca si singura solutie, plata rapida a datoriei externe.
Tot atunci incepea si constructia Casei Poporului, a doua cladire din lume dupa Pentagon, cu o suprafata desfasurata de 300000 mp.Valoarea constructiei la momentul 89 era de cca 3 mld .dolari. Deci insumat trebuiau platiti repede, 13 miliarde de dolari.Cine trebuia sa plateasca? Noi. Cum sa platim? Prin reducerea drastica a consumurilor de tot felul.
Nu discut ca un cartier istoric cu 40000 locuitori a fost facut tabula rasa sau ca s-au demolat monumente importante ca Manastirea Vacaresti, Spitalul Brancovenesc, Arhivele Statului, ca au fost demolate biserici, altele stramutate, ca au fost razuite sate in care gospodariile cu curti si acareturi au fost inlocuite cu apartamente la bloc confort III. Totul cadea la simplul gest facut cu mana.
Voia orase total depersonalizate in care oamenii sa locuiasaca in blocuri in care puteau fi supravegheati, sa manance in gamela la Circurile Foamei-cantine uriase pentru populatia unui cartier,ramase neterminate-, sa-i vada la televizor numai pe el si ea in cele doua ore de emisie, femeile trebuiau sa faca patru copii pana la 45 de ani. Cine nu avea copii, fie ca medical nu putea, fie ca era vaduv sau necasatorit, calugar sau calugarita, femee sau barbat trebuia sa plateasca o taxa pe celibat.
Acestea erau conditiile din anii 80.
Plata datoriei externe s-a facut prin reducerea aproape in totalitate a importurilor, ocazie cu care datorita lipsei pieseleor de schimb sau a materiilor prime, fabricile nu mai functionau nici la parametrii, nici calitativ. Productia era orientata cu preponderenta spre export dar preturile obtinute erau foarte mici. Desi vedea ca nu obtine mare lucru,marea cantinuu exportul reducand consumul populatiei pana la absurd. De exemplu citrice si banane se aduceau odata pe an de Craciun, in cantitati foarte mici si numai in orasele mari. In 90, adolescenti de 17-18 ani nu vazusera pana atunci o banana.
Dar ce m-am apucat sa fac aici economie politica? Nici vorba.Trebuie sa explic cauza degringoladei, radacinile revoltei din 89, chiar daca azi e un subiect plictisitor si toti care cititi aceste randuri sariti paragrafele de mai sus.
Dupa 1981 au inceput sa dispara: carnea, branza, ouale, salamul. In provincie se introdusesera cartele cu 1 kg. de faina, unul de zahar, unul de ulei si cinci oua/luna. Si in Bucuresti in cadrul programului de alimentatie stiintifica a ministruluilui Minculescu a fost o perioada cand se rationalize branza la 7 gr/om/zi, ceeace insemna 200 gr/luna luate odata; deasemeni a fost un timp cand iti taia salamul cu soia in cateva bucati ca sa nu-l pui la uscat; painea s-a dat un timp pe buletin si la usa magazinului de regula te astepta un taran/taranca sa i-l imprumuti pe al tau. Aveai dreptul la 30 l de benzina/luna dar nu aveai voie sa iesi cu masina in fiecare duminica ci din doua in doua saptamani. Sa fie clar, nimeni nu ma discrimina pe mine si familia mea. Daca aveai relatii la restaurante, cooperative, macelari, militie, nu aveai probleme dar nici habar nu aveai de realitate.
