Tine legatura permanenta cu 121.ro Inscrie-te la Newsletter

[michi 73]

Cu doi ani in urma, la inceputul integrarii mele in forum, am simtit o nevoie imperioasa sa ma prezint. Am postat pe 121.blog viata mea condensata in unsprezece episoade. Fara trisari, fara minciuni, asa cum a fost ea. Eram destul de batrana pentru a nu-mi mai fi rusine si a nu ma mai mandri cu nimic. Poate numai timpul a sters din amintiri. A fost citit de destui forumisti dar intre timp au venit altii, unii foarte tineri care nu stiu nimic despre viata mamelor si bunicilor cat si despre tabloul social si politic al secolului trecut. Pentru ca Dia si Dragos care au citit prima editie m-au incurajat sa-l reeditez l-am cautat in praful depus in ani peste blogurile 121 si iata-l copy/paste cu promisiunea ca chiar daca mai zambesc uneori sau ma simt putin ridicola, nu am sa schimb nimic din ce am gandit la 73 de ani.


VIATA TRANSATA IN FELII 1.de ce m-am apucat sa scriu?
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 15 Noiembrie 2007 | 8 comentarii | 54 afisari

Chiar asa? De unde-mi veni? Si ce lucruri deosebite, demne de aruncat un ochi pe un rand, ar avea de spus o bunicuta de 73 de ani? Si la urma urmei pe cine ar interesa? Am auzit cuvantul blog acum cateva saptamani la televizor. Iar am auzit. Am citit cateva. Unele foarte interesante dovedind sensibilitate,cultura,perceptie. Sunt scrise de oameni tineri si reflecta preocuparile lor. Este insa o nisa neacoperita, despre viata unor femei tot senzationale ca voi: mamele si bunicile voastre. Nu va voi vorbi de eternul feminin,povesti cu iubiri pierdute,iubiri neimplinite..N-ar fi nimic nou.Va voi povesti transe disparate(nu disperate)din viata unei femei nascute cu ani buni inaintea celui de al doilea razboi mondial, adulta in anii 50, increzatoare in anii 90, incercand sa inteleaga anii de dupa 2000. Poate veti regasi file din viata celor dragi pentru care nu ati avut informatii sau poate timp sa le intelegeti. Garantat 100% nu am sa va plictisesc .

[michi 73]

VIATA TRANSATA IN FELII]-
2.dupa ce am facut ochi
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 17 Noiembrie 2007

M-am nascut intr-un frumos oras moldovenesc (Moldova noastra, nu a lor) in anul 1934 la ora 11.
-In ce zi m-am nascut? am intrebat-o pe mama pe la pai’spe ani, cu gandul sa aflu din horoscop daca am sa ma marit cu colegul din clasa B.
-Ti-am spus, pe la 11, cu cateva zile inainte de onomastica bunicului, Sf.Sava. Te-am declarat pe 5 decembrie, de ziua lui.
Bunicul era factorul de echilibru intre cele doua femei, senzationale si ele, in epoca lor: mama si bunica. Ele se aveau ca si cainele cu pisica, adica pe sleau , ca nora cu soacra, cum e indeobste cunoscut. Bunica ar fi vrut pentru tata care era capitan, frumusel si pe deasupra don’doctor, o fata bogata, moldoveanca, asa cum ar fi fost Marghilomanca, Sturzeasca sau Cancicova. Cand colo, a luat o munteanca sarantoaca. Mama ar fi vrut ca bunica sa nu-i mai puna semne pe la poarta, pene de pasare sau alte farmece si desi nu credea in prostii, de fiecare data, scuipa in san, zicand “ptiu drace!” si se inchina la icoane. Bunica fusese o mare frumusete, o dadusera ai ei la pension in Iasi si-i prevedeau o partida deosebita. Pe la saptesprezece ani insa a coborat intr-o noapte din dormitorul pensionului pe fereastra de la etajul doi, cu o funie facuta din cearceaf. A fugit cu un ofiter rus care era in manevre(1877?). Au tras la hotel,unde sa traga? Tatal ei a luat-o ca din oala si, la o asa rusine, i-a pregatit drumul manastirii. Numai ca..numai ca, in acelas timp si in acelas loc, bunicul meu, fiu de vadana saraca dar cu drag de carte, urma seminarul de popi de la Socola. A fost suficient s-o vada odata si s-a si dus la tatal fetei.
-Io is baiet sarac, dar daca mi-o dai, am sa am grija de ea si n-o sa duca lipsa de nica.
-Stii ca e dezonorata?
-O iau.

Au avut o casnicie fericita si bunica a fost o sotie si mama model. S-au respectat atat de mult incat nu i-am auzit ca in fata altora sa-si spuna altfel decat Coana Anicuta si Conu Sava. Tarziu, cand bunica nu se mai dadea jos din pat “Valeu, araca’n di mine, si ma dor piserili” (aoleu, saraca de mine ce ma dor picioarele) citea mereu aceleasi carti: Dama cu camelii, Madame Bovary si Ana Karenina. La o anumita pagina din Karenina incepea sa planga. Azi asa, maine tot asa, desi nu aveam mai mult de patru-cinci ani, am tinut minte care e pagina cu plansul. Citea Bovary, eu, cand nu era atenta schimbam cartea si ea incepea sa planga. Citea, Dama cu camelii, eu la fel dar si ea. “Ghiavolito, las’ca pun eu vatraiul pi tine”. Ce sa ma prinda,sfarleaza cum eram? Cand ne impacam imi dadea o fondanta din scrin.

Ca fiecare dintre noi, primele amintiri le am de la niste evenimente socante. La cutremurul mare din 40, m-am trezit scuturata bine de patul care se zgaltaia in sus si in jos si am zis “Amu, aiasta a fost viata me”; cand a murit regina Maria, tata a descuiat sufrageria si a deschis radioul (numai el punea mana pe aparat) ca sa ascultam inmormantarea. Eu topaiam, ma schimonoseam ca era muzica in casa-ce sa stii la patru ani ce e ala un requiem sau mars funebru?

