Tine legatura permanenta cu 121.ro Inscrie-te la Newsletter

[colipici]

dumnezeule, kari! te citesc si-ti sorb fiecare rand. ..si imi dau seama cat de puternica , ce femeie deosebita esti si cata lupta mai este inca in tine..esti o femeie adevarata, kari! sa-ti dea domnul multa liniste si dragostea pe care o meriti din plin!

[dia21]

[Bucurie]

Felicitari, Karina!
Pentru toata rezistenta ta, pentru toata luciditatea , tenacitatea de care dai dovada! Esti FANTASTICA!
Doamne, cat poate duce o inima!
Important e ca in Dan ti-ai gasit echilibrul si mergeti mai departe IMPREUNA. Stiu ca poti face doar lucruri frumoase, deosebite de aceea iti doresc muuuuuuuulte, multe zile pentru aceste preocupari!

[michi 73]

Cateodata, in noptile lungi in care nu adorm ma apuca frica si cu bucurie m-asi da, numai sa nu trec prin grozavia despartirilor.

[florannce]

Cand ai scris la topicul ioanei ca ai vrut sa-ti faci tatuaj, m-am gandit imediat cam care ar fi putut sa fie motivatia pe care ai avut-o sa-ti faci acel tatuaj. Nu ti-am raspuns acolo pentru ca nu vroiam sa fiu off topic.
Dar iti scriu aici, la povestea ta.
Pana la discutia pe care am avut-o cu dargo nu aveam nimic impotriva tatuajelor, cel putin nu manifest. Aveau o conotatie negativa, dar nu una profund negativa.
Afland ca baiatul meu vrea sa-si faca un tatuaj mi-am dat seama ca sunt, de fapt, total impotriva tatuajelor... pentru semnificatia negativa pe care percep EU ca o au. EU am un sistem de credinte si convingeri in baza caruia tatuajele au o semnificatie negativa... ca atare nu-mi doresc ca vreunul din copiii mei sa aiba tatuaj. Asta nu inseamna ca nu accept ca ceilalti oamenii pot avea tatuaj... nu este problema mea, pentru ca ei nu au semnificatie afectiva profunda pentru mine.
In ceea ce te priveste inteleg motivul care te-a facut sa te gandesti la un moment dat sa-ti faci un tatuaj... as fi acceptat faptul de a-l fi facut daca l-ai fi facut, fara ca respectul pe care il am pentru tine sa scada.
Dar... faptul ca nu l-ai facut aduce din partea mea, pe langa respect si admiratie. Si sunt putine persoanele pe care eu ajung sa le respect si le admir. Din punctul meu de vedere, pierderea unui copil este cea mai greu de dus suferinta pentru un om. Iar tu ai dus aceasta suferinta. Pentru mine esti sursa de inspiratie. Ma consider o persoana puternica, care a trecut prin multe incercari in viata... ma rog insa ca Dumnezeu sa nu ma puna la o incercare atat de cumplita... asteia nu cred ca i-as putea face fata.
Nu stiu ce-ti rezerva viitorul... dar sunt convinsa ca vei avea taria de a duce tot ce-ti rezerva el... pentru ca esti o luptatoare si mai ales o supravietuitoare.

[Karina33]

M-a intrebat Bucurie ce-i poveste si ce-i adevar in legatura cu trovantii din Valcea.
Raspund aici, sper sa nu te superi, mai ales ca la sfarsitul verii am facut ceva poze pe-acolo. Si am cautat in arhiva si vad ca n-am postat atunci nimic.
Despre trovanti, popular numiti si 'pietrele care cresc' , stiu din copilarie. Am iubit un trovant adus de tatal meu si 'expus' pe scarile Proiectarilor pana cand l-a 'imprumutat' cineva si cine stie ce curte impodobeste. Era ca o broasca testoasa, nu avea forma ovoidala des intalnita.
Pe atunci nu erau protejati de lege, oricine putea lua ce vroia, era o simpla cariera de nisip pe langa carierele de piatra de la Bistrita.
Despre explicatiile stiintifice puteti citi aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Trovant sau orice va da google la o simpla cautare.