Viata femeilor era in strada intr-o continua cautare. Trimiteai si copiii la cozi dar ei se distrau ca se intalneau cu colegii, o trimiteai pe mama cu scaunelul dar si ea se distra ca vorbea cu vecinele, numai tu, ca femee adulta, fara pile si relatii erai haituita. Cumparai in prostie, chiar daca aveai congelatorul plin si camara gemea de sticle de ulei si de hartie igienica, cumparai de frica faptului ca n-ai sa mai gasesti altadata. Eram cu toate trase la indigo si alergam ca bezmeticile pe drumuri sa mai luam ceva.
La serviciu nimeni nu mai avea nicio retinere. Criticam pe sleau partidul si ne intrebam cu glas tare cat vor mai trai cei doi? Ii urmaream lui semnele de batranete, vocea schimbata, tremurul mainilor si petele de pe fata si nu-i mai dadeam mai mult de doi-trei ani. Despre ea, se auzise din surse nesigure ca ar avea cancer si din surse sigure ca-si schimba anual sangele la Viena. Il asteptam pe Nicu,printisorul, care cel putin in Sibiu bagase mancare sau pe unul Iliescu de care, ca un facut auzeam din ce mai des, desi nu-l vazusem niciodata. Oare de ce?
In familie cel mic a ajuns la vremea admiterii la facultate si din orgoliu sa nu ramana mai prejos decat sora-sa se hotarase si el pentru medicina. Am facut un CAR si i-am pus meditatori cunoscuti. Mi-aduc aminte cum cel de la anatomie avea o adevarata industrie, ca Patriciu la arhitectura.Facea meditatii cu grupe de 10 copii odata: in apartamentul de doua camere erau doi tineri la bucatarie, doi in dormitor, patru in sufragerie, unu la baie si unul pe balcon. Avea un sistem informational bine pus la punct. Scria pe caiet catre parinte “Magarul iar a venit cu tema nefacuta, imi dati banii degeaba” Cea de chimie, la fel, cica baiatul nu avea baza. La fizica mergea bine dar nu voia cariera tehnica poate ca sa nu-i faca pe plac lui ta-su.
La medicina se anuntau tot 4000-4500 oameni pe 500 de locuri. Ce ma faceam? Daca nu intra il lua la armata si putin probabil sa mai fi facut ceva dupa intrerupere. Doar cu diploma de bac. ce sa faci in viata, intr-o economie de stat? Eram amarata, imi reprosam ca nu am fost mai dura cand era mic dar si asa sora-sa imi reprosa ca ma tin numai de coada celui mic. Cu autocritica nu faceam nimic, imi trebuiau solutii. Le-am gasit.
Am cerut sa fiu pusa cateva sambete si duminici ofiter de serviciu. Incepand de sambata de la la ora 13 pana luni dimineata eram ofiter de serviciu; in continuare imi faceam serviciul pana la ora 16. Asa am prestat patru saptamani dar am castigat 16 zile de recuperare pe care le-am lasat pe mai tarziu pentru admitere. Datoria mea era sa stau intr-o camaruta mica, cu un radiator mascat la teren, sa raspund si sa redirectionez telefoanele dela uzinele din tara. Odata mi s-a raportat un incendiu minor noaptea. Parca eram dispecer la pompieri desi unitatea din localitate isi facea treaba si a stins repede focul. Cred ca au fost douazeci de telefoane de la Cabinetul ministrului pana la secretariatul CC ca sa verifice in “timp real” ce se intampla. Ce prostie! Ce, eu stiam mai mult decat cei de la fata locului ?