M-am bucurat enorm cand tata, imbracat in haine militare cu pantalon cu vipusca, centiron cu revolver, cisme inalte, chipiu cu catifea visinie, ne-a luat sa facem poze ca el pleaca pe front. Maresalul spusese “va ordon, treceti Prutul!” si pe tata l-a luat sa vada de un spital de campanie. Avea brancardieri de nadejde care adunau tot ce misca inca pe campul de lupta, fie ca era roman sau bolsevic. A venit odata in permisie si ne-a adus ciocolata de la Stalin. Avea gust de floarea soarelui ranceda dar era dulce. In bisericile care nu fusesera transformate in silozuri de grau si mai erau icoane, in fata altarului era un tablou mare a lui Stalin. Era vopsit in culori tipatoare, zambea , si din mana intinsa (daca cineva apasa pe un buton din spatele tabloului) tasnea un cubulet de ciocolata. Ciolovecilor mici li se spunea “Vedeti ca numai tatucul va da? Icoanele nu dau nimic”
Ofiterii romani erau cazati in case mai instarite unde rusoaice tinere si frumoase cantau la balalaica si beau vodca cu ei.
Pravoslavnicele batrane scoteau la vedere icoanele si candelele de argint si se rugau in genunchi. Soldatii prosti (adica negradati) se jucau in ograda cu copiii desculti si blonzi si in dorul celor de acasa, le dadeau jumatate din ratie. De fiecare data, cand seara se canta “oci ciornaia”, a doua zi rusii atacau localitatea. Femeilor tinere li se pierdea urma caci daca erau prinse erau executate pe loc ca au trait cu romanii(cele care nu erau spioane) iar babele ascundeau icoanele. La un asemenea atac, tata a fost ingropat de viu de un obuz. Avea pamant peste el, abia si-a facut o rasuflatoare, il dureau toate oasele, ochii erau plini de tarana. Murea in chinuri. Noaptea, cand rusii beti au slabit supravegherea, ordonanta a venit dupa el si cu mainile goale l-a desgropat. S-au tarat pe burta pana in transeele noastre.In acea noapte, mamei i s-a parut ca l-a vazut in usa. De atunci mama, care nu era o mare credincioasa, a tinut pana la moarte post negru in fiecare vineri.
S-a intors tata de pe front cu o mana teapana. Nu ne-a mai adus ciocolata. Se apropia frontul. A pus radioul in dormitor si-l tinea aprins toata ziua sa asculte stirile. Acum putea umbla la el si mama si sora mea mai mare (si eu pe furis). Intr-o seara l-am auzit pe rege ca gata, razboiul s-a terminat si intoarcem armele. Nu intelegeam ce era aia “intoarcem armele” si nici de ce mama si tata nu erau bucurosi. Intr-o buna zi am auzit uruit dinspre Siret. Tata ne-a spus sa stam in pivnita, sa luam apa si mancare cu noi si in niciun caz sa nu iesim , orisice s-ar intampla, el fiind chemat urgent la garnizoana. Dupa un timp am auzit tropait prin casa, sus. Mi se facuse frica si mama mi-a pus mana la gura sa nu se auda ca plang. Sora mea cea mare era alba ca varul. Dupa un timp s-a facut atat de liniste incat am tresarit cand am auzit mata miorlaind la usa pivnitei. Gata, venisera rusii. Au schimbat regimul, l-au gonit pe rege si cat ai bate din palme in familia noastra au inceput necazurile.

[dargo]

care era acea pagina din Ana karenina, doamna?

[michi 73]

care era acea pagina din Ana karenina, doamna?

Pai nu ti-am spus ca aveam patru-cinci ani si eram nestiutoare de carte? Nu pariez, dar cred ca romanul avea ilustratii si probabil era pagina in care din zari aparea o locomotiva cu abur.

[dargo]

care era acea pagina din Ana karenina, doamna?

Pai nu ti-am spus ca aveam patru-cinci ani si eram nestiutoare de carte? Nu pariez, dar cred ca romanul avea ilustratii si probabil era pagina in care din zari aparea o locomotiva cu abur.

m-ati facut doar curioasa facusem legatura intre roman si povestea dintre bunica dvs, rus si bunicul.

[Karina33]

Frumos povestiti doamna! Mi-aduceti aminte ce auzeam la povestile bunicii cu prietenele ei. Majoritatea refugiate din Basarabia...

[michi 73]

VIATA TRANSATA IN FELII
3.Inceput de schimbare

In pivnita mi se facuse frig si as fi vrut sa ies sa ma joc cu mata. Mama sopocaia cu sora mea mai mare si eu ma plictiseam.
-Stai naibii pe loc, vrei sa te siluiasca?
Nu stiam ce e aia dar mi se parea ca devenisem importanta. Intr-un tarziu a venit tata sa ne scoata.
-Sa-mi pregatesti geamantanul de lemn ca maine plec la Oradea.
-Ce sa cauti la Oradea?
-M-au mobilizat din nou, m-au dat la
"2 care lupta", care are un spital de campanie mare. Mi-au repartizat doi medici locotenenti tinerei ca eu cu nu mai pot opera, nu-mi simt mana deloc.
-Bine, dar de ce la Oradea?
-Ardealul e liber de hortisti acum mergem sa eliberam Ungaria si Cehoslovacia.