Noi am profitat ca era sora-mea cu copiii in vacanta la mine si-am fugit in vizita la Manastirea Bistrita. Ne-am rugat la moastele Sfantului Grigore Decapolitul,



am facut poze minunatilor trandafiri din curtea manastirii









am pozat copiii si-o cruce tare veche



apoi am urcat la Pestera Liliecilor. Repede ca era deja tarziu si pleca maica ce avea grija de vizitatori si inchidea pestera. Se urca pe-o poteca abrupta, pe alocuri existand si-o balustrada, ne-am cam scos plamanii pana sus, era si foarte cald, canicula.



Aici eram pe la jumatatea urcusului si-am pozat manastirea si apeductul pe care-l stiam functional in copilarie.



Drumul prin cheile Bistritei, ne-am propus o explorare in zona in vara asta cu niste prieteni, mai ales ca exista inca o pestera, a ursilor.



Am facut o poza de pe platforma metalica ce asigura intrarea in pestera



Si intrarea dificila pentru 'unele' persoane. Urmeaza o portiune unde abia ai loc sa treci in patru labe dar fiind neluminata pozele n-au iesit.



In pestera se afla bisericuta (inchisa acum pentru reabilitare fiind monument istoric) unde pe vremea invaziilor otomane au ascuns maicile moastele sfantului si odoarele bisericesti. Nu se vede-n poze, n-am aparat performant sa pot face poze bune, dar va asigur ca exista pe icoanele pictate multe declaratii scrijelite gen: Maria+Ion=love, asa ca mai bine ca este inchisa.





In timp ce incercam sa fac poze in bezna zburau pe langa noi lilieci. Nepoata si sora-mea se tineau bine chitaind iar nepotul se dadea viteaz si inceca sa-i prinda. Galeriile populate mult de lilieci sunt inchise publicului, fiind mai multe specii, unele protejate.







in coltul din stanga sus am prins doi lilieci in zbor.

Pe niste scari sapate-n piatra se coboara intr-o sala mare, aici s-a ridicat alta biserica unde ocazional se tin slujbe. Se numeste 'biserica din fereastra' caci pestera se deschide frumos de-aici spre cheile Bistritei.











Bine racoriti am plecat, la iesirea din manastire, pana unde am lasat masina parcata am facut o pauza de tigare si s-au pozat copiii pe 'oul de dinozaur'. De fapt un trovant adus demult prin zona si zugravit ridicol in alb ca si pomii. Cu un an in urma am fost pe-acolo in formatie mai mare de nepoti/nepoate si i-am pacalit pe astia mici ca vizita la manastiri este vanatoare de oua de dinozauri, pe asta l-au ascultat cu urechea si se jurau ca aud cum bate inima puiului de dinozaur, apoi s-au certat pana am urcat la Manastirea Arnota ce specie este 'oul'.



La intoarcere am oprit la Muzeul Trovantilor. Desi am trecut de zeci de ori pe langa el nici Dan si nici sora-mea Iuli nu-l 'vizitasera'. Copiii au fost incantanti, s-au catarat si pozat pe fiecare bolovanoi unde puteau ajunge.











In mal se vad trovanti inca in prinsi de nisip dar si unul cazut si inca 'neoxidat' de vreme.















Si-o poza de pe marginea drumului unde-am lasat masina. In dreptul stalpului se vede cariera de piatra de langa manastirea Arnota, o jumatate de munte taiat.



Si malul cu trovanti vazut din drum.

[michi 73]

Pe vremuri am vizitat si noi mrea Bistrita dar de trovanti nu-mi aduc aminte sa fi auzit. Bine, ca functioneaza si uitarea... Pozele si explicatiile de mai sus au fost numai bune pentru o excursie on-line intr-o zi friguroasa de iarna.Merci.

[dia21]

chiar ca e un subiect interesant, si mai ales de vizitat! Mercic, Kari!

[dragos6]

singura problemă este că la faţa locului NU este nicio indicaţie care să te îndrepte spre locul cu pricina - şi spun asta din postura unuia care ştie despre existenţa lor acolo, dar până acum, nu am reuşit să văd unde ar trebui să oprim...

[Karina33]

Dragos eu cum sa-ti explic unde sa opresti?
Ia incearca sa mergi mai usor in curbele alea de la Costesti si o sa nimeresti. Stiu ca vii des prin zona ca urci la Ranca. Daca mergi dinspre Valcea ai pe dreapta, in portiunea cu curbe stranse in coborare si ceva cruci de la multele accidente, o parcare pe dreapta exact in curba unde-i malul. Exiata si un indicator dar cam sters, decolorat de ploaie.
E limita unde-au fost opriti minerii. Au devastat si ei ceva in zona atunci.
Daca te uiti in ultimele poze se vede manastirea Bistrita in stanga, este destul de aproape de ea.
Mai usor opresti venind dinspre Horezu, dar la fel, atentie mare ca este imediat dupa o curba.
Cu putina grija, sustin, se poate opri sa se viziteze. Nu-i ingradita zona, nu se plateste nimic.