Duminica, chemam copilul la 8 dimineata, venea cu mancarea pusa de mine deoparte de vineri si faceam jumatate de zi chimie incepand de la prima lectie si jumatate anatomie,tot de la prima. Copilul era istet si s-a lasat cu totul in mana mea.In doua luni a ajuns la zi si meditatorii nu mi-au mai reprosat nimic, ba dimpotriva, cica era o surpriza.
Ca ofiter de serviciu noaptea era lugubru. Cladirea de sapte etaje era pustie, in intuneric, eu singura in camaruta cu un tranzistor la cap si o pereche de andrele, mi se facea tare frica. Parca auzeam pasi, glasuri pe la etaje dar era numai spaima din mine. Odata am avut si pana de curent. Am vrut sa ies pe strada dar si acolo mi-era frica in bezna. Am avut noroc ca a fost scurta, vreo ora dar cred ca sub vopsea parul mi-a albit definitiv.
Cu cele 16 zile de recuperari si doua saptamani din concediul de odihna am stat acasa o luna sa invatam. Il trezeam la sapte, repetam pana la 12, il lasam sa doarma o ora, fugeam sa fac zilnic cartofi pai si chiftele calde din conserva indiana de vita (cam neagra la culoare), il trezeam si iar invatam pana pe la sapte seara.Apoi pe el il trimiteam afara iar eu imi tineam casa. A meritat: a intrat printre primii la o concurenta de aproape 9 pe loc.
Vreau sa subliniez ca desi conditiile de viata erau apasatoare eu eram destul de multumita: ma intelegeam foarte bine cu sotul, copiii aveau o traiectorie frumoasa, eram cu totii sanatosi asa ca nu regretam niciunul din noi viata pe care ne-am ales-o.
Incepusera pene de curent din ce in ce mai dese; presiunea la gaze era foarte scazuta ziua, trebuia sa gatesc noaptea si imi facusem obiceiul sa ma trezesc dimineata pe la trei; apa calda se dadea cu program, de multe ori era calaie sau pana te intorceai de la coada n-o mai aveai; apa rece venea cu namol si rugina tocmai cand limpezeai o rufa sau faceai un dus (baie nu puteai face ca era prea rece); nu au mai cumparat piese de schimb si autobuzele harbuite erau din ce in ce mai putine si rare ; erau ticsite si se mergea pe scara.
Eu depasisem varsta de 45 de ani dar colegele mai tinere erau ingrozite de vizitele obligatorii la ginecolog. Le era teama sa nu fie prinse gravide si luate in evidenta. Faceau avorturi cu babe care le baga andeaua in uter sau luau pe gura adevarate otravuri menite sa declanseze contractiile si expulzia embrionului sau chiar fatului. In acesti ani au murit 10000 de femei din cauza avorturilor empirice dar cine a numarat cati copii au ramas orfani sau cate cupluri au fost distruse din cauza abstinentei ?
De revolta muncitoreasca din Brasov, din noiembrie 1987 nu am auzit decat la Europa Libera. Nu ne mai feream sa ascultam posturile straine si comentam stirile cu vecinii si colegii de serviciu.
Eu ma desmeticisem complet din mentalitatea de sclav cu creerul spalat si odata cazuti ochelarii de cal am inceput sa vad in jur realitatea: coruptie la varf, informatori, demagogie, munca in zadar fara baze stiintifice si fara productivitate.