Cand am ajuns in casa totul era rascolit ca la curatenia de Paste. Dulapuri deschise, sertare rasturnate, rame de tablouri pe jos, un jaf. In sufragerie pe masa erau cinci cani mari si alaturi damigeana cu visinata a mamei aproape golita.
-Mi-au luat haina de astrahan; vai ce ma fac? Tacamurile de argint, unde sunt? Le-au furat. Ne-au luat tot si incepu sa planga.
-Lasa ca se intorc vremurile si-ti iau alta mai frumoasa, nu mai plange, spuse tata, cotrobaind intr-un cufar cu vechituri.
Scoase de acolo o basma cu bani pe care o dadu mamei si aparatul de radio pe care-l ascunsese de furia rusilor. Cat imi era de drag aparatul si cate am auzit la el:cantece legionare cu garda si capitanul, Traiasca Regele, La arme, Slujba de la Patriarhie in fiecare dumineca, Lili Marlen, Chatanooga chu-chu si Hello baby mam’zel, Catiusa, Catiusa- daragaia maia si pana sa ne luam un alt aparat peste vreo zece ani, hei rup! hei rup! Bumbesti-Livezeni si Ilenuta tractorista. Nu intelegeam de ce mama spunea ca ne-au luat tot. Mobila era la locul ei, cazanul de arama din baie, tot acolo. Din curte lipseau doar Motata si Plesuva, carora Cutu le mancase capetele taiate de hotii de rusi.
Tata s-a pozat cu noi si a doua zi a plecat din nou pe front. Mama incepuse sa faca economie ca nu venea solda la timp iar banii din basma se imputinau. Incepuse sa dea lectii de pian, daduse drumul servitoarei si cara din piata sacose prea grele pentru mainile ei delicate. Sora mea plecase la vie la o matusa care i-a promis bani daca o ajuta la cules. Voia sa-si faca o rochie, avea de acum cincisprezece ani si rusii ii luasera tot ce avea mai bun.
In lipsa tatei au venit niste oameni, au inspectat casa, au masurat.Iar au venit, iar au masurat.Mama i-a poftit in camera mare si a tras usa dupa ea. Eu eram cu urechea ciulita dar n-am inteles mare lucru. Se certau, ca mama vorbea cu vocea ascutita pe care si-o punea cand era foarte suparata, ei la fel.Pana la urma mama le-a dat fiecaruia cate un borcan de dulceata de trandafiri, nuci verzi si cirese amare. Obtinuse o amanare.Erau de la partid si voiau sa ne ia casa. Inca inainte de a veni tata, in casa noastra au inceput sa intre tot felul de telali,- evrei batrani barbosi- negutatori de haine vechi. Aruncau cu hainele pe jos, se faceau ca pleaca, vorbeau tare si mult, " oi vei, oi vei, da’io nu scot kain( keine) pe bulendrele astea.Madam doctor,asa pret nu mai iei mata,uite las si eu, da’mai lasa si mata oleaca", asa se tocmeau. Mama a tinut un timp la pret dupa care le-a dat ca la foc. Asa a dat si covorul persan bleumarin cu pauni roz, mare cat camera si sfesnicile de argint. N-am mai vazut un covor atat de armonios colorat!
-De ce ai vandut atatea lucruri frumoase mama? Unde mai gasesti acum asa ceva? am dojenit-o eu dupa ce m-am maritat.
-Tu stii cu cat l-am platit pe comunistul ala ca sa ne mai lase in casa pana venea tata? Unde era sa merg, femee singura cu doua fete? Taica-tau imi scrisese ca va fi deblocat din armata, cabinete particulare nu se mai aprobau, ce era sa fac? Sa ma duc cu voi la Bistrita?
(In fiecare an, doua -trei fete tinere se aruncau in Bistrita cand aceasta venea mare.) Mi-a fost rusine ca am judecat-o pe mama.(Dupa vreo treizeci de ani, cand a venit metraj import la Romarta, i-am luat mamei sa-si faca haina de astrahan sintetic, in dorul celei furate.
Casa noastra frumoasa, cu pridvor brancovenesc, cu sase camere cu parchet de stejar, apa trasa, cu doua camere la mansarda pentru servitoare si ordonanta(?!) s-a facut Comitet Orasenesc de Partid imediat ce s-a intors tata de pe front.Trebuia sa parasim orasul daca tata mai voia sa fie liber- asa ii spusese un om pe care-l facuse tata bine de o boala lumeasca si acum era mare si tare la partid.
Eu m-am impotrivit cat am putut, luasem coronita intr-a intaia, aveam prietene de pe strada noastra, recitam frumos poezii " De la Nistru pana la Tisa/Tot romanu plansu-mi-sa" si de un an il iubeam pe Antohi. Cum puteam sa mai traiesc fara sa-l vad trecand cu bicicleta prin fata casei? Nici n-am putut sa-mi iau ramas bun pentruca nu ne vorbiseram niciodata. Parca ma vad,cocotata in camion cu lacrimi pe obraz,parasind adevarata mea copilarie.
Tata a incarcat ce mai ramasese din mobila intr-un camion, noi ne-am luat ce lucrusoare mai aveam si..directia Bucuresti. Acolo avea colegi care ajunsesera mari,ministrul Bagdazar,Ana Aslan,Parhon ii fusese profesor - n-au sa-l lase pe el si pe familia lui pe drumuri.