Aaaa, ca uitasem: de la Horezu se poate merge spre Maldaresti, unde se pot vizita si casele vechi boieresti specifice Olteniei, culele, si prin satul Otesani sunt iar trovanti dar mici in valea paraului.

Pe langa Rm. Vilcea undeva in zona impadurita a satelor Runcu, Francesti exista si alt loc bun se vizitat, siroirile de pamant. Tot formatiuni calcaroase specifice zonei. Mai stiti cum faceam in copilarie castele la mare picurand nisip ud? Imaginati-va asta la scara mare, arata ca niste stanci sfaramicioase. Aici chiar se ajunge greu ca localnicii nu stiu despre ce intrebi. Noi mergeam in copilarie cu tata si colegii lui de munca, pasionati de natura si frumusete.
Am mai mers cu prietenii din gashca in '86 pe 2 mai si tin minte ca discutam despre radiatii. Atunci sau dupa, oricum am ramas cu asocierea evenimentelor.
Si-am mai mers cu clasa fie-mii si proful lor de geografie cand era ea la liceu...mi-era dor sa revad, nu am supravegheat pe nimeni!

[Karina33]

Ca mi-am adus aminte si alte motive de dat cu capul...Dragos tu crezi ca scrie undeva de pestera liliecilor sau cealalta mai greu accesibila a ursilor? Undeva in spatele manastirii Bistrita, daca stii sa ajungi acolo, este un indicator, asta:



Si culmea este ca in zona chiar exista un club speologic, o asociatie de protejarea naturii, este zona declarata rezervatie naturala, dar ce sa faci daca nici macar oamenii din zona nu stiu ce valori au?

De manastirea Bistrita si-au batut joc comunistii transformand-o in casa de corectie si 'azil' politic pentru 'tulburatii' vremurilor. Eram tanara si nu prea ne bagau in seama cei mari dar tot imi aduc aminte discutii la ceas de taina cand vinul dezlega limbile.

In vara lui '85 la insistente Unesco s-a golit manastirea de delicventi, s-a construit scoala de meserii/azil si apoi centrul de recuperare in exteriorul manastirii si s-a cerut un releveu pentru a face planurile de consolidare, reparatii si redare a manastirii.
Tata a participat la releveu si ne-a luat si pe sora-mea mai mare si pe mine pe post de desenatoare. Am stat aproape toata vacanta de vara acolo masurand, facand schite, ajutandu-i pe cei mari. Cand n-aveam ce face cutreieram prin zona, stateam pe la bucatarie cu maicile si ASCULTAM. Nu dadeam raportul nicaieri, stiam ca se povestea nu-i pentru toata lumea, eram si deja destul de religioase ca sa intelegem alte aspecte.
Nu existau atunci telefoane mobile, nici aparat foto nu cred ca aveam voie sa folosim, dar inca exista memorie. Cladirea era impunatoare, salile mari, inalte, ziduri groase de 80cm pe interior, totul piatra tencuita. Tocaria, ce se mai gasea din cea veche si nu fusese inlocuita cu bare si usi metalice, era spectaculoasa. Din scandura groasa sculptata cu diverse motive, feronaria de poveste. In salile mari tavanul era cu basorelief frumos pictat. Asta daca vedeai sub stratul de fum sau ignorai scrijeliturile ocupantilor. Peretii erau cam gauriti, stiu ca numarau cei mari cate paturi supraetajate fusesera in camere dupa gaurile de fixare.

Iar ce-am vazut anul trecut la Sighetul Marmatiei in Memorialul Durerii imi confirma ce se soptea atunci: Bistrita a fost loc de tortura psihica si fizica in perioada represiunilor comuniste.

Trecand de la una la alta mi-am amintit ca nici din Maramures n-am pus pozele...

[dia21]

cand ai timp si chef, noi le asteptam cu drag....alaturi de impresii bineinteles!

[mamitza_16]

Dumnezeu sa-i odihneasca pe copii tai karina ...