Cu doi ani inainte de a indeplini varsta de pensionare de 55 de ani, avand o vechime in munca cu zece ani mai mult decat se cerea, respectiv 35 de ani, mi-am depus demisia si am ramas acasa. Nu mai puteam suporta. Am inceput sa astept. Simteam ca va veni schimbarea.
ASA NU SE MAI PUTEA !

[michi 73]

[Viata transata in felii ]-12.cum am perceput eu revolutia.
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 25 Noiembrie 2007 | 2 comentarii | 70 afisari

Facusem parastasul mare de un an dupa mama. A trait mult, 86 de ani si a murit muscata a doua oara de aceeasi boala. Era dumineca 17 decembrie 1989 si spalam vasele dupa musafiri. Aparatul de radio pus pe Europa Libera, era asezat pe calorifer sa se auda mai bine. Toti vecinii faceau la fel si a doua zi, comentam intre noi. Ascultasem Orizonturi rosii, protestul lui Dinescu, scrisoarea celor 6, in noi toti picura o alta constiinta. Se terminase cu prosopul pus peste aparat, sa nu-l auda vecinii; se terminase cu perioada in care ma consideram salariat de mana a doua. Avusesem curajul sa dau cu piciorul la serviciu, sa traim din jumatate de venit dar ma simteam un om liber.
Era mare harmalaie pe post si chiar aveam de gand sa pun o muzica dar am auzit un strigat de femee, gros, infricosator “Nu trageti ma!” Si astazi ,dupa aproape doua zeci de ani as recunoaste timbrul. Initial am crezut ca e o piesa de teatru, dar erau vocile cunoscute ale comentatorilor, precipitati, emotionati. Am ciulit urechile, l-am chemat pe barbatu’meu sa auda si el. Ma trecea un curent electric prin sira spinarii si incepusera sa-mi tremure mainile de emotie. Se auzea tacanit de mitraliera, tipete, vaiete, se difuzau stiri contradictorii, se reluau la sfert de ora, se interferau cu radiodifuziunea sarba si maghiara.
In bloc nu se mai auzea cearta de barbat cu femee, scancet de copil sau muzica populara sau usoara, toti ascultau Europa Libera. Incepuse revolutia in direct.
Dupa intoarcerea din Iran Ceausescu a vorbit la TV .”Interese straine, bande de huligani..sa ne unim strans (legati) in jurul partidului”. Era un batran neconvingator caruia ii tremura vocea si mana si care batea campii. A avut proasta inspiratie sa programeze pentru a doua zi un miting (sau i s-a sugerat? si de catre cine?) Eu, cu statut de casnica nu am fost la miting, in schimb sotul si copiii au fost mobilizati in Piata Palatului. Calcam niste rufe cu televizorul deschis. A inceput sa vorbeasca pastrand cadenta discursului cu o mana care-i flutura ritmic, cand..mi s-a parut o rumoare dupa care s-a intrerupt emisiunea. Am trecut pe radio. Unele stiri mi se pareau credibile altale nu. “Haida de! Si postul asta sa mai taie coada vulpii.Ce e asta, debandada, calcat in picioare, fuga pe strazile Bucurestiului, cand cu un sfert de ora inainte vorbea la TV bine merci? ”
Mi-au venit sotul si copiii acasa. Speriati de moarte. Incepuse fabulatia: ca au auzit ca oamenii care au fugit spre Cismigiu au fost cu totii impuscati, ca s-a tras cu mitraliere, ca la palat e balta de sange. Cu mici variatii, cam toti vorbeau la fel. Probabil incepuse din dimineata de 21 manipularea, realitatea fiind,-aflata mai tarziu,- ca o mana de profesionisti au spart adunarea. Am stat cu totii la radio pana noaptea tarziu. Morti la universitate, la restaurantul Pescarul, tanchete. Nu credeam.
Televizorul ne linistea cu un reportaj dintr-o fabrica, luari de cuvant muncitoresti si muzica populara. Nu mai intelegeam nimic.Trebuia sa vad cu ochii mei ce se intampla sa stiu ce avem de facut.
A doua zi ai mei toti au plecat chipurile spre obligatiile lor. Nici vorba, se dusesera in piata Palatului."Tu sa stai acasa, nu e de tine sa mergi in multime la varsta ta" mi-au spus.