[michi 73]

Viata transata in felii
-4.primii ani in Bucuresti.
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 19 Noiembrie 2007 | 3 comentarii | 53 afisari

Camionul a intrat in capitala dupa amiaza tarziu. Era o zi mohorata de noiembrie, frigul imi patrunsese in oase si pe parbrizul camionului cadeau picaturi dense de ploaie. Am strabatut mult timp o sosea flancata de o parte si de alta de locuinte mizere, curti meschine, fara pomi macar desfrunziti sa fi fost. Asa ceva nu mai vazusem niciodata. Apoi, au aparut casele de gospodari , invelite cu tabla, cu multe acareturi trantite prin curti, cu nelipsita cismea la poarta. Intr-un tarziu am ajuns pe o strada mare, pe care am vazut pentru prima oara niste sine ca de tren pe care circulau tramvaiele, “mama,trenul asta duce inapoi acasa?”. Pe de laturi, erau fie case foarte inalte,-blokhausuri-, fie maghernite cu firme in care se facea negot. Totul era trantit la gramada, nu ca acasa pe strada noastra, de unde m-au luat. La Antohi m-am gandit cateva ore pana am ajuns la Buzau, apoi am adormit in bratele mamei unde era caldut caci nu era mai mult loc in cabina soferului . Cand m-am trezit intrasem in Bucuresti. Nu imi placea de fel, nici olecuta.
-Sa nu mai vorbesti cu sica (cica), amu , oleaca, sa nu mai spui me ci mea, nici bolnav(cu accent pe prima silaba) ci bolnav, nici pane ci paine, nici pi, di, sa nu zici nimic rau de jidani, ei sunt evrei nu ovrei- daca nu te silesti sa vorbesti corect au sa rada copiii de tine. “Ah! munteanca de mama ce ghine-i pari ca s-o intors la muntenii ei..Las’ca o sa vada dansa.”
Am strabatut tot orasul, am trecut printr-un cartier evreiesc neingrijit, numit Dudesti, apoi pe o strada cu felinare rosii la capatul careia trona o cruce de piatra.
- Sa nu se uite fetele! a dat ordin tata.
Apoi, dupa ce am trecut de niste fabrici, -am mai venit de acasa, - ne-am oprit pe o straduta linistita cu castani, care semana cu cele de la noi. Atunci , desi aveam peste noua ani si fusesem premianta la scoala, am auzit pentru prima oara cuvantul “provizoriu” . Era un cuvant care prevestea ceva rau: ” Vom locui provizoriu aici. ” ,”Provizoriu,lucrez la tara”. In anii care au urmat, din pacate, l-am auzit de prea multe ori.
Casa in care urma sa locuim provizoriu era a unei matusi de a tatei, Duduia. Era o casa modesta de cartier linistit, cu parter si mansarda. Duduia, fusese mare pianista la Viena dar si-a sacrificat cariera pentru dragoste (s-a casatorit cu un var de gradul I, impotriva vointei familiilor. El, era profesor de fizica intr-un oras de munte iar ea a devenit casnica. Facand o boala incurabila (cancer?), n-a mai suportat durerile si sub pretextul ca se duce sa-si ia ziarul, a intrat in padurea de la marginea orasului si si-a zburat creerii). Duduia s-a retras in ea. Traia din meditatii de pian si la parterul modestei locuinte ingrijea de un frate bolnav de lues si de maica-sa nonagenara. Ne-a pus la dispozitie mansarda. Era o femee foarte culta si-i sorbeam cuvintele cand vorbea de Wagner, de Tristan si Isolda, de Brunhilda si Kriemhilda.
Incepand de a doua zi tata si-a cautat serviciu. A apelat la cei mai buni prieteni, colegi de facultate si de camera in camin. De morti numai de bine. Sa fi tu ministrul sanatatii si nevasta-ta, Florica, secretar de Stat, sa fi fost prieteni la catarama cu totii, si cu Domnisoara, Ana Aslan savanta din umbra academicianului endocrinolog, rusofil convins , si sa nu dai o mana de ajutor fostului coleg care ramasese pe drumuri?
-Ce sa faci mai Liviule? Traim timpuri grele. Comunistii ne supravegheaza, te-am ajuta dar nu avem cum. Las’ca se indreapta situatia..Da de ce n-ai ramas in Moldova? Ce face nevasta-ta, ce fac fetele? Ma scuzi sunt chemat la to’asu. Mai vorbim..
Vina lui tata era ca fusese deblocat din armata. In timpul razboiului primise Crucea de Fer de la nemti, pentru merite medicale. In spitalul lui de campanie nu facea deosebire intre roman, bolsevic sau neamt. Toti erau raniti dar faptul ca purtase o decoratie nemteasca i-a inchis toate usile.
Singurul care i-a dat o solutie practica a fost dr.Arseni, ajuns si el pe cai mari, pe profesie, nu pe politica. Arseni, moldovean ca si noi, nascut in satul lui bunicu, a fost ajutat de tata sa intre la medicina. Tata i-a dat carti dupa care sa invete si bani de drum pentru examenul de admitere.
-Dom’le doctor, i-a spus cu respect Arseni lui tata, duceti-va la cadre la minister la tovarasul…,spuneti ca v-am trimis eu, uitati cateva randuri de recomandare si cereti un post la tara. Provizoriu. In Bucuresti se calca doctorii pe picioare dar la tara sa dai cu tunul si nu gasesti unul. Sa ma iertati ca atati ani nu v-am inapoiat datoria.
-Care datorie?
-Daca nu erati dumneavoastra sa ma ajutati, eu azi nu eram neurochirurg.
Tata nu a vrut sa primeasca plicul cu bani. “Dumnezeu Dragutul are sa ne ajute si fara banii astia” i-a spus mamei. I-ar fi prins bine mamei dar s-a mandrit cu gestul lui.
Venise iarna. In mansarda era foarte frig cu toate ca tata pusese la fereastra o patura militara aspra si groasa. Atrase de sangele nostru cald, noaptea, plosnitele ieseau in sir indian. In Bucurestii anilor 45-48, plosnitele si paduchii erau omniprezente. Ele reprezentau detasamente active de lupta, de care nu te puteai feri sau scapa si care innebuneau de rusine si neputinta pe mamele noastre. Dupa ce ne spala pe cap cu lesie facuta din cenusa din soba, ne cauta de linte(oua) si apoi ne freca cu gaz pana se inrosea pielea. Dela gaz facuseram un par gros si lucios, o frumuste de cozi. Pe noi ne-a salvat DDT-ul, pulverizat pe corp si haine dar pe altii i-a terminat definitiv. Pe atunci nu se cunostea potentialul cancerigen enorm pe care il avea acest insecticid care s-a si retras din fabricatie dupa ce a facut sute de victime. Mainile de pianista ale mamei capatasera bataturi si pielea crapata nu se putea inmuia nici cu seu de vaca. Dintre toate schimbarile fizice care au marcat-o pe mama, cel mai mult a suferit pentru transformarea degetelor ei lungi si fine in niste cioturi noduroase. Fusese o femee frumoasa dupa care la baluri isi intorceau capul toti ofiterii. Ajunsese in cativa ani o femee trecuta. Cara de la capatul strazii calupul de ghiata pentru racitor, urca pe umar sacul de carbuni pentru godin fara sa cracneasca. A facut parte dintr-o generatie de femei foarte puternice care au indurat umilinte si privatiuni cu speranta ca”si cu carul cu boi vin americanii”.
Postul lui tata era de medic de plasa la Greaca, langa Dunare. Azi, ajungi intr-o ora cu masina dar pe atunci se faceau vreo trei ore cu personalul si apoi o ora cu sareta pana la dispensar. Acest post era onorific,adica fara leafa. Tata venea saptamanal acasa sa ne aduca de mancare, sa ia la tara mancare gatita, sa se spele dar in primul rand sa ne vada. Daca aducea zece oua si doua kile de branza, mama, lua jumatate din ele si le vindea lui Walman, bacanul din colt. Asa facea bani pentru drumul de intoarcere al tatei , pentru curentul electric, caiete si ce mai trebuia. Noua ne facea omleta dintr-un ou cu ceapa bine prajita in untura si doua linguri de faina rumenita. Cat de buna era! N-am mai intalnit niciodata gustul minunat al acestei omlete sau al mamaligii facute pe primus, in care cautam cocolosii fierbinti de malai crud.
Ma dadusera la scoala de Stat si din nou am luat coronita. La inceput au ras fetele de mine ca vorbeam cu pi si di, dar repede m-au lasat in pace cand au vazut ca luam numai zece. Ma indragostisem din nou, de un baietel din banda rivala. Jocul preferat era un amestec de v-ati-ascunselea cu hotii si gardistii si nu mai stiu ce. M-a descoperit intr-o ascunzatoare si in loc sa ma traga de cozi si sa strige “Am gasit-o,luati-o prizonier!” , am simtit ca o adiere de vant pe frunte. Era primul sarut. Ce sa-mi pese mie ca mama vindea cinci oua si tata venea fara niciun banut in buzunar, ca stateam intr-o camaruta la mansarda, ce sa-mi pese ca nu se mai termina cu niciun provizorat? Ma jucam in draci, luam note bune, aveam universul meu in care nu putea patrunde nicio agresiune si simpatizam cu un baiat. Am avut o copilarie fericita caci ma iubeau parintii si eu pe ei, si, dupa cum v-am spus, de la sapte ani si fara limita de timp am fost mereu indragostita.

[alinuta]

doamna michi, sa va dea dumnezeu sanate multa si viata lunga...am sorbit fiecare cuvintel si mi s-au umezit ochii de placerea cu care am citit ceea ce ati scris ...
tare frumos povestiti

[Karina33]

doamna michi, sa va dea dumnezeu sanate multa si viata lunga...am sorbit fiecare cuvintel si mi s-au umezit ochii de placerea cu care am citit ceea ce ati scris ...
tare frumos povestiti

Subscriu alinutei!
Mentionand ca de ceva vreme nu mai am rabdare sa citesc 10 randuri din vreo carte sau sa ma uit la tv 10 min fara sa zappez. Acum am citit tot cap-coada si astept cu nerabdare continuarea. Recunosc ignoranta de-a nu fi citit blogul la vremea lui...

