Draga Ioana,
Sunt cateva aspecte pe care vreau sa ti le impartasesc. In primul rand, te invit sa consideri ca atunci cand ai o intalnire cu cineva si tu intarzii ii transmiti un mesaj acelei persoane, de genul: "Intalnirea cu tine nu e chiar importanta". Gandeste-te cum te simti tu cand astepti pe cineva care intarzie. Daca vei constientiza in mod profund acest aspect, iti va creste dorinta de a te antrena in punctualitate.
In al doilea rand, se pare ca estimezi "comod" sau prea "entuziast" timpul de care ai nevoie ca sa te deplasezi prin oras. Este cazul atat de multor oameni. Pentru simplul fapt ca noi consideram timpul petrecul in transport o pierdere de timp, asta nu inseamna ca ne va lua mai putin, ci exact atat cat ne ia.
Unii specialisti recomanda ca structura de sprijin pentru a ajunge la timp undeva sa iti aloci minim 150% din timpul estimat pentru a ajunge undeva. Deci, daca, de obicei, faci o ora, se recomanda sa pleci cu o ora si jumatate inainte s.a.m.d.
In speranta ca ti-am putut fi de folos,
Ramona Lacatus, life coach, specialist 121