Constiinta contestatara-nu-mi permit sa spun revolutionara caci ar fi o impietate, mi-a aparut brusc in autobuz. Eram mai multe femei care mergeam spre centru, vociferam si vorbeam intre noi ca si cum ne cunosteam de o viata. “A tras armata, a omorat oameni” a spus una al carei baiat fusese seara trecuta la metrou la Universitate.
Autobuzul a trecut prin fata unei unitati militare in fata careia un grup de soldati si gradati fumau si vorbeau agitat intre ei. Nu stiu care a strigat prima, poate femeea care ar fi putut sa-si piarda fiul cu o seara in urma, dar toate la unison urlam “Criminalilor!”, “Moarte voua!” Am scuipat cu furie murdarind geamurile autobuzului in mers fara sa ne gandim daca racanii aia erau vinovati de ceva. Soldatii se uitau la noi,unii mirati,altii speriati. Nu stiau nici ei la momentul acela ce se va ordona.
Din minutul acela, nu mi-a mai pasat de nimic, se deschisesera zagazurile, se cereau platite umilintele de o viata, voiam sa urnesc autobuzul sa mearga mai repede acolo unde se scria istoria.
Pentru prima oara am vazut in viata mea un zid de scutieri. Barau intrarea spre Magheru si nu lasau pe nimeni sa treaca. Erau infricosatori in costumele negre umflate care-i facea foarte corpolenti, cu masti, cizme inalte, manusi si scuturi imense. Lumea, putina cat era, ii ocolea gasind alte trasee pentru destinatii.
-Lasa-ma sa trec. Am nepotelul singur in casa si mie sa nu iasa in strada.
M-a evaluat.O batranica micuta ca mamaia lui de acasa.
-Treceti tovarasa dar repede si sa nu plecati de acolo pana nu se linistesc apele.
Circulatia pe Magheru era intrerupta si in fata la Eva, era un tanc pe turela caruia se aruncau garoafe. O tanara discuta cu tanchistul. In mijlocul bulevardului in intersectia dintre Magheru si Cosmonautilor (azi Take Ionescu) era un grup de vreo 50-60 de tineri care scandau “Nu va fie frica, Ceausescu pica!” Au inceput sa spuna Tatal nostru si la un moment dat o voce pozata de bariton a inceput sa cante “Desteapta-te romane!”
“De unde-l stiau copiii astia si ce frumos spuneau recitau rugaciunea? Parintii, da, parintii au mentinut in ei flacara credintei si romanismului” Stateam sprijinita de vitrina merceriei,azi J’Infotours, retrasa, caci eram prea batrana sa ma amestec printre ei.
De pe Dorobanti, veneau de pe platforna Pipera coloane de muncitori cantand cantece patriotice sau ostasesti si scandand “Ole !Ole! Ceausescu unde e?” La un moment dat s-a auzit un uruit puternic de senile si imediat murmur si agitatie.
Dinspre Universitate veneau tab-urile.”Vin sa ne impuste” , “Nu, a fost impuscat ministrul. Armata e cu noi”. Din nou nu pot uita o scena. Din grupul de 50-60 de tineri, intr-o secunda au iesit in fuga jumatate. S-au adunat la cativa zeci de metri si primeau directive de la unul mai in varsta. Nu mai aveam creerii spalati, stiam ca erau securistii “Doamne,jumatate din copii erau infiltrati. Unde am ajuns?"!” Oamenii scapati de pericolul impuscarii radeau ,vorbeau tare. Senzatia era ca faceau parte dintr-o mare familie. Majoritatea s-au urcat ciorchine pe tancuri si taburi si au plecat spre televiziune.
Eu, dusa de val, am luat-o spre Comitetul Central. La Ciclop, dupa o perdea ,un cap plesuv, cand se ascundea, cand aparea de dupa o perdea. I-am urmarit traiectoria: senator, ministru, pentruca a stiut cand si cum sa traga perdeaua. Cameristele de la Lido iesite in strada injurau trecatorii; isi dadeau seama ca isi pierd painea de informatoare.
Am ajuns in piata Palatului intr-o mare de oameni. Din toate partile afluiau puhoaie, tineri si mai putin tineri. Cu totii priveam spre Comitetul Central si asteptam sa se intample ceva. Cata frunza si iarba, se inegrise toata piata pana la 6 martie, Cismigiu sau Stirbey Voda.