[michi 73]

Viata transata in felii -5.primii ani de liceu.
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 20 Noiembrie 2007 | 3 comentarii | 57 afisari

Cu toate ca lupta de clasa se ascutea din zi in zi si mania proletara distrugea tot in cale, pe straduta vietii noastre a aparut soarele. Tata, gratie spiritului organizatoric si disciplinei militare care-i intrase in sange, a eradicat malaria starpind tantarii din Lacul Greaca. Ramasesem ultima tara din Europa care mai raporta anual cateva zeci de cazuri de bolnavi noi, incurabili. A primit titlul de medic emerit. Cum acolo isi terminase treaba, i-au dat o circumsciptie medicala la munte, mai sus de Valeni unde, niste moase empirice faceau avorturi septice iar mortalitatea la copii era peste media pe tara. Comuna era mare si bogata iar dispensarul, o cladire moderna care ar putea fi acceptata si acum dupa saizeci de ani, avea un stationar pentru nasteri, o sala pentru mici interventii chirurgicale, apa curenta si toaleta iar la etaj locuinta medicului. Culmea e, ca i-au dat si leafa (micuta, cum au avut medicii totdeauna) dar peste asta era sporul de medic emerit. Daca mai pui lapte-branza-carne-vin-oua, ca la medic, pot spune ca nu mai aveam probleme.
Dumnezeu Dragutul ne-a rezolvat si problema casei in ultima secunda posibila. Bunicii, ajunsesera in jur de nouazeci de ani si nu se mai puteau descurca singuri. I-a luat sora tatei la vie, sa-i ingrijeasca. Au vandut ce au avut, au impartit banii- cum era normal, mai mult fiicei care-i ingrijea- si ne-am facut deodata cu o suma frumusica. Era in Februarie 1947.
-Casa! a spus mama.
-Casa! a spus tata.
Stateam de peste doi ani intr-o camaruta la mansarda, sora mea era de acum studenta, eu in clasa doua (a sasea) la liceul Regina Maria, ne trebuia casa. Incepuse inflatia si parintii mei nu aveau prea mult timp sa caute.Vedeau cum banii isi pierd valoarea, ce era azi cu un pret, maine devenea mai scump, asa ca au luat ce au gasit in cateva saptamani. Daca nu s-ar fi grabit ar fi pierdut totul.In perioada martie-august 1947, inflatia a fost de 500%. Dimineata, luai un ou cu un leu, seara era 10, leafa aceeasi. In august a venit Decretul de stabilizare. S-au pierdut averi, s-au aruncat oameni de la etaj, era o isterie generala si americanii nu mai veneau desi mai erau unii care ii asteptau. Coate-goale si prostimea manipulata din cartierele marginase jubila. Se adunau in Piata Natiunii cu zecile de mii de oameni (ziarele umflau la doua-trei sute de mii) dar se adunau din convingere si ura de clasa, nu adusi cu arcanul. Strigau ” leule voinicule, vino tu, nenicule, ca sa crape complotistii, speculantii si manistii” si “speculantii, vai de ei, sa manance cocosei.” Cocoselul era o moneda de aur de 18k, in care oamenii isi transformau castigul din specula sau economiile; detinerea de cocosei se pedepsea cu ani buni de puscarie. Incepusera denunturile si la cateva zile auzeai de un vecin pe care l-au luat ca avea cocosei.
Noi, n-aveam probleme, parintii isi dadusera toti banii pe casa si, mai mare rasul, aproape ca n-au avut suma oficiala de schimbat. Cumparasera apartamentul de la un rabin care se grabea sa plece in Israel, ca in Romania se imputise treaba, asa ca tranzactia s-a facut repede, fara tocmeala, inainte de declansarea marii inflatii. Apartamentul, situat pe langa fosta biserica Sfanta Vineri, astazi demolata, facea parte dintr-un imobil cu etaj, care nefiind vandabil ca atare, a fost impartit in patru. Ai mei au cumparat la etaj trei camere cu dependinte, groaznic de mari si inalte in care niciodata n-am stiut ce e caldura. Sobele erau suple si inalte, de faianta alba, cu medalion, dar ce sa faca la ditamai cubajul si la ratia mica de lemne si carbuni? Erau tavane cu stucaturi, usi pictate cu motive florale in culori pastel, scene mitologice pe casa scarii,parchet in doua culori si atat de multe ferestre incat nu aveai de ce sprijini un dulap. Nu exista un perete intreg. Era departe de conceptul obisnuit al unei locuinte intime. Toata cladirea probabil a fost o locuinta de protocol, camerele erau saloane in care se dadeau receptii opulente dar bine si asa, aveam casa noastra. Terminasem clasa a doua de liceu, imi aranjasem coltul meu in camera fetelor (eu si sora mea), imi si facusem doua-trei prietene cu care vorbeam peste balconasele stramte din fer forjat cand ieseau baietii de la liceul din apropiere,de unul ma si indragostisem fara sa-l cunosc, dar iata! iar s-a rupt ata.
A debutat cu dureri ingrozitoare de cap care nu cedau la nimic. Faceam febra 39 grade peste zi si 40 noaptea. Trei saptamani. Imi pica parul in smocuri si trebuia sa ma tina la fereastra, la aer proaspat, in cearceafuri imbibate in otet ca sa se racoreasca dogoarea. Facusem meningita. Ai mei mi-au spus dupa ani, ca atunci s-au imprumutat sa cumpere loc de veci la Belu sa aiba unde ma inmormanta.
Din nou Dumnezeu Dragutul i-a aparat in primul rand pe ei si apoi pe mine.
-Ce e cu tine, Liviule, ca esti atat de ingandurat?
-Imi moare fata si nici nu a apucat sa traiasca.
Cel cu care s-a intalnit era un fost coleg, ajuns profesor universitar si medic la Casa Regala.
-Mai, a intrat in minister un medicament nou, de curand inventat, cica din mucegai. Cei care au avut curaj sa-l intrebuinteze au scapat bolnavii de moarte. Nu garantez nimic dar incearca si tu, nu mai ai ce pierde.
M-am facut bine intr-o saptamana cu injectii de penicilina. M-au dus sa ma refac la tara, dincolo de Valenii de Munte unde avea tata dispensar. Mancare buna, aer curat, elevi si eleve in vacanta, seara cei mari se adunau sa danseze la Caminul Cultural, ar fi trebuit sa ma simt bine.
-Mama, eu nu mai stiu tabla inmultirii.
-Nu vorbi prostii draga, doar ai luat premiu.
Mama era o persoana practica si maniheista: ori alb, ori negru; daca ai luat premiu, stii tabla inmultirii. Scurt.
Si-au dat seama si ei ca nu mai am tinere de minte. S-au hotarat sa ma tina acasa un an si sa dau a treia de liceu (a saptea, azi) la tara,in particular.
-Dom’doctor,dati-o la o meserie ca la scoala nu face fata, i-a spus invatatoarea care ma pregatea. Pot s-o bag ucenica la sora-mea la croitorie. E meserie curata si banoasa. Hai, draga sapte ori opt face..
M-a trecut de mila pe un curcan de la tata.
Nu-mi doream altceva decat sa fiu in randul lumii, sa fiu din nou la scoala cu copiii. ”Hai, sa vad daca stiu tabla cu opt? Cand a domnit Stefan cel Mare? In ce se varsa Oltul? Un,deux,trois. Am sa repet deseara si maine imi pun ceasul la sase. Sa-mi aduca mama de la Bucuresti cartile de la clasa treia primara incoace, mai am o luna. Am sa repet tot.”
Desi incet-incet imi revenise memoria (niciodata la nivelul avut inainte), dupa un an de stat acasa m-am inscris la o scoala tehnica la care nu se dadea examen de admitere. La liceul teoretic nu aveam curaj. Ei, acum sa vezi!