Nu mai traisem un asemenea sentiment de solidaritate in care ne sarutam , ne dadeam tigari si faceam posta chistoacele, ne strangeam de maini necunoscuti cu necunoscuti. Pe un camion un pretendent la putere vorbea unui grup de gura- casca si o mare de oameni-berbec fortau ritmic una din usile CC-ului.
Fiecare dintre noi ne asumasem un rol, fiecare dintre noi devenisem importanti in primul rand pentru noi insine caci nu mai eram anonimii de ieri. Faceam parte din constiinta revolutionara colectiva.
Au inceput sa se roteasca deasupra noastra elicopterele. “Au sa ne secere ca pe un lan de grau” mi-am spus. Voiam sa ma gandesc la copii si la sot sa ma prinda glontul cu ei pe retina dar nu puteam sa-mi amintesc figurile lor. Ma tineam de mana cu o doamna necunoscuta, ne-am pus posetele pe cap si asteptam. Se facuse liniste in piata cu jumatate de milon de oameni. La un moment dat o destindere generala, un zumzet de albine “Uite-le cum cad!Ca primii fulgi de nea.” Imediat s-a asternut un covor alb din manifestele cazute; foarte repede s-au inegrit calcate de picioarele noastre. A fost un semn?
Spre ora douasprezece un alt elicopter a aterizat pe platforma CC. Doua punctisoare, el si ea, s-au urcat in aparat si imediat acesta s-a ridicat in aer, tarandu-si umbra neagra peste noi. O padure de maini inaltate in aer, de pumni amenintatori le-a insotit fuga “lasii, lasii” si apoi din toate piepturile “Ole! Ole! Ceausescu nu mai e”.
Am revenit pe pamant.”Cum ajung acasa? In curand nu mai circula nimic. Nu pot merge zece kilometrii”
Din cartiere se revarsau spre centru sute de masini, cu drapele din care era scoasa stema, mii de oameni formau cu degetele semnul V, din ferestrele deschise se auzeau discursurile revolutionare ale celor care ajunsesera la televiziune.
In autobuz un comunist batran se transformase ad-hoc in prooroc. “O sa vedeti ce-o sa se intample daca pleaca tovarasu’. Cine ne mai da case,da’ servici’? O sa vina peste noi mosierii si burghezii, o sa vina americanii sa ne ia tara.” Cateva femei printre care si eu am sarit sa-i zgariem fata batranului. A coborat din autobuz la prima statie bombanind “Eu stiu, eu stiu, are sa va para rau”. Chiar asa,de unde stia?
Nu toata lumea era interesata de ce se intampla. Doi pusti faceau rezultatele la Pronosport si o femee tanara si alta mai de varsta mea discutau cu infocare despre rochia de nunta.
Ajunsa in cartier am intrat in lumea pe care o stiam. Cea de totdeauna. Se bateau covoare, din ferestrele deschise razbatatea miros de cozonac cald, doua vecine se certau si copiii se jucau.Ca totdeauna.
Acasa ,mi-am sarutat barbatul si i-am spus:
-Nu se mai poate intoarce. S-a terminat. Suntem liberi.
El mi-a strans mana si m-a intrebat:
-Nu crezi ca e cam tarziu pentru noi?”
-E bine si asa.
Ne-am asezat la televizor si timp de o saptamana zi si noapte , la fel ca milioane de oameni, am devenit revolutionari pe sticla.
Acestea au fost feliile de viata pe care am dorit sa vi le spun. Restul, le tin asunse in straturi adanci ale memoriei si le scot la suprafata din cand in cand sa le sterg de praf.

[alinuta]

Doamna, un mare MULTUMESC pentru aceste randuri!

PS: ati fost si sunteti o femeie inteleapta, puternica si curajoasa
multa sanatate, o viata linistita si plina de bucurii va doresc

[arrom]

MULTUMESC!
O viata intensa,bogata si fascinanta.
Interesant,frumos,sarmant povestit.
Multi ani inainte,plini de sanatate si bucurii!

[silvye]

Am sorbit fiecare cuvant! Multumesc din suflet ,fara sa intreb nimic am aflat raspunsri de mult asteptate!

Multa sanatate intregii familii!

[reyhan01]

impresionanta poveste de viata,frumoasa doamna
am citit-o pe nerasuflate
va sarut mana si sufletul

[danielaz]

Cu respect, ma inclin!