[michi 73]

Viata transata in felii -6.perioada stalinista
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 21 Noiembrie 2007 | nici un comentariu | 45 afisari

Vremurile fiind tulburi, alegerea scolii tehnice parea o solutie buna. La terminarea ei aveai un loc de munca asigurat prin repartitie, deci o paine in mana. Ca sa fac fata,-eram obsedata ca uit de la mana pana la gura, -ma trezeam pe la cinci dimineata sa repet lectiile invatate de cu seara. Rezultatele au fost pe masura, nu ale memoriei deficitare, ci ale efortului depus.
In aceasta situatie nici nu e de mirare ca nu aveam si eu un prieten ca alte fete, ci umblam dupa cai verzi pe pereti. M-am gadit vreo doi ani la baiatul popii care trecea zilnic pe sub balconul meu ( in fond, pe unde sa treaca saracul, daca pe acolo ii era drumul?) Am aflat prin terte persoane (prietenele mele de balcon) ca vrea sa se inscrie la Conservatorul de Muzica si atunci, tine-te frate, la un bilet in plus la concert sau opera. Asa s-a nascut gustul meu pentru muzica. Dupa ce l-am vazut cu o fata cu cozi negre pe care o tinea dupa umeri, am suferit crunt cateva zile dar am terminat cu el. Precizez ca nu il cunosteam personal.
M-am vindecat si apoi mi-a placut de altul. Tot asa fara sonor. L-a vazut cineva la cimitir la Belu (facea parte dintr-o familie care tinea toate parastasele). Cateva saptamani la rand, in fiecare sambata pe la pranz, ma duceam sa admir toate mausoleele si sculpturile de pe aleile cimitirului, opere de arta dealtfel, doar-doar l-oi intalni.
-Vino-ti in fire draga. Nu la cimitir iti gasesti tu un baiat bun,imi spunea mama.(in conceptia ei, un baiat bun era unul cu situatie, titrat, cu sapte la zece ani mai in varsta, dispus sa se logodeasca cu mine dupa ce implineam saisprezece ani si sa ma ia la majorat).
In acest timp, cat am urmat scoala tehnica, eu habar nu aveam ca se punea cu forta si viteza baza noii oranduiri.
Intai l-au alungat pe rege. Mai mult a lovit-o pe sora-mea studenta, care, ca toate fetele era indragostita platonic de el pentruca era inalt si frumos, conducea masina si pilota avionul.
Apoi, la cateva luni, in iunie 1948 au fost nationalizate fabrici, uzine, ateliere mestesugaresti, mori, tot ce putea reprezenta un potential economic. Noua nu aveau ce sa ne ia.
N-a trecut mult si s-au nationalizat casele. Desi erau cateva categorii exceptate, din care facea parte si tata, ca salariat la stat si medic emerit, imobilul, fosta proprietate a unui rabin a fost nationalizat de-a otova, adica toate cele patru apartamente, fiecare cu cate un amarastean de proprietar. Ai mei au ramas buimaciti.
-Cum se poate draga? Singura proprietate? Tu lucrezi la tara, mereu te evidentiaza la Directia sanitara, anul asta nu ti-a murit niciun bebelus, cum se poate? Fa memoriu la Dej.
Casa din orasul in care m-am nascut si in care se instalase Comitetul Orasenesc de Partid, fusese luata cu acte in regula pentru neplata impozitului. Cu ce sa-l fi platit,cand tata muncea fara salar’?. Apartamentul in care locuiam era singura proprietate.
-Am facut memorii la toti. Mi-au raspuns ca se analizeaza.
Au analizat douazeci de ani, pana prin anii 70, cand,spre sfarsitul vietii au fost repusi in drepturi.
-Lasa draga, nu ne scoate nimeni din casa, cele trei camere raman ale noastre, abia scapam de impozit.
In jurul nostru era prapad. Pe fratele tatei, colonel de jandarmi, l-au luat noaptea de acasa si dus a fost. A murit in puscarie, l-au ingropat necrestineste, fara cruce si nume si tata s-a dus cu nevasta-sa sa-i preia efectivul. Sora tatei, cea care a ingrijit de bunici pana ce s-au stins unul dupa altul, era maritata cu un viticultor. Avea noua hectare de vie. Atat. Nu a vrut sa-si cedeze la stat pamantul, a fost luat-om batran de peste saizeci de ani-, l-au batut cu sacul pus pe spate si cand au vazut ca se incurca treaba, i-au dat sa bea apa sarata sa se umfle, sa arate ginerica. A mai trait acasa cateva zile si a murit de blocaj renal. Nu are rost sa-i enumar si pe cei din partea mamei. De exemplu, pe un var de al meu aproape nu l-am cunoscut. A plecat de tanar pe front, a cazut prizonier, a stat in Siberia si cand s-a intors acasa l-au inhatat pentruca tatal lui fusese primar taranist. A iesit dupa patruzeci si cinci de ani si deabia si-a incropit o familie.Pe la cincizeci si ceva de ani a murit dintr-o simpla gripa.
Atunci a iesit zicala “Ana, Luca, Teo, Dej/baga spaima in burghezi .”
In scoala insa era o atmosfera tinereasca, cu bancuri, farse si urmariri. Aveam cateva prietene de suflet, pe altele le barfeam, urmaream diverse idile secrete care se infiripau cum ar fi legatura dintre un coleg si tanara profesoara de rusa sau altele.
Au fost si cateva rabufniri politice care s-au ingropat repede prin exmatricularea elevilor. Astfel, cativa colegi au ars in curte cartile de rusa, ceea ce a determinat-o pe directoare sa ne adune pe toti si intr-o romaneasca stricata sa ne apostrofeze: “Pui de naparci,odrasle de burghezi, cine v-a instigat, ale cui unelte sunteti?”
Faceam practica in provincie la fabrici sau Combinate de profil cu care ocazie ne bucuram ca mai scapam de acasa. Ne distram de minune. Timisoara anilor 50 era superba, respira de civilizatie si nostalgie de occident; Fagarasul te indemna ca la fiecare sfarsit de saptamana sa te incumeti pe Negoiul sau macar la manastirea Sambata. Cum sa nu-ti placa la practica?
Cateva colege erau foarte frumoase, aveau succes la baieti si barbati dar eu nu sufeream deloc pentruca pe primul plan era invatatura. Ma bucuram de fiecare nota mare primita la fel de mult cum altele se bucurau de o cucerire. Atunci m-as fi suparat daca mi-ar fi spus cineva dar acum imi dau seama cat de tocilara am fost.
Terminam scoala in 1952 si urma sa ni se hotarasca linia vietii. Absolventii erau impartiti in cateva categorii: putini dintre ei primeau recomandare pentru facultate, nu oricare , ci una din domeniul in care te-ai pregatit. Destui, cei cu dosare solide si poate cu ochi albastri erau trimisi sa invete in URSS. De acolo majoritatea se intorceau cu neveste rusoaice dornice sa faca un pas spre vest. Toti acesti studenti au facut cariere de sefi. Restul,grosul,primeau repartizare in productie-in cele mai multe cazuri nu in Bucuresti.
Nu aveam niciun dubiu ca voi primi recomandarea pentru facultate.
Cu cateva saptamani inainte de absolvire mi s-a furat din servieta in timpul unei ore de laborator (in care hainele si gentile erau lasate in vestiar) carnetul de membru UTM. Inainte ca eu sa anunt la conducerea organizatiei de tineret acest furt, a si fost convocata o sedinta in plen (cateva sute de elevi) in care a fost judecat cazul meu.
-Ai dat carnetul dusmanului de clasa ca sa se infiltreze in randurile noastre, m-a acuzat o colega (cu primul tren si posibilitate s-a carat din tara, devenind o prospera capitalista)
-Se vede ca a procedat cum i-a dictat clasa reactionara din care face parte, a suierat alta.
-Tatal ei a fost ofiter deblocat.
Lista luarilor de cuvant nu se mai termina si fiecare vorbea mult, taraganat ca tovarasa Ana. M-au exclus din organizatia de tineret si bineinteles ca una dintre cele care m-au infierat a luat in locul meu recomandarea pentru facultate. Geaba invatasem pe branci, geaba ma sculam dimineata sa repet, n-a mai contat nimic.
La minister, un tovaras patratos mi-a explicat:
-To'asa, noi promovam cadrele dupa trei criterii, asa cum ne-a invatat to'asul secretar (Dej, atarnat pe perete in tablou) 1.sa fie baiat de taran sarac sau fiu de muncitor. 2. sa fie devotat partidului si maretei Uniuni Sovietice (pe celalalt perete, mai sus, I.V.Stalin). 3. sa invete cu vigilenta ca dusmanul nu doarme si e gata sa se strecoare pe santierele si ogoarele Republicii Populare(pe al treilea perete era harta cu Orasul Stalin in loc de Brasov,cu RAM-regiunea autonoma maghiara).
Vazandu-ma ca dau sa plang se imbuna dar facu si o incercare:
-Mai tovarasico, te vad frumusica, mai vino pe aici si daca ne intelegem iti dau un post mai bun decat ala la care tre' sa te duci. Unde ai tu repartitie sunt oameni rai, parca vad ca au sa te puna sa speli pe jos.
Asa a si fost. Dar asta e alta transa de viata pe care o voi povesti mai tarziu.

[alinuta]

abia acum inteleg si eu multe lucruri pe care mi le povestea bunicul....
in special cu stabilizarea si inflatia
imi povestea cum ardea valize de bani
cum oamenii erau trimisi in Baragan la munca si lasau gospodariile, luau doar ce puteau pune intr-o caruta
el a fost sters de pe lista tot de cineva cu functie pe care il vindecase de o boala
bunicii mei cica erau chiaburi pe vremea aia
bunicul devenise angajat la moara personala
le-au luat si casa de la oras cu 12 camere
iar mama era mereu persecutata la scoala, iar mai terziu la serviciu, ca avea origine nesanatoasa

[michi 73]

Viata transata in felii -7. serviciu+facultate+copil mic.
Postat de michi_73 in Atitudini / Despre mine pe data de 22 Noiembrie 2007 | un comentariu | 92 afisari

In prima zi de serviciu am fost data la subsol la taiat planuri. Era un miros puternic de amoniac care ti se impregna in haine si nu era deloc placut sa-l simta si altii. La sfarsitul zilei trebuia maturat si spalat pe jos si cum eram cea mai noua si cea mai tanara, sarcina imi revenea mie. Intai si intai maturam mucurile de tigari si resturile de la planuri, dupa care spalam dusumeaua cu zoaie sub privirea tovarasului secretar de partid. In anii stalinisti secretarii de partid erau musai proveniti din muncitori, fii ai poporului, chiar daca in institutia respectiva cea mai mare parte din personal avea studii superioare.Tov-ul ca semn al barbatiei si puterii politice, fumator inrait de Nationale, arunca chistoacele pe jos, le zdrobea cu placheul bocancului numar 46 si dupa fiecare tigara tragea cate un scuipat pe jos ca sa-si curete bojocii de mahorca.
Dupa vreo doua luni m-au avansat la etaj, printre ingineri. Aici mi-a placut caci erau tineri, doar cu cativa ani mai mari decat mine si ne-am imprietenit la catarama. Mi se dadeau treburi usoare de facut: sa paginez lucrarile,sa colationez greselile, sa separ cele sapte copii dactilografiate, sa alerg dupa semnaturi si sa distribui in birouri Scanteia. Inginerii mai batrani stateau, ca sa nu zic lucrau, intr-un birou numir cimitirul elefantilor de unde ieseau la pensie sau cu picioarele inainte cum a fost un caz. Neavand ce face citeau ziarul din cap in scoarta si ma asteptau zilnic ca pe un mar copt.
Ei m-au informat ca la Politehnica, in sprijinul tineretului muncitor care dorea sa invete, s-au infiintat facultati serale cu durata de studii de sase ani din care ieseai inginer cu aceeasi diploma cu cei care studiau la zi. Era cu totul altceva decat facultatile muncitoresti de doi ani, in care daca aveai opt clase elementare si activitate in organizatia de tineret sau partid te culcai seara laborant , dimineata te trezeai inginer si la pranz director. Majoritatea absolventilor de facultati muncitoresti erau cizme dar am cunoscut cativa care aveau talent managerial cum se spune acum si au dus cu bine corabia intreprinderii lor. Adevarul e ca prin Reforma Invatamantului din 1948 , s-au deschis portile alfabetizarii si a invatamantului pana la orice nivel. Totul era gratuit. Milioane de copii saraci au avut posibilitatea sa invete, se platea concediu de studii o luna de zile cu leafa integrala iar daca te ajuta capul si partidul sa te inscrii la un doctorat aveai lunar toata viata un stimulent consistent. Meseria cea mai bine platita si cautata era de inginer, astfel ca dupa zece-douazeci de ani de la Reforma Invatamantului, din trei persoane cu studii superioare, doi erau cu siguranta ingineri. La facultatile de zi singurii restrictionati erau cei cu origina nesanatoasa sau cu rude fugite din tara, carora nu li se permitea astfel sa ajunga cumva in posturi de decizie si practic erau scosi din clasa lor sociala.
Cursurile incepusera de doua luni cand m-am dus la secretariat sa ma inscriu. Cand am aratat diploma de merit cu care absolvisem scoala tehnica m-au primit cu bratele deschise fara nicio verificare. Asa s-a intamplat cu toti colegii, oameni cu mult mai in varsta decat mine care se reprofilau . Erau ofiteri trecuti in rezerva, farmacisti fara farmacie, profesori fara catedra si chiar cativa evrei cu actele depuse de plecare.Trebuia cat mai repede raportat tov.Chisinevshi ca s-a indeplinit sarcina trasata de tov.Dej care la randul lui punea in aplicatie ce-i indicase Moscova ca oamenii muncii sa poata accede la studii superioare.
In 1953 a murit Tovarasul Stalin. Ne-au scos o mare de oameni la Casa Scanteii in fata careia era statuia tatucului. Cu mana intinsa. Ca sa ia,nu sa dea. Din sutele de mii de oameni veniti sa participe la miting, cred ca trei sferturi erau indurerati. Femeile plangeau in hohote. Erau manipulati? Le era mai bine colectivizati, expropriati ,le era usor cu cu cotele ametitoare pe care trebuia sa lea dea tara ca despagubiri de razboi? Fusesera umiliti inainte de venirea comunistilor si acum se simteau clasa conducatoare? Sau era psihologia turmei? Nu stiu sa raspund.
Facultatea a durat sase ani, zi de zi, inclusiv sambata. Plecam la serviciu la sase jumatate, ma intorceam acasa la patru, mancam ceva, imi pregateam caietele si cursurile sapirografiate si fugi la Polizu sa nu pierzi explicatiile. Nu erau cursuri tiparite si fara notite erai in aer. Am avut profesori buni, aceeasi de la zi, unii mari savanti, cum au fost academicienii Nenitescu si Spacu care erau chemati seara sa tina ore in mod voluntar, adica pe gratis. Ne tineau pana la ora zece dar pe la noua, noua si ceva, lectorul vorbea la pereti caci toti dormeam cu capul pe banci.
La serviciu imi mergea foarte bine. Aveam leafa buna din care jumatate dadeam in casa si din rest, tine-te rochite, fustite, chiar pantofi Guban. Ma indragostim pana peste urechi de un desenator blond si inalt, frumos ca Siegfrid din Nibelungi, de data asta cu perfecta reciprocitate, adica cu subiect si predicat. Pe atunci credeam ca e marea mea dragoste dar pentru aceea mai imi trebuia un an-doi sa ma coc.A fost ca un foc de paie, s-a terminat dupa un an si am ramas tanjind dupa ceva absolut. Si a venit cu pustiire, suferinta si extaz. Am promis ca nu vorbesc nimic intim si personal asa ca “no comment”.
Sindicatul ne trimitea saptamanal pe munte, pe cheltuiala sa si cu echipament imprumutat din magazia sportiva. Ne distram minunat caci eram un grup de peste treizeci de tineri plini de viata.
In 1953 eram cam lihniti de foame pentruca incepuse Postul Festivalului. Statul retrasese alimentele de pe piata sa le tina pentru Festivalul Mondial al Tineretului care avea loc in Bucuresti in acelas an. Bagasera in macelarii carne de cal ( rozalie si dulce) si porumbei. Un grup de trei baieti si cu mine am fost prinsi de o furtuna de zapada la cabana Omul unde pe atunci functiona numai punctul meteorologic. Nu am putut sa ne intoarcem la Bravi (cabana Caraiman) unde era restul grupului. Pana dimineata cabana era acoperita de zapada asa ca am iesit pe acoperis, legati cu sfoara. Meteorologul ne-a hranit cu ce nu mai vazusem pana atunci: praf de oua american din care am facut omleta cu costita, conserve de carne Luncheon Meat, tablete de ciocolata. Ne-am achitat cum am stiut mai bine: eu i-am facut curat in cabana ca se cerea, baietii au facut partie in zapada si au spart lemne. Omul a anuntat prin statie numele noastre asa ca parintii s-au linistit si la serviciu nu ne-a dat nemotivat.
Parintii o duceau binisor.Tata izbutise sa se transfere in Bucuresti, mama, cea mai buna prietena a mea (ii spuneam totul) vedea de gospodarie. Se parea ca de atunci in colo vor avea o viata fara necazuri.
Pleosc! Intr-o zi s-au trezit la usa cu un barbat si o femee. El, activist ca la carte, imbracat in costum prost croit si cravata rosie, cu nelipsita sapca muncitoreasca pe cap, ea, planturoasa si sexoasa cum s-ar zice astazi, tip de mahalagioaica de cartier.
-Avem repartizare pe o camera si dependinte in acest apartament.
Tata s-a dus in dreapta si stanga dar nu a putut face nimic. Casa era nationalizata, nu mai dispunea de ea si cu asta basta. Cincisprezece ani de mizerii zi de zi, cu bucatarie si baie comuna,cu WC-ul nespalat, cu neplata luminii, cu furatul carnii din racitor si cu frica mamei ca ne pune ceva in mancare, asta era viata la comun. In Bucuresti erau mii de situatii similare. Mama mutase racitorul cu ghiata in casa si toata ziua se plimba pe coridor cand cu o cratita, cand cu alta. Noua locatara nu statea degeaba. Aducea cate un sefulet in casa cand barbatul ei era la serviciu, gemea un pic si dupa cateva zilei sotul era avansat la partid. Sotul activist nu a putut trece mai departe de secretar raional caci era prea bou.
Am avut satisfactia ca spre sfarsitul vietii (cu multi ani mai tarziu decat perioada despre care va scriu acum) le-au restituit parintilor apartamentul. Au fost douazeci de ani de nationalizare si cincisprezece de stat cu dusmanii sub acelas acoperis. Cel putin din punctul asta de vedere au murit linistiti.
M-am casatorit. Nu cu Siegfrid, nici cu marea dragoste pustiitoare de care nu are rost sa vorbesc si care mi-a marcat emotional toata tineretea, ci, asa cum visase mama cu un om titrat, cu situatie, adica inginer ca toata lumea, cu sapte ani mai mare decat mine. Razbatuse greu in viata, fugind copil singur din Basarabia ascuns intr-o caruta cu fan. A invatat bine si s-a sustinut din bursa si din meditatiile pe care le dadea. Nu si-a revazut familia din Basarabia decat dupa peste treizeci de ani in care nu au stiut unii de altii. Lucra in provincie la un Combinat si ne vedeam cam la doua saptamani. Nu am avut timp sau rabdare sa ne cunoastem suficient, asta a fost greseala noastra iar eu nu eram matura si nici constienta ca am dreptul la mai mult de la viata.
La un moment dat, ca orice femee normala si familista am facut un copil. Eram in anul patru de facultate, aveam serviciu de opt ore fara sambete libere si copil mic de alaptat. Ii dadeam sa suga la cinci dimineata (pe atunci concediul pre si postnatal cu totul era numai de trei luni), la patru cand veneam in fuga acasa si la unsprezece seara. La patru luni nu a mai vrut sa primeasca laptele infierbantat, alergat prin tramvai si autobuz, prin sali de cursuri in care-mi apasam sanii de banca sa nu se reverse tatele umflate ca doi pepeni. Ce-i dadeam eu era otrava.
Am terminat facultatea, mi-am luat diploma si am plecat din Bucuresti, urmandu-mi barbatul la Combinatul in care lucra. Am regretat ca mi-am lasat parintii cu dusmanii in casa dar nu aveam ce face. Aveam o noua familie.

[alinteanu]

Superb povestit. Astept cu nerabdare continuarea.